Partidele au băgat până acum 62 de milioane de lei în campanie, dar banii sunt mai greu de urmărit. Doar PNL a folosit subvenții, PSD e fruntaș la împrumuturi

Partidele au băgat până acum 62 de milioane de lei în campanie, dar banii sunt mai greu de urmărit. Doar PNL a folosit subvenții, PSD e fruntaș la împrumuturi
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Expert Forum a publicat, miercuri, un nou raport de monitorizare a finanțării campaniei electorale pentru alegerile parlamentare. Din analiza datelor aflăm că doar PNL, partidul de guvernământ, a folosit până acum subvenții de la stat, în timp ce PSD e campion la împrumuturi.

Specialiștii au remarcat însă, în primul rând, că, deși suntem la mijlocul campaniei și deja contribuțiile totalizează peste 62 de milioane de lei, nu mai sunt prezentate detaliat, ci la modul general, fiind astfel greu de urmărit firul banilor.

Iar asta este cu atât mai grav cu cât legea permite partidelor să își recupereze mare parte, dacă nu chiar toți banii investiți, și asta din fonduri publice.

ADVERTISING

”Spre deosebire de alegerile locale, când au fost publicate contribuțiile individuale ale candidaților, la parlamentare baza de date conține doar informațiile generice, la nivel de competitor electoral, adică 43 de rânduri.

Considerăm că lipsa acestor date reprezintă o reducere a transparenței procesului. EFOR a solicitat AEP să publice aceste date, iar instituția ne-a transmis că vor fi publicate, fără a se comunica un termen precis.

Credem că aceste date trebuie publicate cât mai detaliat, pentru a asigura un grad mai ridicat de transparență, chiar în timpul procesul electoral și nu mai târziu, după ce se termină alegerile.

Atragem atenția asupra faptului că suntem la mijlocul campaniei electorale, avem contribuții de 62 de milioane de lei, dar nu există niciun fel de informații despre cine a adus aceste contribuții în campanie.

De asemenea, transparența ar trebui să fie cu atât mai crescută cu cât vorbim de bani publici, fie din subvenții, fie din rambursări, iar competitorii recuperează aproape toți banii.

ADVERTISING

În 2016, competitorii au recuperat 42 de milioane lei din cele 45 de milioane lei solicitate spre rambursare”, atrage atenția Expert Forum.

parlamentare-finantare
Foto: EFOR

Specialiștii explică și de ce e important ca datele să fie prezentate detaliat.

”Lipsa acestor date nu ne permite să realizăm analize legate de declarațiile de avere, circumscripțiile unde s-au declarat contribuții sau probleme legate de date.

Reamintim că la alegerile locale EFOR a remarcat că în baza de date din luna octombrie erau introduse date de la începutul lui septembrie, deși acestea trebuie declarate în trei zile de la primire, respectiv cheltuire”, se arată în comunicatul transmis SpotMedia.ro.

ADVERTISING

Gabriel Oprea, printre cele mai mari contribuții dintre independenți. Cum stau partidele

Din cele 62.715.248,10 de lei anunțate de AEP la 20 noiembrie, 48.133.481,10 lei provin de la candidați , iar restul este contribuția partidului.

EFOR amintește că în raportul de pe 13 noiembrie suma totală era de 28.395.211 lei, deci într-o săptămâna, aceasta a devenit mai mult decât dublă.

total-contributii
Foto: EFOR

Câteva concluzii, extrase din datele existente:

  • Au declarat contribuții 43 de competitori, dintre care 21 de candidați independenți;
  • Doar patru competitori au contribuit cu bani din fonduri private ale partidului, reprezentând suma totală de 3.581.767 lei (Plus, USR, PSD, Pro România);
  • Partidul Național Liberal este singurul care a folosit subvenții, în valoare de 11 milioane de lei;
  • Împrumuturile reprezintă aproape un sfert din contribuțiile candidaților. Cele mai mari împrumuturi au fost înregistrate de PSD (3,7 mil), PNL (3,4 mil) și PMP (2,1 mil);
  • PSD a contribuit cu 38% din fonduri, PNL cu 32% din total, PMP cu 10%, iar Pro România cu aproape 9%, ceea ce înseamnă că doar patru partide au adus 90% din banii din campania electorală;
  • Cea mai mare contribuție de la un candidat independent a fost de 150.000 lei – declarată de Erwin Albu -, urmată de contribuții de câte 100.000 de lei, depuse de Virgil Baciu și Gabriel Oprea.
total-contributii-3
Foto: EFOR

Campanie în precampanie, fără sume declarate

Campania stradală se face de fapt înainte, pentru că actuala legislație nu mai permite bannere și afișe mari în cele 30 de zile de dinainte de alegeri.

EFOR atrage atenția însă că pentru precampanie costurile nu sunt cunoscute.

”Costurile pentru precampanie nu sunt cunoscute, întrucât nu sunt raportate în legătura cu campania, ci sunt costuri ale partidului, cuprinse în raportul anual de venituri și cheltuieli de anul viitor. EFOR a solicitat pe 17 noiembrie tuturor partidelor parlamentare care beneficiază de subvenții să ne transmită aceste cheltuieli.

Până la acest moment, nu am primit răspuns decât de la USR, care va furniza un răspuns imediat după terminarea campaniei electorale și raportarea cheltuielilor către Autoritatea Electorală Permanentă, precum și de la PMP, care ne-a oferit cifre însumând 1.538.845,03 lei”, arată Expert Forum în raport.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇