Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a decis să retragă autorizația de funcționare a societății Euroins România, constatând indiciile stării de insolvență a companiei.
Consiliul a mai hotărât promovarea de către ASF a unei cereri pentru deschiderea procedurii de faliment și numirea Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA) ca administrator interimar al societății, se arată într-un comunicat al ASF.
Atribuțiile conducerii societății se suspendă de drept, iar mandatul FGA încetează la numirea lichidatorului judiciar.
ASF precizează că decizia Consiliului se bazează pe o amplă analiză a situației Euroins România.
”În acest sens, menționăm faptul că, începând cu anul 2020, Euroins a făcut obiectul unor acțiuni intense de control care au avut drept rezultat evidențierea situației reale a societății.
Între februarie 2020 și ianuarie 2023, Autoritatea a aplicat Euroins 26 de sancțiuni, soldate cu amenzi totale de peste 16 milioane de lei, rezultate din 17 acțiuni de control. Toate sancțiunile aplicate de ASF societății Euroins România au fost confirmate, pe fond sau definitiv, de instanțele de judecată cărora societatea li s-a adresat în contestarea măsurilor”, se arată în comunicat.
ASF a publicat și o sinteză a deciziilor luate de Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară în legătură cu societatea Euroins România.
Istoricul acțiunilor de control, precum și detalierea neregulilor identificate la Euroins România pot fi de asemenea consultate în sinteză, AICI.
PSD propune intrarea unui nou jucător susținut de stat
Social-democrații propun intrarea unui nou jucător pe piață, susținut financiar de stat, prin CEC și EximBank, dar și plafonarea prețului RCA, la nivelul dinainte de creștere.
„Aceste falimente sau insolvențe, reorganizări nu fac decât să ducă la creșterea prețului RCA pentru fiecare dintre români. PSD are soluții, pe care le vom propune întâi și întâi în cadrul coaliției, sperăm să avem acceptul partenerilor de la PNL și de la UDMR, odată ce dispare un jucător de pe piață, el trebuie înlocuit.
Există posibilitatea ca statul român să susțină intrarea pe piață a unui nou jucător, a unui nou asigurator, care să aibă în spate finanțarea statului român și care să regleze cumva prețurile de pe piață”, a declarat Gabriel Zetea la RFI România.
El afirmă că există o discrepanță foarte mare între susțin asigurătorii și rezultatele financiare ale acestor agenți economici.
„Eu, personal, nu înțeleg și nici PSD-ul nu are cum să înțeleagă de ce ASF a venit întâi și-ntâi în această lună cu creșterea polițelor RCA și abia apoi începem să discutăm despre plafonare. Nu, plafonarea trebuie făcută la prețurile dinainte și asta este a doua soluție pe care o avem, plafonăm prețurile RCA, pentru că în acest moment este evident că profiturile obținute de aceste companii sunt mult prea mari, în comparație cu posibilitatea de suportabilitate a populației.
Deci intrarea unui nou jucător pe piață, susținut financiar de către statul român, de către băncile de stat, CEC, EximBank și apoi plafonarea prețului RCA, dar la nivelul dinainte de creștere”, a mai spus Zetea.
Reacția Guvernului
Guvernul a transmis că va susţine toate măsurile necesare pentru a proteja interesele asiguraţilor afectaţi de evoluţiile de pe piaţa RCA. Executivul subliniază că ASF urmează să transmită propunerile de soluţionare către Ministerul de Finanţe, pentru înaintarea la nivelul Guvernului.
”Guvernul României va susţine toate măsurile necesare pentru a proteja interesele asiguraţilor afectaţi de evoluţiile de pe piaţa Răspunderii Civile Auto”, precizează purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.
Noi tarife RCA
Amintim că Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunțat noi tarife RCA pentru următoarele șase luni, care nu coboară sub 1.000 de lei.
Cel mai mic tarif de referinţă de 1.006 lei este prevăzut la categoria de vârstă 51-60 de ani pentru un autoturism cu o capacitate cilindrică de sub 1.200 cmc.
Cel mai mult vor plăti șoferii sub 30 de ani care dețin mașini cu capacitatea cilindrică de peste 2.500 cmc, care pot avea o poliță RCA de peste 4.700 de lei.
Ulterior, ASF a spus că ia în calcul plafonarea preţurilor la RCA pentru o perioadă determinată, variantele fiind analizate de către specialiști.
Decizia s-ar aplica atât persoanelor fizice, cât şi celor juridice.