54% dintre tineri își caută primul job în prima jumătate a anului

54% dintre tineri își caută primul job în prima jumătate a anului
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Evenimentul Finance Recruitment Day, un proiect Hipo.ro, revine în primăvara aceasta cu ediția cu numărul XII. Pe 15 martie, la Hotel Marshal Garden, sunt așteptați 100 dintre cei mai activi tineri care își doresc o carieră în Business.

Conform studiului Generația Z pe Piața Muncii, realizat de Hipo.ro, 54% dintre studenții și proaspăt absolvenții intervievați își caută un job între lunile ianuarie – iunie. 46% dintre ei aplică la oferte de carieră pe portalurile de joburi.  

Finance Recruitment Day este singurul eveniment de carieră din România dedicat tinerilor interesați să-și construiască o carieră în domeniul financiar și în ariile conexe (audit, taxe, finanțe, contabilitate, consultanță, drept).

ADVERTISING

Proiectul se adresează exclusiv studenților și proaspăt absolvenților interesați de aria economică. Criteriul de selecție a celor mai buni 100 de tineri va fi în funcție de implicarea lor în voluntariate, stagii de practică, cursuri și alte activități din sfera Finance. 

„Să-ți obții primul job încă din facultate nu mai e de mult o noutate. Competiția a crescut considerabil în ultimii ani. Tocmai de-aceea suntem încântați să anunțăm noua ediție a evenimentului Finance Recruitment Day. Potrivit studiului Generația Z pe Piața Muncii, 46% dintre tineri aplică adesea la oferte de muncă pe portaluri de joburi. Hipo.ro este locul în care ei pot găsi joburile disponibile ale angajatorilor, dar și să se înscrie la eveniment. Pentru că nimic nu se compară cu networkingul face to face și entuziasmul de a găsi alți tineri cu aceleași pasiuni, Finance Recruiment Day revine fizic în București!” spune Alexandra Petre, Project Manager @Finance Recruitment Day.

ADVERTISING

În urma studiului Generația Z pe Piața Muncii realizat de Hipo.ro, din 820 de studenți și proaspăt absolvenți respondenți, 54% își caută un loc de muncă în prima jumătate a anului (ianuarie – iunie).  81% dintre ei au ca obiectiv principal obținerea unui nou skill.

În acest context, Finance Recruitment Day le aduce în primăvară, pe 15 martie, oportunități de carieră. Keynote-urile și workshopurile interactive sunt ocazia potrivită pentru tineri să capete sau să-și dezvolte unele abilități cerute la primul job. 

Printre companiile care vor veni la eveniment cu oportunități de carieră, keynotes memorabile și workshopuri interactive se numără: BAT Romania - partenerul principal al acestei ediții, alături de Accenture, Dell Technologies, Deloitte Romania, EY Romania, KPMG, Societe Generale Global Solution Centre, ACCA, OTP Bank și TMF Group.  

ADVERTISING

Participarea la Finance Recruitment Day este gratuită, iar cei interesați se pot înscrie gratuit la eveniment, accesând: Finance Recruitment Day Powered By Hipo.ro 

Despre Catalyst Solutions  

Catalyst Solutions este o companie românească de consultanță în specializată în soluții de recrutare și employer branding. În cei 17 ani de experiență, Catalyst a devenit cunoscută pentru unele dintre cele mai mari proiecte și evenimente din domeniu, precum: 

  • Hipo.ro, singurul portal de carieră dedicat exclusiv candidaților cu studii superioare;  
  • Angajatori de TOP, cel mai mare târg de carieră din România, are loc la Sala Palatului în București și la C.R.A.F.T de două ori pe an, în format fizic și online, pe hipo.ro. Aduce împreună peste 200.000 candidați și 80 angajatori la fiecare ediție;  
  • DevTalks și DevCon, cele mai mari evenimente de IT din România care reunesc mii de profesioniști IT pasionați de Web, Java, Security, Big Data & Cloud, DevOps, Future of Engineering, Product Management, Digital Transformation, Mobile, QA&Testing și SAP.  
  • Top Talents România, program care identifică și premiază cei mai valoroși 150 de tineri români;  
  • Cei Mai Doriți Angajatori este instrumentul din piață care măsoară nivelul de atractivitate al angajatorilor locali. Oferă o înțelegere cuprinzătoare asupra comportamentului candidaților și așteptărilor pe care le au în raport cu angajatorii din piața muncii actuală.

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇