Dacia pregătește o nouă generație a modelului Jogger, cu șapte locuri, care va fi lansată alături de viitorul Sandero, așteptat în 2028.
Noul model ar urma să păstreze avantajul prețului accesibil, dar va aduce și o premieră pentru acest automobil: o versiune complet electrică, potrivit publicației britanice Auto Express.
David Durand, directorul de design al Dacia, a confirmat la Salonul Auto de la Paris că viitorul Jogger face parte din planurile de dezvoltare ale mărcii. Constructorul român pregătește o nouă etapă de lansări și analizează ce schimbări sunt necesare pentru gama sa de modele.
„Aceasta reprezintă o parte importantă a muncii noastre în acest moment strategic de redefinire a viitoarei game Dacia. Analizăm cum ar trebui să evolueze marca și reevaluăm domeniile în care suntem, sau nu, prezenți”, a declarat Durand.
Oficialul Dacia consideră că Jogger ocupă un loc aparte pe piață, datorită combinației dintre cele șapte locuri, greutatea redusă și prețul accesibil.
„Jogger este un model tipic Dacia, în sensul că nu avem concurenți. Nu există mărci europene sau chinezești care să ne devanseze, Nu există pe piață un alt vehicul veritabil cu șapte locuri la acest preț sau la această greutate. Diferența este de aproximativ 10.000 de euro în cazul unui model cu șapte locuri și de 300 kg în ceea ce privește greutatea, un aspect deosebit de important în ziua de azi”, a explicat directorul de design.
Dacia vrea să păstreze prețul accesibil
Strategia producătorului se bazează pe utilizarea tehnologiilor deja disponibile în cadrul Grupului Renault și pe controlul atent al costurilor. Această abordare îi permite să ofere modele la prețuri mai mici decât cele ale multor rivali.
Dacia vrea să păstreze acest avantaj și pentru viitoarea generație Jogger. În același timp, mașina va beneficia de schimbări tehnice, odată cu dezvoltarea unei arhitecturi care să permită folosirea mai multor tipuri de motorizări.
La baza noului model ar urma să stea platforma CMF-B a Grupului Renault. Aceasta permite utilizarea atât a motoarelor termice, cât și a sistemelor de propulsie electrice.
Astfel, viitorul Jogger ar putea fi disponibil în versiuni hibride și complet electrice pe piața din Marea Britanie. În alte țări ar putea exista și o variantă care funcționează cu gaz natural comprimat (GNC).
Ce motorizări ar putea avea noul Jogger
Versiunea hibridă ar urma să folosească un sistem similar celui de pe modelul actual. Acesta dezvoltă 155 CP și combină un motor turbo de 1,2 litri cu un motor electric și un set de baterii.
Pentru generația actuală, Dacia anunță un consum combinat de aproximativ 3,9 litri la 100 de kilometri. Noua versiune ar putea obține rezultate mai bune, chiar dacă eventualele modificări ale caroseriei și echipamentelor ar putea duce la o creștere a greutății.
În cazul variantei electrice, capacitatea bateriei va depinde de spațiul disponibil pe platforma CMF-B. Un reper îl reprezintă modelele Renault 4 și Renault 5, care folosesc o baterie de 52 kWh și oferă o autonomie de aproximativ 400 de kilometri.
Deocamdată, nu există date oficiale despre autonomia sau prețul viitorului Jogger electric. Aceste informații vor depinde de configurația aleasă de producător.
În prezent, Dacia Jogger pornește de la aproximativ 19.000 de euro pentru versiunea de bază, în timp ce varianta hibridă ajunge la circa 28.500 de euro. Noile motorizări ar putea extinde oferta modelului, fără ca Dacia să renunțe la strategia prețurilor accesibile.
