89.910 persoane din structurile Ministerului de Interne, plătite de Casa de Pensii Sectorială (CPS) a MAI, au beneficiat în luna octombrie de pensie de serviciu.
Nu este inclus şi numărul acelor beneficiari de pensii de serviciu proveniți din structuri ale Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), SRI, SPP, STS, SIE.
Economica.net a realizat o analiză detaliată a veniturilor nete din pensie de serviciu militară, efectiv încasate de beneficiarii proveniţi doar din structurile MAI, care reflectă şi schimbările aduse prin Legea 141 din 2025, privind reţinerea CASS din partea de pensie care depăşeşte pragul de 3.000 de lei, dar şi toate celelalte modificări aduse Legii 223 din 2015 de-a lungul timpului.
Așadar, potrivit analizei realizate pe baza informaţiilor obţinute de la CPS a MAI:
- Aproape 40% dintre beneficiarii pensiilor de serviciu proveniţi doar din structurile MAI (în valoare exactă – 35.423 de oameni) au încasat efectiv pensii nete cuprinse în intervalul 5.001 lei – 7.000 de lei, în octombrie 2025.
- Aproape 38% dintre beneficiarii pensiilor de serviciu proveniţi doar din structurile MAI (în valoare exactă – 34.056 de oameni) au încasat efectiv pensie a cărei valoare netă a fost de cel mult 5.000 de lei, în octombrie 2025.
- Puţin peste 13% dintre beneficiarii pensiilor de serviciu din structurile MAI (aproape 12.000 de oameni) au încasat pensie netă cuprinsă în intervalul 7.001 lei şi 9.000 de lei inclusiv.
- 6% din numărul total al beneficiarilor de pensie de serviciu din MAI au avut pensie de serviciu netă între 10.001 lei şi 20.000 de lei inclusiv, în octombrie 2025.
Pensiile de serviciu militare se plătesc doar din bugetul de stat. Printre beneficiarii pensiei de serviciu de la MAI se numără poliţiştii, jandarmii, pompierii care îndeplinesc condiţiile de acordare a acestei categorii de pensie, prevăzute în Legea 223 din 2015, cu modificările şi completările ulterioare.
În aprilie 2025 numărul lunar al beneficiarilor de pensie de serviciu plătiţi de CPS a MAI a depăşit 100.000 de oameni, arată analiza Economica.net pe baza datelor obținute de la MAI.
