Ploaia a pus stăpânire pe aproape întreaga țară și nu pare să se oprească prea curând. Din acest motiv, pentru a evita un accident neplăcut, este important să știi cum să conduci pe timp de ploaie.
Dacă te intrebui cum să conduci când plouă, trebuie să știi că prudența este principalul element cheie. Astfel, indiferent cât de tare te-ai grăbi, ține cont că viața are prioritate și cel mai important este să ajungi cu bine la destinație.
În cele ce urmează iți vom explica, pas cu pas, cum să conduci pe timp de ploaie:
- Vizibilitatea e primordială - Din acest motiv, trebuie să te asiguri că vezi nu doar prin parbriz, ci și prin lunetă, geamurile laterale, iar oglinzile să iți asigure și ele vizibilitatea necesară. "N-am văzut" nu este o scuză în cazul unui accident, mai ales că nu durează mai mult de un minut să te asiguri că ai vizibilitatea necesară pentru a conduce.
- Pornește luminile de drum - Nu uita că, în timpul ploii, vizibilitatea scade nu doar pentru tine, ci și pentru ceilalți șoferi. Din acest motiv, este foarte important să ai luminile de drum pornite tot timpul când plouă pentru ca șoferii care vin din sens opus să te poată vedea, mai ales dacă intenționezi să faci și o depășire.
- Mărește distanța față de mașina din fața ta - Este dovedit științific că, atunci când plouă, de multe ori distanța de frânare crește. În aceste condiții, cel mai bine este să păstrezi o distanță mai mare față de mașina din față ta, pentru a te asigura că ai timpul necesar să acționezi în cazul în care vei fi nevoit să pui o frană bruscă. Acest lucru este și mai recomandat în cazul în care circuli pe un carosabil cu piatră cubică umedă, care devine foarte alunecos în cazul în care afară plouă.
- Evită acvaplanarea - Aceasta este cea mai întâlnită cauză a accidentelor când carosabilul este ud. Dacă te-ai întrebat cum să conduci pe timp de ploaie, află că este esențial să nu faci mișcări bruște când pe șosea se află deja un strat important de apă și să nu accelerezi prea puternic. Dacă vei face asta, este imposibil să apară acvaplanarea și să nu mai poți controla mașina, chiar și cu sisteme de siguranță avansate pe care le ai pe mașină.
- Adaptează viteza la condițiile meteo - Dacă vizibilitatea este redusă sub 100 de metri, trebuie obligatoriu să adaptezi viteza la condițiile meteo. Astfel, în localitate ar trebui să conduci cu cel mult 30 km/h, iar în afară cu cel mult 50 km/h.
Cum să conduci pe timp de ploaie: Greșeli de evitat
- Conducerea prea aproape de marginea carosabilului
- Plecarea la drum în condițiile în care ștergătoarele nu funcționează cum trebuie
- Viteza prea mare raportat la condițiile meteo
- Parcurgerea unor zone în care carosabilul este inundat
- Circulația cu farurile stinse
ADVERTISING
În speranța că ploile din această perioadă ne vor părăsi curând, iți recomandăm să afli și cum să iți pregătești mașina pentru vară. Iar dacă încă nu ai permis de conducere, iată cât costă școala de șoferi în 2020.