Amenzi de peste 732.000 de lei pentru operatorii economici care nu au respectat legislația SGR

Amenzi de peste 732.000 de lei pentru operatorii economici care nu au respectat legislația SGR
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Aproape 80% dintre operatorii economici controlaţi în cadrul tematicii SGR au încălcat legislaţia în vigoare, fiind aplicare amenzi totale de 732.000 de lei.

„ANPC şi Garda Naţională de Mediu au efectuat controale specifice tematicii SGR. În această perioadă, Autoritatea a controlat 286 de operatori economici, constatându-se 225 de abateri, ceea ce reprezintă 78,7% din numărul celor controlaţi.

Pentru abaterile constatate s-au aplicat 263 de acţiuni pe sancţiuni contravenţionale, constând în 170 de avertismente şi 93 de amenzi contravenţionale, în valoare de 732.000 lei”, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Sebastian Ioan Hotca.

ADVERTISING

Principalele abateri care au fost constatate în urma acţiunii de control se referă la:

  • modul de indicare a preţurilor şi implicit a garanţiei,
  • lipsa informaţiilor de pe automat privind modalitatea de returnare a valorii,
  • automate de returnare defecte,
  • refuzul preluării ambalajelor returnate de consumatori,
  • refuzul de preschimbare a voucherelor SGR în numerar,
  • ambalaj nerecunoscut de aparatul RVM ca fiind produs cu garanţie,
  • nerespectarea programului SGR.

"De asemenea, cred că este extrem de important ca toţi comercianţii să înţeleagă că prevederile HG 1074 pe 2022 sunt extrem de clare şi de strictă aplicare. Ele prevăd în mod clar obligaţia acestora de a indica în mod distinct pe etichetă, la raft, preţul acestei garanţii, acea valoare a SGR-ului, distinct de preţul final al produsului care, potrivit Ordonanţei 21/1092, trebuie să conţină toate aceste elemente, taxe suplimentare, astfel încât orice consumator, în momentul în care ajunge la casă să achite un preţ final care să includă şi această taxă SGR", a subliniat vicepreşedintele ANPC.

ADVERTISING

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a anunţat, joi, că, prin Sistemul de Garanţie - Returnare (SGR), au fost colectate peste 1,3 miliarde de ambalaje, până în prezent, însă a admis că sistemul are încă disfuncţionalităţi.

Demnitarul a subliniat că una dintre cele mai mari disfuncţionalităţi a SGR se referă la refuzul comercianţilor din mediul rural de a prelua ambalajele de la client, deşi aceştia au perceput garanţia de 50 de bani.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇