România pierde în Islanda și va privi Campionatul European din fața televizorului

România pierde în Islanda și va privi Campionatul European din fața televizorului
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

România a fost învinsă în Islanda și a ratat calificarea la Campionatul European de anul viitor.

„Tricolorii” au pierdut cu 2-1 la Reykjavik după un meci în care au trimis un singur șut pe poartă!

Cu o apărare improvizată, după ce Chiricheș și Grigore s-au accidentat, Mirel Rădoi i-a titularizat în centrul defensivei pe Burcă și Bălașa, iar G. Sigurdsson a făcut tot ce-a dorit în prima repriză.

Starul lui Everton a marcat de două ori și a mai trecut o dată pe lângă gol.

Scorul a fost deschis în minutul 16, când G. Sigurdsson l-a învins pe Tătărușanu cu un șut de la marginea careului.

În minutul 34, nordicii și-au mărit avansul pe tabela de marcaj. Același G. Sigurdsson a dejucat jocul la offside al "tricolorilor" și a punctat cu o execuție la colțul lung.

O primă repriză controlată în totalitate de gazde, în care băieții lui Mirel Rădoi n-au contat și n-au reușit să-și creeze nici măcar o ocazie importantă.

ADVERTISING

"Tricolorii" au trimis un singur șut pe spațiul porții

La pauză, Rădoi i-a aruncat în luptă pe Ianis Hagi, George Pușcaș și Gabi Iancu, dar tot islandezii au fost la controlul partidei.

Naționala noastră a reușit, totuși, să reducă din handicap, prin Maxim, în minutul 63, dintr-un penalti dictat pentru un fault în careu asupra lui Burcă.

"Tricolorii" au mai solicitat un penalti, dar arbitrul n-a văzut nici măcar cu VAR-ul un henț în careu al lui R. Sigurdsson si cam atât cu acțiunile ofensive ale naționalei României.

Cu un singur șut trimis pe spațiul porții, și acela din penalti, România a fost surclasata la Reykjavik de o echipă mult mai bine organizată și parcă și mai dornică.

În finala barajului, Islanda va întâlni Ungaria, care a trecut în semifinale de Bulgaria, cu 3-1.

Ați putut urmări, în direct pe SpotMedia.ro, desfășurarea meciului dintre Islanda și România, din cadrul semifinalelor barajului pentru calificarea la Campionatului European de anul viitor.

ADVERTISING

Islanda - România 2-1 (G, Sigurdsson '16 și '34 / Maxim '63 - penalti)

min.90+5 - FINALUL MECIULUI! România nu va participa la Campionatul European de anul viitor!

INFO: România a trimis un singur șut pe poartă... Cel din penalti

min.90 - Repriza secundă va fi prelungită cu 5 minute.

INFO: Bulgaria reduce din handicap (1-3), dar e prea tărziu, Ungaria va juca în finala barajului cu învingătoarea meciului dintre Islanda și România.

min.87 - Ultima schimbare la "tricolori": iese Stanciu, intră Cicâldău.

min.84 - Manea reia din prima, dar mult peste poarta nordicilor.

min.80 - Arbitrul nu dictează penalti deși la reluări se poate observa că mingea l-a lovit în cot pe R. Sigurdsson...

min.80 - Schimbare în naționala României: iese Maxim, intră Keșeru.

min.79 - Iancu cere penalti după un henț în careu, dar arbitrul nu dictează nimic. Să vedem ce zice VAR-ul...

ADVERTISING

INFO: Ungaria conduce cu 3-0 în Bulgaria, după un gol al lui Nikolics (min.75).

min.75 - Schimbare la islandezi: iese Finnbogason, intră Sigthorsson.

min.74 - Gunnarsson pătrunde bine, centrează în mijlocul careului, dar acolo se află Burcă, iar fundașul lui CFR Cluj îndepărtează pericolul.

min.63 - GOOOL ROMÂNIA !!! Maxim înscrie din lovitura de la 11 metri!!!

min.61 - PENALTI PENTRU ROMÂNIA! După ce verifică VAR-ul, arbitrul arată punctul cu var, pentru că R. Sigurdsson l-a lovit cu cotul în careu pe Burcă!

min.60 - Arbitrul verfică cu VAR un presupus penalti pentru România, la un presupus cot aplicat în careu lui Burcă.

min.57 - Ce ocazie! Tătărușanu scoate la un șut al lui Traustason pe care scria 3-0, după un contraatac fantastic al nordicilor.

min.50 - Tătărășunu iese greșit, iar Arnason trimite pe lângă poartă.

min.48 - Magnússon șutează de la mare distanță, iar mingea trece de puțin peste poarta noastră.

INFO: Ungaria face 2-0 în Bulgaria. A înscris Kalmar, in minutul 47.

min.46 - Trei schimbări făcute de Rădoi: intră Hagi, Iancu și Pușcaș, ies Mitrița, Deac și Alibec.

22:49 - Startul reprizei secunde.

https://www.facebook.com/NationalaRomanieiOfficial/posts/1735491939961742

min.45+1 - Finalul primei reprize.

min.38 - O primă repriză slabă a "tricolorilor", care nu reușesc să construiască nimic și nu pun deloc în pericol poarta apărată de Halldorsson.

min.35 - Maxim primește un cartonaș galben pentru proteste.

min.34 - GOL ISLANDA !!! Sigurdsson bate jocul la offside al "tricolorilor" și îl învinge pe Tătărușanu cu o execuție la colțul lung !!!

min.27 - Finnbogason marchează, dar golul este anulat pentru offside.

min.22 - Tătarușanu respinge cu dificultate la un nou șut al aceluiași Sigurdsson.

INFO: Ungaria a deschis scorul în Bulgaria, prin Orban, în minutul 17.

min.16 - GOL ISLANDA !!! Sigurdsson deschide scorul cu un șut de la marginea careului !!!

INFO: De la aceeași oră se joacă și cealaltă semifinală din Grupa A, dintre Bulgaria și Ungaria. Câștigătoarele se vor duela luna viitoare pentru un loc la Campionatul European.

min.7 - Stanciu șutează din prima, dar pe lângă poarta gazdelor.

min.5 - Tricolorii cer un penalti, pentru un presupus henț în careul islandezilor, însă arbitrul lasă jocul să continue.

ora 21:45 - A început meciul.

Vezi: Accidentare de ultimă oră la naționala României: Rădoi a pierdut un titular

https://www.facebook.com/NationalaRomanieiOfficial/posts/1735397956637807

Meciul se joacă la Reykjavik și este televizat de Pro TV.

Se joacă într-o singură manșă, iar câștigătoarea o va înfrunta în finală pe învingătoarea semifinalei dintre Bulgaria și Ungaria.

ECHIPELE

Islanda: Halldorsson - Palsson, Sigurdsson, Arnason, Magnusson - Traustason, Gunnarsson, Bjarnason, Gudmundsson - Sigurdsson, Finnbogason.
Antrenor: Erik Hamren.

România: Tătărușanu - Manea, Burcă, Bălașa, Camora - Stanciu, Crețu, Maxim - Deac, Alibec, Mitriță.
Antrenor: Mirel Rădoi.

Arbitru: Damir Skomina (Slovenia).

Iată ce mai poți citi astăzi pe SpotMedia.ro:

Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇