Top 5 tipuri de motociclete și diferențele dintre ele

Top 5 tipuri de motociclete și diferențele dintre ele

Iubești excursiile și drumețiile pe 2 roți? Urmează să investești într-o motocicletă performantă care să-ți ofere experiențe și perspective deosebite, prieteni noi și amintiri pe cinste? Vrei să știi care sunt diferențele dintre cele mai îndrăgite modele de motociclete? Atunci descoperă din acest articol categoriile populare de motoare pentru drumurile publice, dar și pentru sporturile extreme, precum motocross sau enduro și alege modelul ideal pentru dorințele și nevoile tale!

Motocicleta Naked sau Standard

Motocicletele Naked sunt unele dintre cele mai populare vehicule pe 2 roți pentru drumurile publice din oraș. Acestea sunt utilizate în special de către începători, dar și de către cei care preferă transportul personal în defavoarea mijloacelor comune de circulație. Cu atât mai mult, motocicletele Naked sunt folosite în majoritatea școlilor de șoferi, fiind ușor de manevrat, relativ ușoare și cu viteze mici și medii.

ADVERTISING

Motocicleta Sport sau Adventure

O altă categorie de motociclete răspândită în mediul urban și nu numai este cea Sport sau Adventure. Acest model prinde viteze mari, folosește motoare puternice, turații rapide, frâne și suspensii de calitate. Pilotul motocicletei are o poziție specifică, astfel încât acesta să fie protejat împotriva vântului puternic, stropilor de ploaie sau insectelor, putând de altfel prin această poziție să prindă și o viteză mai mare atunci când conduce motocicleta. Dacă vrei un model aparte, descoperă gama de motociclete Roadsters, te vei îndrăgosti încă de la prima interacțiune!

ADVERTISING

Motocicleta Chopper

Chopper-ul este motocicleta ideală pentru iubitorii de excursii și drumuri lungi și drepte. Pilotul stă cu picioarele în față, spatele și mâinile drepte, cadrul fiind alungit și furca roții mult mai înclinată față de alte modele de motociclete. Motorul de Chopper este puternic, însă nu este potrivit pentru viteze performante sau sportive, ci pentru drumurile cu distanțe mari.

Motocicleta Cruiser

Cruiser este, de asemenea, o motocicletă de nădejde pentru drumurile lungi. Spre deosebire de Chopper, aceasta oferă mai mult confort pilotului și pasagerului. Nu prinde viteze mari, însă asigură un drum relaxat și sigur. Majoritatea deținătorilor de Cruiser aleg să-și monteze un parbriz de protecție la ghidon, modelul mopedului permițând fără griji instalarea acestei componente.

ADVERTISING

Motocicletă Enduro

Enduro este un tip de motocicletă specială pentru sporturile extreme: motocross, dirt-bike sports etc. Nu este recomandată începătorilor deoarece are performanțe tehnice plus performante care necesită pilotajul de către persoanele cu experiență. Enduro este un tip de moped destinat doar deplasărilor pe teren accidentat, circulația acesteia nefiind permisă pe drumurile publice: în oraș și în afara acestuia deopotrivă.

Există două subcategorii: cross enduro și hard enduro, având o siluetă înaltă, suspensii performante, cauciucuri cu crampoane și manevrabilitate relativ ușoară și sigură. Enduro poate prinde viteze mari datorită motorului puternic.

Alte tipuri de mopede

  • Scuterul. Scuterul este un vehicul pe două roți excelent de utilizat pe drumurile publice din orașe. Oferă siguranță și confort, putând fi folosit zi de zi. Este de dimensiuni reduse, cu transmisie automată și cu motor de putere medie. Scuterul este des întâlnit drept mijloc principal de transport la curieri și livratori.
  • Moped. Mopedul este un vehicul care combină caracteristicile motocicletei cu cele ale unei biciclete, acesta putând fi condus pe drumurile publice fără posesia unui permis. Prinde viteze mici și medii.
  • Modele experimentale. De la specificații tehnice plus performante și până la un design futuristic, vei întâlni numeroase modele noi, atractive, puternice și care atrag atenția iubitorilor de motociclete. Majoritatea putând fi observate la evenimentele auto & moto.

După cum ai observat, există modele diverse de motociclete pentru toate gusturile și pentru orice pasiune: plimbare, activități utilitare, sporturi extreme etc. Tu ce motocicletă preferi, un model clasic și modern deopotrivă, un design pregătit pentru terenuri off-road și accidentate sau o motocicletă care să cucerească privirile tuturor celor din trafic și nu numai?