Ce spune judecătoarea care l-a condamnat pe Dan Voiculescu despre decizia de suspendare a recuperării prejudiciului

Ce spune judecătoarea care l-a condamnat pe Dan Voiculescu despre decizia de suspendare a recuperării prejudiciului

Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea executării sentinţei prin care instanţa a decis recuperarea prejudiciului în dosarul în care Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 de ani de închisoare pentru corupţie pentru privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare.

Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare, potrivit Agerpres.

Pe 8 august 2014, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat definitiv la 10 ani de închisoare cu executare pe Dan Voiculescu, iar Gheorghe Mencinicopschi, fost director general al ICA, a primit 8 ani de închisoare.

A fost stabilit un prejudiciu de aproximativ 60 de milioane de euro.

ADVERTISING

Statul nu a recuperat decât 8,4 milioane de euro dintr-un prejudiciu de peste 60 de milioane de euro, de la inculpații din procesul ICA, printre care și fondatorul Antenelor, Dan Voiculescu, scria Economedia în 2021.

Camelia Bogdan, judecătorul care a făcut parte din completul de la Curtea de Apel Bucureşti care l-a condamnat definitiv la 10 ani de închisoare pe Dan Voiculescu, a declarat, pentru Epoch Times, că ”Faptul că se suspendă executarea nu are vreo semnificaţie practică, deoarece autorităţile române nu mai intenţionau oricum să mai recupereze vreun cent de la domnul Dan Voiculescu, deşi măsurile de siguranţă nu se prescriu”.

ADVERTISING

Ea a arătat că ”nici spălarea banilor cu caracter autonom derivând din delapidarea banilor fostei Securităţi prin Crescent, a cărui procură a rămas la domnul Dan Voiculescu până la condamnarea definitivă, nu se prescrie, deoarece spălarea are loc în formă continuă din 1990 până în prezent”.

Suspendarea executării unei decizii definitive în materia spălării banilor este într-adevăr un semnal manifest al disoluţiei statului de drept în România, stat care doreşte şi ai cărui cetăţeni oneşti merită aderarea la OCDE.

Mă bucur că DNA are un termen de contestare a suspendării măsurii, însă eu oricum nu voi ezita să solicit daune punitive în noul proces intentat la CEDO, la nivel internaţional evocându-se necesitatea unor remedii mai puternice pentru compensarea victimelor infracţiunilor de corupţie.

ADVERTISING

Apărarea principiilor statului de drept este imperativă, deoarece nu există alt fundament pentru buna guvernare a României.

Or, respectarea independenţei judecătorilor specializaţi în soluţionarea cauzelor de corupţie şi a hotărârilor definitive pronunţate de aceştia sunt condiţii sine qua non pentru ca România să se manifeste ca un stat de drept", a mai spus Camelia Bogdan, citată de News.ro.

Dan Voiculescu a anunțat, la ieșirea din închisoare, că decizia instanței „va fi demontată de justiție”

În iulie 2017, Dan Voiculescu el a fost eliberat condiţionat în baza unei decizii definitive a Tribunalului Bucureşti.

La ieşirea din închisoare, Dan Voiculescu a susținut că nu există niciun prejudiciu în acest dosar, iar decizia instanţei din august 2014 ”va fi demontată de justiţie”.

Voiculescu s-a plâns apoi la CEDO că a fost condamnat într-un dosar politic şi că fusese găsit vinovat încă dinainte de proces, adică nu s-ar fi bucurat de prezumţia de nevinovăţie.

Iar fetele lui s-au plâns că judecătorii care au dispus sechestrarea bunurilor lor nu au fost imparțiali, că sechestrul nu avea un temei juridic și că nu a fost revizuită sentinţa de o instanță superioară.

În martie 2022, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins plângerile depuse de Dan Voiculescu şi de fiicele sale (Camelia şi Corina). Sesizările au fost respinse de CEDO în unanimitate, ca fiind vădit indamisibile.

În luna februarie a acestui an, Tribunalul Bucureşti a admis în principiu cererea de revizuire a deciziei de condamnare din dosarul lui Dan Voiculescu, formulată de unul dintre inculpaţii condamnaţi, fostul şef AVAS Jean Cătălin Sandu.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇