Aleksei Navalnîi promite să se întoarcă în Rusia după ce se recuperează

Aleksei Navalnîi promite să se întoarcă în Rusia după ce se recuperează

Opozantul rus Aleksei Navalnîi, aflat în recuperare la Berlin după ce a fost otrăvit cu un agent neurotoxic din grupul Noviciok, a promis joi să se întoarcă în Rusia pentru a continua să susţină opoziţia politică.

Într-o înregistrare video filmată într-un parc din centrul Berlinului, Aleksei Navalnîi l-a acuzat pe preşedintele rus Vladimir Putin că este responsabil pentru otrăvirea sa şi a susţinut că Putin a condus eforturile de acoperire a acestei fapte, relatează dpa.

ADVERTISING

"Confirm că mă voi întoarce în Rusia şi îmi voi continua munca. Nu am luat în considerare altă opţiune", a mai spus Navalnîi.

Aleksei Navalnîi, în vârstă de 44 de ani, a fost în ultimul deceniu unul dintre cei mai înverşunaţi critici ai lui Putin, organizând mai multe serii de proteste împotriva liderului rus, pe care îl acuză de perpetuarea corupţiei în ţară.

Autorităţile ruse nu au efectuat nicio investigaţie completă pentru că "oricine a ordonat această crimă nu vrea să fie expus şi sunt sigur că acesta este Vladimir Putin", a mai spus opozantul rus.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Moscova neagă că e implicată în otrăvirea lui Navalnîi

Navalnîi a fost spitalizat la Berlin după ce i s-a făcut rău la bordul unui avion, în Siberia, în 20 august. El a fost externat în 23 septembrie şi intenţionează să se refacă în Germania. Moscova a respins ipoteza otrăvirii cu Noviciok.

ADVERTISING

OIAC a confirmat însă că probele de sânge şi urină prelevate de la Navalnîi conţineau un inhibitor de colinesterază, similar cu două substanţe chimice de tip Noviciok, interzise de organizaţie în 2019.

Agenţi din categoria Noviciok au fost utilizaţi în 2018 pentru otrăvirea fostului agent secret rus Serghei Skripal şi a fiicei acestuia, Iulia, în oraşul Salisbury din Anglia. Şi atunci, Kremlinul a dezminţit orice implicare a Rusiei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇