Mașinile devin mai mari, mai grele și mai letale, iar marile orașe vor să scape de ele

Mașinile devin mai mari, mai grele și mai letale, iar marile orașe vor să scape de ele
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

SUV-urile sunt foarte populare, dar și modelele auto mai mici capătă proporții. Giganții pe roți se înmulțesc, iar consecințele încep să se facă simțite în toată lumea.

Chevrolet Suburban, un SUV cu nouă locuri lansat anul acesta, are 5,5 metri lungime și e promovat ca „o cameră cu vedere”. Un crossover Kia cu șapte locuri, full electric, este propulsat de o baterie de 800 de volți care cântărește, în medie, 450 de kilograme. Iar un Hummer electric are o lățime de 2,4 metri cu tot cu oglinzi. Aceste exemple demonstrează că mașinile mari devin tot mai populare, arată o analiză publicată de BBC.

Dimensiunea unei mașini medii crește cu un centimetru la fiecare doi ani, conform organizației non-profit Transport and Environment. Însă mașinile mai mari provoacă și probleme mai mari, de la efectele asupra mediului, la riscurile asupra siguranței și la dificultățile în manevrarea mașinilor pe străzi ori în spațiile de parcare concepute pentru modele mai mici.

Cum "s-au îngrășat" mașinile atât de mult

Formele și dimensiunile mașinilor au căpătat proporții începând de la sfârșitul anilor '70. Motivele sunt variate și complexe.

ADVERTISING

Adăugarea unor elemente de siguranță precum airbagurile frontale și laterale, precum și a zonelor de deformare, au necesitat mai mult spațiu, în timp ce consumatorii au început să caute mai mult mașinile luxoase, exotice și de import. În plus, industria auto a stimulat achiziția de SUV-uri și camionete în detrimentul sedanurilor mai ușoare, notează analiza citată.

În 1975, Congresul american a modificat reglementările privind economia de combustibil pentru vehiculele noi de pasageri sub forma standardelor corporative de eficiență medie a combustibilului. Aceste standarde determină țintele de economie de combustibil, dar modificările adoptate au introdus cerințe mai blânde pentru camioanele ușoare și SUV-uri în comparație cu mașinile standard. Standardele au fost actualizate de atunci, dar încă permit niveluri mai mici de economie pentru vehiculele mari.

Există și alți factori care trebuie luați în calcul. În anii trecuți, un producător oferea variante de mașini mai mici în Europa, America de Sud și în unele regiuni ale Asiei, în timp ce clienții din Statele Unite și China (cea mai mare piață auto din lume) aveau la dispoziție o gamă mai largă de opțiuni.

ADVERTISING

Aceste variante sunt pe cale de dispariție. Majoritatea vehiculelor din Marea Britanie erau concepute și produse în această țară, cu gândul la străzile britanice înguste. Acum, mașinile din Marea Britanie și din UE tind să vină tot mai mult din import și sunt concepute pentru bulevarde largi, străzi generoase și autostrăzi din alte regiuni ale globului.

În 2020, greutatea medie a mașinilor noi din UE și Marea Britanie a crescut cu 1.457 de tone, cu 3% mai mult decât în 2019 și cu 150% față de nivelurile din 2001. Tendința de orientare spre automobile mai grele (și implicit mai puțin eficiente la consum) crește cererea de petrol și emisiile de CO2 - emisiile de CO2 la nivel mondial ale SUV-urilor se apropie de un miliard de tone.

Mașinle mari aduc provocări mari

Chiar și un SUV electric care staționează poate fi o problemă majoră într-un oraș care s-a dezvoltat urmând liniile mașinilor mai mici. În 2023, Which? – o organizație care testează produse și servicii - a descoperit că 161 de modele auto erau prea mari pentru spațiul mediu din parcările britanice. 27 de modele erau atât de late, încât cu greu puteai deschide portierele când mașinile se aflau în parcare între alte mașini.

În UE, lățimea medie a mașinilor noi a depășit 180 de centimetri, un prag inferior pentru parcarea pe stradă în Europa. Iar în Statele Unite, presiunea asupra parcărilor exacerbată de SUV-uri face titluri în presă de mai bine de 20 de ani.

ADVERTISING

O altă problemă este creșterea emisiilor poluante. Un raport publicat de Agenția americană de Protecție a Mediului notează că "toate tipurile de mașini au ajuns la limite minime record de emisii de CO2, însă orientarea pieței către SUV-uri și camionete a anulat o parte din beneficii".

Cu alte cuvinte, mașinile mai mari anulează progresele în reducerea emisiilor poluante, deși cei mai mulți producători auto oferă mașini mai mici și mai eficiente.

Din păcate, SUV-urile electrice nu reprezintă o soluție. Deși trecerea la vehiculele electrice e un pas solid către obiectivul emisiilor zero, mașinile electrice care devin tot mai mari înseamnă alți pași înapoi.

Mai mult, aceste vehicule echipate cu baterii electrice pot deveni niște "proiectile masive" în cazul unei coliziuni. Potrivit unui raport din 2023 întocmit de Agenția Internațională de Energie (IEA), "SUV-urile electrice au baterii care uneori sunt de două-trei ori mai mari decât cele ale mașinilor mici".

SUV-urile electrice au un preț mare pentru mediu. În 2022, aproximativ 55% din modelele electrice disponibile pe plan mondial erau SUV-uri, iar cererea a crescut consistent.

Arhitectura unui SUV electric este un sistem complex care implică baterii, motor, senzori, comenzi electronice, echipamente auxiliare, cablaje, caroseria și alte componente. Bateriile care propulsează cele mai multe vehicule electrice se bazează pe materiale prețioase precum litiul, cobaltul și nichelul. Extragerea acestor resurse are un impact asupra mediului. În plus, vehiculele au nevoie de stații de încărcare care încep să pună presiune pe rețelele de alimentare, notează sursa menționată.

Un alt aspect demn de luat în seamă. Consumul unei mașini electrice este măsurat în KWh la 100 de kilometri. Mașinile electrice mai mari au nevoie de mai mulți KWh - de exemplu, un sedan electric are un consum cam la jumătate față de cel al unui SUV electric.

Giganții pe roți sunt tot mai "necruțători"

SUV-urile electrice sunt echipate cu baterii mai mari pentru că au nevoie de mai multă putere. Însă aceste vehicule electrice, ca și cele mari cu motor cu ardere internă, sunt concepute pentru a oferi performanțe mai bune, ceea ce înseamnă că nu doar greutatea și mărimea lor afectează siguranța în trafic, ci și modul în care sunt conduse.

"Putem să atribuim o parte din pericolele acestor mașini mai mari comportamentului clienților. Ei vor să accelereze mai rapid, ceea ce necesită baterii mai puternice", a explicat Apostolos D. Petropoulos, de la Agenția Internațională de Energie.

New York Times a scris recent despre problema "extrem de americană" a creșterii accidentelor rutiere mortale, remarcând că străzile și șoselele devin mai sigure în multe țări dezvoltate, nu și în Statele Unite.

Unele tendințe în materie de design contribuie la acest fenomen negativ. Multe modele noi au capota înaltă, ceea ce implică riscuri mai mari de siguranță. Un studiu american care a analizat aproape 18.000 de coliziuni auto în care au fost implicați pietoni a descoperit că SUV-urile și camionetele cu capota mai înaltă de 102 cm față de sol au provocat cu 45% mai multe accidente mortale în comparație cu cele cu capota la 76 cm sau mai puțin.

Alt studiu pe 3.400 de accidente auto produse în SUA în care au fost implicați pietoni a indicat că există o legătură între înălțimea botului mașinii și riscul de deces pentru pietoni. Creșterea înălțimii părții frontale a vehiculului cu 10 cm a dus la o creștere cu 22% a riscului de deces pentru pietoni.

"În fizica predată la liceu forța se calculează în funcție de masă și viteză, dar în lumea vehiculelor există un al treilea factor mortal: designul capotei. Cu cât capota este mai înaltă și mai unghiulară, cu atât riscul e mai mare. Punctele moarte frontale suficient de mari pentru a masca adulții și copiii pot duce la accidente mortale", a explicat Laura LoSciuto, de la Institutul Rocky Mountain din Colorado.

Spre deosebire de vehiculele mai mici, mașinile cu capota înaltă nu doar ascund obstacolele, dar împing victimele la pământ și sub vehicule, a adăugat experta.

Orașele care vor să scape de SUV-uri

Poate că există un viitor în care, pur și simplu, vom fi mai puțin dependenți de mașinile mari, concluzionează analiza.

"Soluția optimă se află în fața noastră: modernizarea străzilor pentru a le face sigure pentru oamenii care folosesc nenumărate vehicule mai mici și mai ușoare. Operatorii de flote așteaptă deja o mișcare pe acest front; ar putea fi oferite stimulente de dezvoltare economică pentru a încuraja companiile să producă mai multe dintre aceste tipuri de vehicule (există deja sute), ceea ce susține ideea", a arătat Kevin J. Krizek, profesor la Universitatea din Boulder, Colorado, și unul dintre autorii unui studiu despre accidentele fatale, remis luna trecută secretarului american al Transporturilor, Pete Buttigieg.

Există semne că unele orașe se îndreaptă spre această direcție. Chiar și orașele europene, tradițional prietenoase cu mașinile, precum Bruxelles, iau în considerare impunerea de restricții pentru SUV-uri, iar Parisul crește costul parcării pentru astfel de vehicule. Factorii de decizie din New York propun controlarea mașinilor mari prin politici fiscale, cum ar fi taxele de înregistrare în funcție de greutate.

Însă pentru unele metropole, de la Londra până la New York, soluția ar putea fi nu doar îndepărtarea mașinilor mari, ci încurajarea altor mijloace de transport.

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇