Proiectil găsit în Sectorul 3. Traficul pe stradă a fost restricționat, o școală a fost evacuată

Proiectil găsit în Sectorul 3. Traficul pe stradă a fost restricționat, o școală a fost evacuată

Un proiectil a fost găsit pe troturar, în dreptul unei clădiri din Sectorul 3 al Capitalei, poliţiştii luând decizia de a restricţiona traficul pe întreaga stradă.

În plus, au fost evacuaţi elevii şi cadrele didactice de la şcoala 80, aflată în apropiere. Specialiştii au stabilit că dispozitivul nu prezintă pericol, însă verificările în acest caz continuă.

Potrivit Poliţiei Capitalei, Secţia 12 Poliţie a fost sesizată, miercuri dimineaţă, prin sistem 112, cu privire la faptul că, în dreptul unui imobil din Sectorul 3, pe trotuar, s-ar afla un proiectil.

ADVERTISING

”La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul subunităţii, care au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind luată măsura restricţionării traficului pe toată strada. Totodată, s-a procedat la evacuarea elevilor şi a personalului didactic aflaţi în şcoala din proximitate.

De asemenea, lucrătorii din cadrul Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale si ai Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, sosiţi la adresă, au ridicat dispozitivul, comunicând faptul că acesta nu prezintă niciun pericol”, a transmis sursa citată.

ADVERTISING

La acest moment, activităţile sunt în dinamică, fiind făcută cercetarea la faţa locului.

Verificările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇