Românii nu-și permit o mașină second-hand nici cu salariul mediu pe un an

Românii nu-și permit o mașină second-hand nici cu salariul mediu pe un an
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O mașină este o achiziție destul de costisitoare, așa că orice șofer cântărește cu atenție ce sumă ar fi rezonabil să cheltuiască pe un vehicul.

Compania de date auto carVertical a realizat un studiu pentru a determina câte luni trebuie să muncească un șofer din țările europene, inclusiv din România, ca să-și permită o mașină de clasă medie la mâna a doua.

Calculul s-a bazat pe salariul mediu din fiecare țară și studiul a arătat că accesibilitatea mașinilor variază semnificativ între țări.

Românii alocă mai mult de 15 luni de salariu pentru a-și cumpăra o mașină rulată 

După analizarea piețelor de mașini second hand din 23 de țări europene implicate în acest studiu, s-a constatat că, în medie, este nevoie de aproape 10 luni de muncă pentru a cumpăra o mașină rulată medie. Multor șoferi le-ar putea fi dificil să achiziționeze o astfel de mașină.

ADVERTISING

România ocupă locul 2 din cele 23 de țări studiate – șoferii din țară ar trebui să muncească în medie 15,4 luni pentru a cumpăra o mașină la mâna a doua. Șoferii portughezi ar trebui să muncească cel mai mult pentru a-și permite o mașină rulată medie – până la 22,4 luni, în timp ce sârbii sunt pe locul 3 cu 14,7 luni.

Finlandezii ar trebui să muncească cel mai puțin pentru o mașină – doar 2,7 luni, urmați de germani – 6 luni și de elvețieni – 6,1 luni.

În realitate, cumpărarea unei mașini medii la mâna a doua ar putea dura cu mult mai mult, având în vedere că nicio persoană nu poate să economisească 100% din venitul său lunar.

Experții financiari recomandă, în general, să nu cheltuiți peste echivalentul salariului dvs pe 6 luni pentru o mașină. Cu toate acestea, în majoritatea țărilor chestionate, cumpărătorii de mașini încalcă această regulă cumpărându-și modele mai scumpe.

ADVERTISING

Gradul de accesibilitate a mașinilor variază puternic de la o țară la alta

RO_Used-car-affordability-index-2024_carVertical

În România, salariul mediu este de 832,2 euro și potrivit Instant.ro, românii cheltuiesc în medie aproximativ 12.800 de euro pentru o mașină rulată.

Cu toate acestea, alegerea unui vehicul este o decizie subiectivă bazată pe preferințele personale ale fiecărui șofer, preferințe care vor influența semnificativ prețul pe care șoferii ajung să-l plătească pentru mașina rulată pe care și-o doresc.

De exemplu, Volkswagen Passat și BMW Seria 3 sunt unele dintre cele mai populare modele de mașini din România.

Prețul mediu pentru Passat este de 18.500 de euro, șoferul mediu având nevoie de aproximativ 22,2 luni de muncă pentru a și-l permite.

BMW Seria 3 costă în jur de 25.500 de euro, ceea ce înseamnă că este nevoie de aproximativ 30,6 de luni de salariu mediu pentru a-l cumpăra.

ADVERTISING

Cele mai scumpe mașini din Europa sunt alese de elvețieni.

Prețul mediu al unei mașini second hand în această țară este de aproape 39.000 de euro. Cu toate acestea, salariul mediu din Elveția este cel mai mare dintre toate țările chestionate – 6.377 de euro.

Urmează austriecii cu un preț mediu de 28.500 de euro pentru o mașină rulată și portughezii cu 24.200 de euro. Deși costul unei mașini este similar în Austria și Portugalia, salariile diferă semnificativ: 2.600 de euro în Austria și mai puțin de 1.100 de euro în Portugalia.

Cele mai mici sume cheltuite pentru o mașină la mâna a doua sunt în Ucraina (aproape 5.000 de euro), Letonia – 7.500 de euro și Finlanda – 8.000 de euro. Puterea de cumpărare a acestor țări variază și ea foarte mult: salariul mediu în Ucraina este de 394 de euro, în Letonia 1.100 de euro, iar în Finlanda de peste 2.900 de euro.

În timp ce pentru unii șoferi poate fi prea scump să cheltuie o sumă echivalentă cu câteva luni de salariu pe o mașină rulată, trebuie amintit că vehiculele second-hand pot veni la pachet și cu costuri suplimentare. Multe mașini rulate sunt scoase la vânzare cu odometrele modificate sau având daune ascunse.

Semne de stabilitate în piața mașinilor la mâna a doua

Matas Buzelis, expert auto al carVertical, notează că vânzările de mașini second hand și-au revenit din stagnare, iar situația de pe piață este mai bună în comparație cu anul trecut.

Pe măsură ce vânzările de vehicule noi și-au reluat avântul, piața second-hand a fost în cele din urmă umplută cu mașini rulate care au avut un singur proprietar până în prezent, extinzând astfel gama de selecție pentru consumatori.

„Asistăm în toată Europa la semnele stabilizării pieței de mașini second hand. Prețurile mașinilor rulate înregistrează constant o scădere ușoară, iar oferta de mașini second hand corespunde cererii pentru aceste vehicule. Motivul principal pentru care oamenii nu și-au vândut mașinile în ultimii ani a dispărut în sfârșit – cumpărătorii de mașini noi nu mai trebuie să aștepte ani de zile pentru a-și primi vehiculele comandate” – explică Matas Buzelis de la carVertical.

Metodologie

Studiul carVertical a analizat și a făcut un top în ordine descrescătoare cu cele 23 de țării europene în funcție de câte luni de muncă sunt necesare pentru a cumpăra o mașină rulată. Numărul de salarii lunare necesare pentru a cumpăra o mașină rulată a fost calculat folosind prețul mediu al unei mașini second hand și salariul mediu net din fiecare țară.

Prețul mediu al mașinilor rulate în diferite țări a fost determinat folosind surse disponibile public: publicații media, statistici de pe portaluri de publicitate, informații de la partenerii carVertical și date ale instituțiilor publice pentru 2023-2024. Salariul mediu din diferite țări a fost colectat de pe portalul Numbeo. Studiul a fost realizat în perioada iunie-iulie 2024.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇