FCSB, avertizată în privința transferului pe care vrea să-l facă: "Nu cred că poate"

FCSB, avertizată în privința transferului pe care vrea să-l facă: "Nu cred că poate"

FCSB este avertizată că ar putea da greș cu unul dintre transferurile pe care le are pe listă.

Este vorba despre Alex Pop (24 de ani), atacantul Oțelului Galați, care a ieșit în evidență în sezonul regulat al Superligii.

Andrei Vochin, care îl cunoaște pe Pop de la loturile naționale de juniori ale României, nu crede că atacantul poate fi determinant pentru FCSB în acest moment, în care echipa "roș-albastră" are nevoie de certitudini ca să poata accede în grupele cupelor europene.

"Este un jucător cu calitate, care mi se pare peste media de inteligență a celor care pricep jocul. La echipa națională avea o problemă. Deși își crea ocazii, nu reușea să marcheze, însă la Viitorul reușea acest lucru. Calitatea de marcator l-a ajutat să marcheze și a fost golgheter în Liga 2, la Unirea Dej.

ADVERTISING

Când a fost transferat la Oțelul nu credeam că o să aibă saltul acesta care o să se vadă și în cifre. Dar l-a avut. Dacă mă întrebi acum, nu sunt convins că el poate să fie acel vârf de atac determinant pentru FCSB. Să muște din golurile lui Coman și ale lui Olaru și să se impună acolo", a declarat Andrei Vochin, conform Fanatik.

Alexandru Pop a marcat de 11 ori și a livrat trei pase decisive în 41 de meciuri (2571 de minute) jucate în toate competițiile sezonului cu Oțelul Galați.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!