Când până și Hidroelectrica scumpește energia, ce șanse mai are consumatorul român?

Când până și Hidroelectrica scumpește energia, ce șanse mai are consumatorul român?
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

Hidroelectrica, compania de stat care trebuia să reprezinte ancora de preț a pieței de energie electrică, începe să majoreze prețul pentru consumatorii casnici ale căror contracte ajung la termen.

Prețul energiei active ar urma să crească de la 0,45 la 0,515 lei/kWh, adică cu aproximativ 14,4%, iar prețul final facturat cu aproximativ 7%, în funcție de zona de distribuție.

Astfel, prețul final ar urma să urce de la aproximativ 1,11–1,19 lei/kWh la 1,19–1,27 lei/kWh. Noile condiții ar intra în vigoare, pentru contractele vizate de notificări, începând din octombrie 2026.

Majorarea nu pare spectaculoasă dacă este exprimată în bani pe kilowatt-oră. În factură, însă, ea înseamnă aproximativ:

factura Hidroelectrica

Pentru o familie vulnerabilă, încă 15–25 de lei pe lună nu reprezintă o simplă ajustare comercială. Este încă o presiune adăugată peste scumpirea alimentelor, carburanților, gazelor și serviciilor.

ADVERTISING

Hidroelectrica nu mai trebuie confundată cu energia ieftină

Ani la rând, Hidroelectrica a fost percepută de populație drept furnizorul implicit cel mai ieftin. Această percepție s-a transformat, treptat, într-o formă de fidelitate aproape automată: dacă este Hidroelectrica, trebuie să fie cea mai bună ofertă.

Dar piața de energie nu funcționează pe simpatie, patriotism economic sau recunoștință. Funcționează pe contract, preț, durată și condiții comerciale.

În vara anului 2026, cel puțin un furnizor privat – Nova Power & Gas – a derulat o campanie comercială foarte agresivă, cu oferte care au coborât, în anumite perioade și zone, la niveluri de aproximativ 0,99–1,20 lei/kWh, preț final. Unele dintre aceste oferte au fost sub nivelul viitorului preț Hidroelectrica.

ADVERTISING

Acest lucru demonstrează ceva important: Hidroelectrica nu are monopolul prețului bun. Un furnizor privat, care trebuie să achiziționeze o parte importantă a energiei din piață, a putut veni temporar cu o ofertă mai avantajoasă decât noul preț al celui mai mare producător hidro al țării.

Desigur, ofertele Nova au fost promoționale, cu perioade și condiții diferite. Unele au avut prețul fix doar pentru câteva luni, altele pentru 12 luni.

Prin urmare, mesajul corect nu este „plecați de la Hidroelectrica”. Mesajul corect este: Nu acceptați automat noua ofertă Hidroelectrica. Verificați întreaga piață și alegeți furnizorul care vă oferă cel mai bun cost total și cele mai bune condiții la momentul respectiv.

ADVERTISING

De ce scumpește Hidroelectrica?

Explicațiile comerciale pot fi găsite în producția hidro mai redusă, debitele scăzute, necesitatea cumpărării unei cantități mai mari de energie din piață și apropierea sezonului rece, când producția fotovoltaică se reduce.

Dar acestea nu pot închide discuția.

În primul semestru din 2026, Hidroelectrica ar fi raportat venituri de aproximativ 6 miliarde de lei și un profit net de 2,57 miliarde de lei, mai mare cu 62%. Cu alte cuvinte, nu discutăm despre o societate aflată în pragul colapsului financiar, obligată să transfere de urgență toate costurile către consumator.

Discutăm despre una dintre cele mai profitabile companii ale statului român.

Este legitim ca Hidroelectrica să își acopere costurile și riscurile. Dar este la fel de legitim să întrebăm dacă o companie, beneficiară a unor active hidro construite în mare parte prin efortul mai multor generații de români, trebuie să urmărească maximizarea profitului exact ca orice simplu comerciant.

Hidroelectrica este companie comercială, dar este și companie strategică. Dacă obiectivul său devine exclusiv obținerea unor dividende cât mai mari pentru bugetul statului, atunci energia ieftină nu mai este folosită pentru protejarea competitivității economiei și a populației. Devine o formă indirectă de impozitare.

Statul ia bani dintr-un buzunar al cetățeanului și îi numește profit.

Schimbarea furnizorului nu este o trădare

AEI recomandă clienților care primesc noile condiții contractuale să nu le accepte din inerție.

Consumatorul trebuie să verifice:

  • prețul final cu toate taxele și tarifele incluse;
  • zona de distribuție pentru care este calculat prețul;
  • perioada în care prețul rămâne fix;
  • ce preț se aplică după expirarea promoției;
  • existența unui abonament zilnic sau lunar;
  • condițiile de facturare și plată;
  • modalitatea de modificare ulterioară a prețului;
  • calitatea serviciilor comerciale și timpul de soluționare a reclamațiilor.

Citește integral articolul Când până și Hidroelectrica scumpește energia, ce șanse mai are consumatorul român? scris de Dumitru Chisalita pe Asociația Energia Inteligentă.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google
Back To School