Viața într-un oraș mic, de provincie, poate fi extrem de frumoasă, dar lipsa oportunităților de educație și carieră e descumpănitoare pentru mulți tineri. Dar cum ar fi dacă ar veni campusul la tine, să-ți dea acces la cel mai performant sistem de învățământ, oriunde te-ai afla?
Asta ți-ar da șansa de a rămâne alături de familie, într-un oraș poate mai puțin poluat, să lucrezi pe un salariu de câteva mii de euro și de a contribui la comunitatea în care te-ai format. Acesta este gândul cu care Paul Apostol a pornit la drum când a creat Digital Nation, un amplu program de regândire a felului în care se poate face învățarea și formarea viitoarei forță de muncă.
Iar modelul creat de el este astăzi susținut de companii și ministere, îndreptându-se încet dar sigur către statutul de soluție globală.
„Clientul nostru ar fi o țară care vrea să implementeze asta la nivel strategic, și nu doar România”, povestește Paul Apostol pentru spotmedia.ro despre proiectul Digital Nation, proiect care a atras inclusiv atenția Google prin potențialul său.
„Eu am crescut într-un oraș mic din Moldova, Piatra Neamț, un oraș de 80.000 de locuitori și din liceu am început să mă joc cu calculatoarele, scriam CD-uri și le vindeam în cartier. Ăsta a fost primul contact cu lumea antreprenorială. A fost important, pentru că a fost un contact pe care l-am avut destul de devreme cu abordarea întreprinzătoare, adică pe lângă școală, am început să fac pași laterali. M-am implicat în tot felul de proiecte, de la scris CD-uri, până la a organiza petreceri pentru colegii de liceu și am ajuns în perioada aia să facem o mică echipă”, își începe Paul Apostol povestea.
„În momentul în care nu mai lucrezi singur se întâmplă lucrurile altfel și tot în vremea aceea am început să ne ocupăm de site-ul liceului, să facem o comunitate. Au început să intre părinții, dar și profesorii să vadă ce vorbesc copiii despre ei. A fost o comunitate care a crescut foarte repede. Cred că aveam 300 de useri concomitenți real-time, ceea ce era un număr mare”, spune el.
În ce an se întâmpla asta?
Cred că asta era în 2003-2004, deci pe vremea aia era ceva fantastic. Am început să facem afișe prin interiorul liceului, să intre pe link-ul respectiv, dar de fapt ce s-a întâmplat pentru noi, ca tineri, este că am înțeles cum funcționează să gândești un produs, să-l scalezi. Am înțeles cam ce se întâmplă cu o piață într-o formă foarte rudimentară. Nu înțelegeam aceste concepte atunci.
Dar s-au calibrat lucrurile, iar prin clasa a 10-a am închiriat un spațiu, am început să mergem în acel loc ca la un birou. După-amiezele am început să lucrăm pentru restaurantele din oraș, să le facem meniuri, cărți de vizită, tot ce prindeam, dar direcția noastră principală era să vindem site-uri.
Ei, pe vremea aia era dificil să explicăm ce e acela un site și de ce ar avea sens să-l faci, dar am ajuns să lucrăm cu niște oameni din Germania, care aveau un institut de cercetare și care aveau nevoie de site-uri pentru evenimente. Ei la vremea aceea făceau site-ul pentru un eveniment la care trebuia să te înscrii, pentru medici. Acela a fost un alt proiect care ne-a dat nouă perspectivă mai avansată despre ce înseamnă acea activitate.
Acel moment a fost foarte important pentru dezvoltarea mea, mai ales că acei clienți erau oameni foarte înțelepți și cu o cultură bună de business. Am învățat foarte mult de la ei.
Dacă mă întrebi care a fost cel mai valoros lucru, este că acel context mi-a dat oportunitatea de a sta lângă oameni maturi, care au un alt mod de gândire, pe care l-am împrumutat.
Acesta a fost un pas important pe care l-am putut face eu, ca tânăr, într-un oraș mic, într-o vreme în care posibilitățile nu erau așa mari pe zona asta de digital/tech, pentru a avea un parcurs de creștere.
Ulterior am mers la București, unde am început să lucrez în firme foarte dezvoltate din toate punctele de vedere: ca procese, ca structură, ca echipă. Acolo am învățat ce înseamnă scalarea de business, cum arată o abordare profesionistă, dar și reguli și lucruri care m-au ajutat să formalizez procesele de business ulterior. Venind la București, am avut ocazia să lucrez cu echipe din State, lucru care m-a ajutat să înțeleg modul lor de gândire. Ei au o cultură antreprenorială, o cultură de vânzări. Cred că așa s-a mai adăugat un skill în tolbă, pentru că am văzut cum vând americanii și cum sunt tot timpul fericiți și cu zâmbetul pe buze.
Tot la București ne-am întâlnit cu prima generație de oameni tehnici.
Imaginați-vă că pe vremea aia intrai în IT dacă erai cu adevărat pasionat. Acum nu mai funcționează la fel. Sunt mulți tineri care intră în domeniul IT pentru că există stabilitate, există salarii mari, e un trend deja imens. Atunci, nu era. Atunci era exact invers. Erau adulți care spuneau: ”chiar vrei să stai în fața unui calculator 6h/zi 8h/zi?”. Era cumva ceva de evitat în raport cu modul de viață al părinților noștri, spre exemplu.
Dar noi eram pasionați să găsim acel algoritm care rezolvă o problemă, asta ne dădea energie. Era o oarecare adrenalină pentru că gestionam, alături de echipă, proiecte foarte mari și din State, și din UK, din Germania. Lucram ziua, construiam lucruri, iar noaptea ne duceam în Data Center. Perioada aceea a avut iarăși un impact major asupra mea, pentru că am cunoscut ce înseamnă să ajungi într-o zonă avansată de tehnologie.
Noi atunci gestionam o infrastructură pe care stăteau cele mai mari proiecte din România și interacționam în comunități internaționale cu tot fel de ingineri. De atunci s-a dezvoltat pasiunea pentru zona de tehnologie avansată. Am lansat prima platformă de cloud de pe vremea aceea, când nu exista noțiunea de cloud. Noi făceam streaming-uri live cu primele publicații de pe vremea aceea, care începeau să transmită live. Și totul era dintr-o pasiune pentru performanță tehnologică. Deci nu era un driver de business, era un driver de cât de departe ne putem duce să facem tehnologia să meargă și să creeze lucruri extraordinare.
Și asta cred că m-a ajutat pe mine să rămân în centrul domeniului, dar totodată am fost implicat tehnic în tot felul de proiecte, dar ușor-ușor am interacționat mai mult cu oameni decât cu tehnologie.
Iar pentru că tot timpul am avut un colectiv tânăr, cu o cultură în care să îmbinăm proiectele și cu partea de fun, până la urmă latura socială a ajuns să aibă un impact foarte mare asupra mea – și anume să construiesc echipe, echipe care să poată folosi tehnologia pentru a produce un impact. Prima dată era ambiția de a construi tech, acum e ambiția de a produce impact. Tehnologia ajunge un instrument cu care ne dorim să vedem cât de departe putem să creăm un impact.
Momentul cheie în care noi am început să fim foarte activi în partea de educație, deși venim cu background foarte puternic tehnic, a fost când au început să vină la noi tineri să se angajeze, care cereau foarte mulți bani și nu știau domeniul sau cel puțin se vedea clar că nici nu au pasiune pentru el. Veneau spunând că ”Așa mi-a zis profesorul, să cer 2.500 euro la început”.
Atunci, noi, fiind super pasionați de ceea ce făceam, am decis că vrem să dezvoltăm o comunitate care să ajungă la acei tineri care sunt pasionați, și să le oferim ecosistemul necesar să se dezvolte într-un cadru în care să gestioneze proiecte, să învețe cele mai noi tehnologii, dar să deprindă și abordarea și atitudinea potrivită.
Așa a început DevAcademy pe vremea aia, în 2013, proiect care a crescut astăzi în Digital Nation, o organizație cu HUB-uri tech făcute în țară, cu mii și mii de oameni care intră în comunitate și se antrenează pe diverse domenii din sfera de digital, fie se angajează, fie fac reconversii profesionale și își schimbă viitorul.
Am reușit să ajungem aproape de reforme importante lucrând cu două ministere (Ministerul Educației și Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării). Un punct foarte important a fost când companii foarte mari internaționale ne-au văzut, au aflat ce facem și au zis ”hai să lucrăm împreună, să ajungă ceea ce faceți voi și la alții“.
Ce te-a inspirat să alegi conceptul de mentorat?
Eu am învățat foarte multe de la mulți oameni. Nu am avut un singur mentor care să mă ghideze pe un anumit drum, dar am stat aproape de mulți, cu mintea deschisă și deschis să învăț. Și cred că asta m-a ajutat să mă dezvolt mult mai repede.
Mulți oameni spun ”aș vrea să fac asta, dar nu știu de unde să încep”. În momentul în care vine un mentor și zice ”uite, începe din punctul A”, asta face o diferență enormă de viteză și de precizie, pentru că mentorul îți poate da un traseu care te ajută să crești mult mai repede.
În momentul în care te apropii cineva la început de drum și îi dai o mână de ajutor, i se schimbă complet parcursul, ceea ce pentru el înseamnă foarte mult, dar și pentru noi acest om devine cel mai valoros din echipă. Ambiția a fost cum să dezvoltăm și cum să scalăm asta în toată țara?
Proiectul Generația Tech este fix despre asta, despre a crea un campus accesibil de oriunde în țară, în care să ai acces la un ecosistem cu colegi, cu hub-uri, cu mentori, cu job-uri, cu noutăți. Și când am zis din orice colț al țării, ce ne-a inspirat a fost că sunt foarte mulți tineri și adulți în toată țara care au nevoie de asta. De exemplu, în Cluj-Napoca, București, Iași sunt companii în care te poți dezvolta, intri în internship, intri în echipele lor, în programe, în training-uri, în formare, sunt universități tehnice, dar în celelalte orașe nu ai.
Dar tinerii și cei care își doresc oportunități de carieră sunt și în celelalte orașe. Și atunci ambiția e: cum ar fi dacă am merge noi în acele orașe și am da ecosistemul care să poată fi scalat? Ar fi un salt pozitiv foarte fain. Și asta ne-a învățat tehnologia. Tehnologia scalează foarte mult efectul de productivitate, de succes. La fel este și ambiția de a crea un model scalabil de educație care să poată să se concentreze pe orașe mici și mijlocii.
Și noi avem nevoie să dezvoltăm modelul acesta distribuit, să nu se mai aglomereze toată lumea în trei orașe mari. Avem și alte orașe frumoase, cum sunt Sighișoara, Piatra Neamț sau cum e zona Bucovinei, Transilvania, Delta Dunării. În toată România ai locuri super frumoase, dar e greu să crești, e greu să înveți ce trebuie, e greu să lucrezi de acolo.
Care este modelul de business din spatele Digital Nation?
Am avut o componentă mare de finanțare pe bază de parteneriate cu companii. Am fost la companii, acum suntem deschiși să discutăm și cu statul.
Modelul e impus de context. Adică dacă eu încep să cer un fee oricărui tânăr, o să mă limitez de fapt la cei care au bani și la cei care au înțeles deja că trebuie să investească în abilitățile lor.
Dar noi ca țară avem nevoie de un push, de o susținere, să avem un proces de formare în zona de digital, România fiind pe ultimul loc la digitalizare în Europa, conform indicelui DESI.
Asta e mai valoros decât să facem un business din cursuri către o nișă de oameni care plătesc. Pentru noi, în Generația Tech înseamnă să faci o diferență în formarea oamenilor.
Modelul de business este strict bazat pe finanțări și vrem ca statul și companiile mari să înțeleagă că trebuie să punem la dispoziție un pool de resurse financiare ca să creăm o inovație în modul în care tinerii se formează și au acces la un viitor în economia digitală.
Digital Nation e o organizație care susține mai multe proiecte. Pentru fiecare proiect avem o echipă dedicată și punem accent și pe venituri și revenue. Nu putem să ocolim zona asta, trebuie să învățăm să construim business-uri cu profit și cu creștere sustenabilă, deși profitul este un efect secundar. Dacă tu ca antreprenor te concentrezi să aduci valoare într-o piață și asta te motivează, n-ai cum să nu crești financiar, n-ai cum să nu acumulezi surplus.
Cred că asta e cultura cu care noi ne-am format, versus ”vreau să fac și eu un business ca să câștig niște bani”.
A ajuns proiectul să fie profitabil sau încă nu sunteți acolo?
Noi am investit peste 3 milioane de euro în toate programele noastre, de la hub-uri, până la un laborator de inteligență artificială cu servere. Dar suntem la primul capitol de dezvoltare, suntem la capitolul de finanțare, experimentare și acum două dintre proiectele noastre trec în faza de scale-up. Despre profit cred că o să putem să vorbim după cinci-zece ani, când ne liniștim.
Până atunci reinvestim tot, deci nu ne uităm acum la profit, ci la reinvestiții masive și la finanțări. Vrem să dezvoltăm rețeaua de hub-uri, să existe un hub în fiecare județ din România. Avem acum în dezvoltare un laborator de inteligență artificială, unde am făcut niște produse care mai au nevoie încă de investiție, dar care vor deveni soluții globale, potențialul e major. Deci nu ne uităm la profit, ci ne uităm la a dezvolta în continuare produsele și la a face investiții necesare pentru a crește.
Cum au reacționat autoritățile la propunerile voastre?
Cu autoritățile locale am avut o colaborare care a fost și cu provocări, dar am reușit în mai multe orașe să avem spații puse la dispoziție de ei, să avem susținere în a ajunge la tinerii și adulții care ar putea beneficia de programele noastre. Am colaborat cu ei pe a duce mesajul mai departe și pe a aduce niște resurse, însă pe partea de investiție financiară nu am reușit până acum să facem nimic.
Dar dacă un om s-a format acolo, poate să aibă acces la salarii de peste 2.000 de euro net de la distanță, mai ales că noi punem la dispoziție și hub-uri, mutăm o bucățică din București în orașul respectiv și atunci, pentru autoritățile locale asta înseamnă că nu mai pierd talente și încep să aducă surse noi de venit.
Mi-aș dori să existe un traseu mai simplu, ca proiectele care aduc foarte multă valoare să poată fi susținute de ei.
Cui vă adresați și cine sunt studenții voștri?
Avem trei categorii de oameni în program, pe care noi îi numim „exploratori”.
Prima categorie este pentru cei între 16-19 ani, adică liceeni. Dacă tu începi în clasa a 9-a sau a 10-a să te formezi într-un domeniu cum ar fi programare sau digital marketing, la 22, 23 de ani o să fii un om excepțional de bun. E foarte important să începi devreme.
A doua grupă ar fi alcătuită de cei între 19-21 de ani. Este momentul în care ai prima experiență de job și noi lucrăm cu ei să îi ajutăm să se angajeze într-o anumită companie sau echipă, care să le poată accelera potențialul.
Și a treia categorie ar fi adulți, professionals, care au între 23 până la 30 de ani. Aici ai deja o experiență, ai înțeles un pic domeniul în care vrei să faci o supraspecializare. Avem programatori care încep să învețe un limbaj mai complex, abordări mai complexe.
Sau avem chiar reconversii, oameni care fac o anumită meserie și învață programare sau digital marketing, în design ș.a.m.d. Au aplicat foarte mulți (undeva la 5% care înseamnă sute de oameni) peste 30 de ani, inclusiv peste 50 de ani.
Ce propuneți acestor studenți sub umbrela Digital Nation?
Avem hub-uri pe care le dezvoltăm în centrul ”emoțional” al orașului. Spre exemplu, cel din Brașov este în Piața Sfatului, în zona pietonală, este pe două niveluri, avem lumina ambientală, muzica e special aleasă, pentru că o atmosferă plăcută este foarte importantă.
Avem operational sitting și soft sitting. Soft sitting e zona în care stai un pic mai confortabil și lucrezi.
Organizăm și evenimente, spre exemplu evenimentul de anul trecut din august, în Brașov, a avut două părți.
O primă parte este o zonă de experiență, în care tinerii care intră în program scanează un cod QR și pe telefon au de făcut un anumit parcurs în piața respectivă, să găsească hub-ul, să-și ia un tricou cu Digital Nation, să-și găsească colegii de track (specializare – n.red). După aceea trebuie să se întâlnească cu mentorul. E un eveniment cu animatori unde există zone de experiență și a doua parte este un concert.
Anul trecut au cântat cei de la Subcarpați, iar 1.000 din oamenii din public urmau să înceapă programele Generația Tech. De ce facem noi acest festival? Este un eveniment de engagement. După ce se cunosc și vin la acest festival, altfel îi putem motiva pe exploratori să rămână în online și să creeze legături cu procesul de formare, cu colegii, cu mentorii. Pentru noi evenimentul este un punct important de engagement, un punct important pentru ei de a vedea că fac parte din ceva mare.
Noi credem mult în ideea că trebuie să reinventăm modul cum ne formăm și cum facem upskilling-ul să fie mai mai interactiv și mai adaptat la vremurile de azi, în care avem foarte multă stimulare din social media, din filme, din jocuri, iar educația a rămas în urmă și diferența se mărește pe zi ce trece. Trebuie să investim în modul în care oamenii se formează.
Asta e ce se întâmplă offline, tactici în offline – hub-urile și evenimentele – iar în online avem o platformă în care avem zona de comunitate: dacă ești explorer din Piatra Neamț, ești parte și din comunitatea de exploreri din Piatra Neamț. Pe de altă parte, dacă ești web developer începător ești și parte din grupul web development începător. Platforma este accesibilă și pe telefon.
Asta înseamnă că noi în online creăm zeci de puncte de conexiune între exploratori pe săptămână. Suntem foarte prezenți. Nu este un curs la care vii două, trei zile sau o săptămână și gata, ci este community first și asta e foarte important.
Apoi în online trebuie să citești, să te formezi, să te antrenezi, e un parcurs care nu mai există România. Exploratorii au trei vieți la început și pe măsură ce rămân în urmă le pot pierde. Au puncte de activitate și puncte de knowledge. Punctele de activitate sunt asociate activităților practice și e foarte important, pentru că la noi practica e mai importantă și o punem înaintea teoriei. Apoi teoria consolidează și sedimentează și te ajută să înțelegi de ce practica a funcționat. E ca la IKEA. Te apuci să construiești, mai citești un paragraf, mai construiești versus să-ți dau trei cărți despre un dulap și după aceea să vezi tu dacă mai ții minte cum îl construiești.
La noi e invers: îți dau linie de cod, s-o scrii, și după aceea îți explic ce înseamnă. Și pentru că tu ai scris-o și ai văzut că a funcționat, ești mai motivat să înțelegi de ce a funcționat. Ăsta e un principiu care se numește ”practice first”.
În platformă n-avem teme, avem work-out-uri, nu avem cursanți, avem exploreri, tot universul ăsta nou creat ajută ca ei să nu asocieze formarea cu școala, cu cuvântul ”obligatorii”. Spre exemplu, într-un modul ai mai multe lecții, iar fiecare lecție are un concept de micro-learning.
Adică ai un video scurt la care te uiți și pe care îl parcurgi. După care ai întrebări la care dacă răspuns corect, obții puncte (knowledge points). Și în felul ăsta noi avem învățare graduală, adică pe pași mici. Se numește micro learning, asta ajută mai mult decât dacă le dăm multă teorie și ne așteptăm să o citească și să o rețină. Este un proces de formare reimaginat.
Desfășurarea programelor o avem undeva la 70-80% online, cu o completare de 20-30% offline, dar e o completare foarte, foarte atractivă, de impact.
Miza aici este un model macro. Clientul nostru ar fi o țară care vrea să implementeze asta la nivel strategic, și nu doar România.
Ce șanse avem să vedem o astfel de educație implementată la nivel de școală de stat în România?
Noi încă învățăm cum să abordăm discuțiile cu Ministerul Educației și încă învățăm care ar fi traseul ca noi să putem să scalăm asta împreună cu ei, deci cred că parteneriatul este abia la început.
Dar, poate cel mai important, noi deja am început să lucrăm într-un program foarte mare cu profesori. Așa cum tinerii intră într-un ecosistem și se formează, am început să formăm și profesori în ideea în care să creeze ei la clasă o experiență mai interactivă, să poată să prezinte materia într-un format cu mai puțin conținut, mai multă practică și mai multă interactivitate.
Deja în programul ”Profesor în online”, în care au fost deja peste 25% din profesorii din România, ne propunem să continuăm să-i ajutăm să folosească uneltele pe care le au, infrastructura pe care o au și să adapteze modul de predare mai potrivit pentru generațiile tinere.
Cum selectați exploratorii?
În principal există partea de burse. Asta înseamnă că dacă în județul în care ești există burse, care, de regulă, sunt finanțate de companii sau și de autorități, atunci ar trebui să fii atent și să aplici. Tot ce trebuie să faci este să aplici. Noi avem niște procese de ”selecție naturală”, le numim, adică nu excludem pe nimeni. Însă în primele 2 săptămâni, când oamenii intră efectiv în niște provocări de făcut și de realizat, dacă trec de primii pași, rămân în program. Dacă nu trec, automat înseamnă că nu e de interes pentru ei, nu se potrivește, sau nu au timp.
Noi nu excludem pe nimeni din componenta de burse. Există totuși un timp în care trebuie să faci asta, pentru că dacă se alocă toate bursele, atunci poți să nu prinzi loc, dar de regulă, dacă există foarte multă cerere, aproape tot timpul am găsit finanțare suplimentară.
Mai există un traseu plătit, în care poți să cumperi loc în program la orice track vrei. Și pentru noi ambele direcții sunt importante, dar ce cred eu este că ar fi frumos să putem să finanțăm cât mai multe burse în regiuni, pentru că se va vedea un potențial foarte mare într-un timp relativ scurt. Într-un an sau maximum doi poți avea milioane de euro aduse în salarii și în taxe de către oamenii care se formează.
Cum îi văd angajatorii pe cei care vin cu experiența de la voi?
Noi am început o direcție de angajabilitate de peste un an. Lucrăm din ce în ce mai aproape cu angajatorii, să adaptăm traseul de formare să conțină ceea ce ei au nevoie. Ne-am uitat la testele lor de angajare, să vedem componentele care se evaluează la intrare, pentru a pregăti explorerii să fie din ce în ce mai buni.
În plus față de asta, avem întâlniri regulate cu angajatorii și cu HR managerii și recrutorii din companii pentru a povesti comunității ce înseamnă să lucrezi în companiile lor, la ce se uită ei, ce prioritizează.
De asemenea, în modulul de angajabilitate, care este o fază a programului, toți exploratorii învață de la cum să își pregătească profilul de social media, cum să își facă CV-ul, până la training de management-ul emoțiilor, a învăța cum să te vinzi ș.a.m.d.
Sperăm să putem să finanțăm modulul de angajabilitate care pregătește exploratorii și tinerii să fie buni și potriviți și aduce companiile mai aproape de program pentru a-i recruta.
Însă am vrut să evităm situația în care o companie vine și zice ”sponsorizez eu, dar vreau să-mi asigur 10 oameni sau 20 de oameni”. Nicidecum. Păstrăm o poziție care prioritizează nevoia exploratorului de formare și explorarea lui, inclusiv pe zona de angajabilitate. Și invităm companiile să se apropie, să-și prezinte atuurile și să poată să lucreze din ce în ce mai apropiat cu explorerii. Și se întâmplă asta. Sunt angajări la companii foarte mari în orașe mici și vrem să creștem lucrul ăsta, iar ce se mai întâmplă în plus este că există o direcție de freelancing.
O parte din exploratori încep să lucreze ca freelanceri și avem cazuri în care ne povestesc cum au început ușor-ușor să facă site-uri pentru anumite companii, să facă copywriting, să facă campanii pe social media și că astăzi reușesc să își dezvolte o carieră de freelanceri, sunt foarte fericiți, călătoresc, au un mod de viață un pic diferit de la job-ul pe care îl aveau înainte. Este și multă muncă, e foarte greu.
Freelancing-ul e, de fapt, prima interacțiune cu zona de antreprenoriat, se vede că România are nevoie să învețe să se vândă. Ca oamenii să conștientizeze dificultatea de a găsi clienți, de a-i menține și a-i crește. Și credem că freelencing-ul este o ocazie foarte bună să faci lucrul ăsta și ne bucurăm să vedem că o parte din ei aleg această cale de freelancing și apoi antreprenoriat care este binevenită, în plus față de angajabilitate. Și angajatorul oferă o maturitate, o siguranță. Intri într-o echipă cu procese bine definite, e foarte valoros pentru un explorator să ajungă la un angajator. Dar trebuie, ca țară, să dezvoltăm și componenta antreprenorială pentru că ne putem susține economic mult mai sustenabil și cu freelancing și antreprenoriat, nu doar cu componenta de angajabilitate.
Cum a fost pentru tine momentul în care Google ți-a observat proiectul?
Sunt foarte multe gânduri care îmi vin în minte legat de momentul în care Google a observat proiectul. În primul rând, a fost un sentiment de realizare, după ani de zile în care ești foarte tentat să renunți în perioada de construcție a unui proiect de asemenea magnitudine, care durează atât de mult până când să prindă tracțiune.
În toată perioada asta de ”painful beginning”, așa cu o numim, ești tentat foarte des să renunți, mai ales când, poate, în unele zone din țară s-au prioritizat programe care pur și simplu erau de două zile și numărau mai mulți oameni decât aveam noi, oameni care intrau pe poartă și ieșeau imediat.
După toate momentele astea în care ești tentat să renunți, în momentul în care Google a observat proiectul și ne-a dat primul feedback, a fost un fel de vot mare de încredere pentru noi, că tot ce am făcut în anii trecuți, cu sacrificiile, cu riscurile și cu greutățile mari, a fost, într-o direcție bună. E un sentiment puternic, este o validare din partea unui gigant tech care înțelege lucrurile la un anumit nivel, astfel încât o recunoaștere din partea lor înseamnă enorm.
Al doilea sentiment este un sentiment de recunoștință, te simți foarte recunoscător. Aproape că ne simțim și norocoși. Suntem conștienți că totuși, lucrurile s-au dezvoltat într-un anumit fel și diferit, am făcut ceva foarte curajos, dar pe de altă ne simțim norocoși.
Iar după ce începi să lucrezi cu ei (cu cei de la Google – n.red.) ți se deschid niște orizonturi foarte largi. O combinație incredibilă de bunătate, de a lucra constructiv, dar foarte performant. Este singurul loc în care am văzut o stimulare care în același timp e foarte caldă și prietenoasă, dar te forțează foarte mult să fii performant. Dacă tu credeai că alergi la maxim, trebuie să alergi de trei ori mai repede.
E un ecosistem în care înveți să devii mult mai bun, mult mai repede, fără presiune și fără lucruri negative.
Ce sfat ai pentru viitorii antreprenori?
Dacă vrei să fii antreprenor, cred că e importantă disciplina. Se vorbește mult de încredere, să ai încredere în tine, dar cred că de fapt ne pregătim prea puțin. Sfatul ar fi să te pregătești, să te antrenezi (antrenezi înseamnă: lansează ceva, fii atent la reacția pieței, la clienți, la feedback, uită-te dacă nu funcționează, reiterează). Aș prioritiza ideea de a face practic lucrurile, de a fi atent la feedback-ul exteriorului, la piață, rezultate, pentru că lucrurile astea vorbesc. Și pregătește-te să încerci 10 ani să faci un lucru, care s-ar putea să nu-ți iasă, caz în care trebuie să te mai pregătești alți câțiva ani. Trebuie să fii ok cu lucrul ăsta.
Și mai e un lucru important – loialitatea a ajuns să fie rară. Asta distruge foarte multe șanse de proiecte. Faptul că vrem să fim dintr-un proiect în altul, avem nevoie de diversitate. Suntem influențați foarte mult de mediul în care trăim, cu multă diversitate. Ne uităm la 30 de seriale în același timp. Avem 17-18 canale de conținut diferit la care suntem abonați. Cred că loialitatea începe să fie ceva care poate să creeze o diferență enormă de succes. Dacă o echipă reușește să rămână împreună și să construiască, s-ar putea să ajungă într-o zonă în care celelalte echipe nu vor putea să ajungă.