Mașina este o resursă necesară în foarte multe situații cu care te poți intersecta zilnic: mijloc de transport sigur pentru toți cei dragi din familie; soluție cu ajutorul căreia poți fluidiza activitatea profesională; instrument util pentru pasiunile pe care le ai etc
Așadar, atunci când îți achiziționezi o mașină, este important să ții cont de cele mai importante criterii de alegere pentru tine, asociate acestor situații.
Astfel, poți ști cu certitudine ce atribute cauți la noua ta achiziție: spațiu generos, autonomie foarte bună, consum redus, siguranță sporiră, gardă convenabilă, sistem de tracțiune adaptat unor anumite acțiuni etc
Nevoia de a te deplasa în mediu urban
Îți dorești să achiziționezi o mașină cu care să te deplasezi în fiecare zi prin oraș, completând astfel activități specifice ocupației tale? În aceste condiții, ai nevoie de o mașină confortabilă, care să inspire plăcerea de a petrece cât mai mult timp în spatele volanului.
De asemenea, trebuie să adaugi pe lista de opțiuni modele cu un consum eficient de resurse și extrem de manevrabile (mai ales pe străzi înguste sau în perimetre cu puține locuri de parcare). Obișnuiești să ai în agenda zilnică numeroase întâlniri de afaceri? Mașina pe care o conduci trebuie să exprime eleganță, durabilitate și profesionalism.
Nevoia de a călători cât mai mult posibil
Dacă îți place să mergi cu toți cei dragi spre inima naturii, ori de câte ori începe weekend-ul, cea mai potrivită mașină pentru voi este una extrem de spațioasă. De aceea, un SUV poate reprezenta o recomandare excelentă pentru o astfel de nevoie.
Mai mult decât atât, o mașină de teren 4x4 oferă libertatea de a explora până și cele mai greu de atins destinații, indiferent de vreme, atât timp cât este echipată cu elementele potrivite (lanțuri, anvelope specifice etc). Dacă optezi pentru o mașină mică, asigură-te că are un portbagaj cât se poate de generos și explorează opțiunile de portbagaj atașabil pe plafon.
Nevoia de a conduce o mașină sigură
Această nevoie este una cât se poate de reală în România, în condițiile în care ne aflăm în topul clasamentului UE, privind numărul deceselor la un milion de locuitori, survenite în urma accidentelor rutiere. Siguranța oferită de o mașină se bazează pe o întreagă sumă de caracteristici, special concepute pentru a minimiza urmările unor evenimente din trafic.
Un “autoturism sigur” include soluții tehnologice de top (ex: asistență automată la frânare; senzori pentru depășirea marcajului pe sens, luminozitate ajustabilă în timp real), precum și o structură realizată din elemente rezistente la impact, astfel încât viața pasagerilor să poată fi salvată, chiar și în condiții de coliziune extrem de grave.
Nevoia de a te bucura de confort optim
Luminile ambientale sau sistemul audio din habitaclu, calitatea materialelor tapițeriei, spațiul pentru picioare, claritatea plafonului panoramic - toate aceste elemente de confort contribuie la o experiență mult mai plăcută, ori de câte ori te urci la volanul mașinii tale.
Confortul pe care îl poate oferi o mașină este important atât în mediu urban, cât și la drum lung. Plăcerea de a conduce este determinată acest atribut esențial pentru orice autoturism, mai ales dacă petreci foarte multe ori pe zi conducând. Așadar, asigură-te că identifici la mașina de care ești interesat cât mai multe caracteristici asociate confortului.
Nevoia de a ști că funcționează perfect
Descoperă modelul preferat, programeaza-te pentru un test drive și achiziționează apoi o mașină pe care știi că te poți baza oricând și oriunde. Îți recomandăm să alegi serviciile unui dealer auto ce include în ofertă și partea de service, pe lângă lista extinsă de modele, noi sau rulate.
Astfel, știi că mașina ta este de fiecare dată pe mâinile unor profesioniști, ce pot oferi asistență de calitate, la prețuri cât se poate de avantajoase. Mai mult decât atât, respectă programul de verificări periodice și alege să utilizezi piese de schimb calitative, astfel încât mașina ta să funcționeze perfect.
În concluzie, alegerea unui autoturism trebuie raportată la nevoia ta de a conduce. Poți simplifica astfel întregul proces de căutare, stabilind o listă de criterii pentru alegerea sa: numărul de kilometri parcurși zilnic, utilitatea acestuia, marca, consumul etc
Odată ce ai identificat cea mai bună opțiune, programează-te la un test drive înainte de a o achiziționa, pentru a observa chiar din perspectiva șoferului modul în care se conduce. Poți realiza astfel o alegere bazată pe propria experiență în spatele volanului, cu impact pozitiv asupra vieții tale.