Aproape 3.700 de persoane au cumpărat titluri de stat și au donat sânge, ceea ce va ajuta la salvarea a mii de vieți

Aproape 3.700 de persoane au cumpărat titluri de stat și au donat sânge, ceea ce va ajuta la salvarea a mii de vieți

A treia ediţie a programului de titluri de stat Fidelis din 2023 a adus un număr record de donatori-investitori. Peste 1.300 de persoane au beneficiat de tranşa special dedicată donatorilor de sânge cu cea mai mare dobândă oferită în cadrul acestei ediţii. În total, în acest an, au fost aproape 3.700 de donatori-investitori, care au donat sânge pentru salvarea a peste 10.000 de vieți.

Informația a fost furnizată de Ministerul de Finanțe, într-un comunicat de presă.

Potrivit comunicatului, 1.319 de donatori de sânge s-au alăturat campaniei ”România are sânge de rocker, acum şi de investitor” în perioada 18 septembrie - 3 octombrie şi au beneficiat de tranşa special dedicată donatorilor de sânge cu cea mai mare dobândă oferită în cadrul acestei ediţii, de 7,25%, pentru achiziţia de titluri de stat emise în lei, cu scadenţă la un an.

ADVERTISING

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, reamintește că titlurile de stat sunt printre cele mai sigure modalități de a investi, oferă randamente competitive și, în plus, nu sunt nici impozitate. El crede că deja s-a creat o comunitate de donatori-investitori, „oameni educaţi financiar care vor să îşi protejeze economiile şi care s-au unit într-un scop nobil”.

La prima ediție au investit 1.037 de donatori, la a doua 1.293 și la a treia 1.319. În total 3.649 de persoane. „Specialiştii ne spun că sângele donat anul acesta de către investitorii Fidelis va salva peste 10.000 de vieţi”, a mai spus Marcel Boloş.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Cifrele ediției a III a Fidelis

  • Suma totală investită în ediţia a treia a Programului Fidelis a fost de aproape 1,5 miliarde de lei. 
  • Emisiunea cea mai accesată a fost cea în euro cu scadenţa la 1 an, dobânda de 3,90%, cu un total de 487.165 milioane de lei, plasaţi în 3.106 ordine.
  • A doua cea mai accesată a fost emisiunea în euro, cu scadenţa la 5 ani, dobânda de 5,30%,  cu un total de 469.102 milioane lei, plasaţi în 3.121 ordine.
  • Ministerul de Finanţe a atras în total 534,8 milioane lei şi, respectiv, 191,2 milioane euro
ADVERTISING

Câteva date despre Fidelis

  • Valoarea nominală a unui titlu de stat Fidelis este de 100 de lei pentru emisiunea în lei şi 100 de euro pentru emisiunea în euro
  • Pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.
  • Investitorii donatori au beneficiat de scăderea de 10 ori a pragului minim de subscriere de la 5.000 de lei la 500 lei.
  • Au beneficiat de condiţiile avantajoase ale noii emisiuni persoanele care fac dovada donării de sânge începând cu 1 ianuarie 2023.

Facilități pentru cei care investesc în titlurile de stat Fidelis

  • posibilitatea de a vinde titlurile înainte de maturitate, primind dobândă aferentă perioadei de deţinere;
  • câştigurile cumulate din dobânzi şi profituri sunt neimpozabile;
  • flexibilitate în administrarea şi diversificarea portofoliului.

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇