Creșterile de prețuri cauzate de pandemie se simt în buzunarele americanilor, care au de-a face cu cea mai mare inflaţie din ultimii 39 de ani.
Rata anuală a inflației din SUA a fost 7% în decembrie, fiind cea mai abruptă creștere a prețurilor din iunie 1982, a raportat miercuri Biroul de Statistică a Muncii citat de CNN.
Este peste rata de 6,8% raportată în noiembrie și mai mare decât preconizaseră economiștii.
Excluzând costurile cu alimentele și energia, care tind să fie mai volatile chiar și în perioadele fără pandemie, inflația a crescut la 5,5% între decembrie 2020 și decembrie 2021 -- cel mai mare salt anual din februarie 1991.
Separat, indicele prețurilor la alimente a crescut cu 6,3%, în timp ce indicele costului energiei a crescut cu 29,3% în ultimul an.
Numai pentru luna decembrie, prețurile au crescut cu 0,5%, ajustate pentru variațiile sezoniere. A fost puțin mai mult decât au estimat economiștii, dar o scădere față de creșterea lunară de 0,8% din noiembrie.