Super eveniment sportiv la Poiana Brașov

Super eveniment sportiv la Poiana Brașov

Ultima etapă a sezonului 2020 din Campionatul Național de Viteză în Coastă, Trofeul Opel din Poiana Brașov, va avea la start un total de 88 de concurenți. Etapa de pe Drumul Poienii stabilește și recordul de prezență al sezonului pentru prima divizie a campionatului.

La fel ca în anii precedenți, cea mai cunoscută etapă de viteză în coastă organizată de AMC Racing prin Mihai Leu atrage un număr impresionant de înscrieri. Deși cele mai importante titluri s-au decis deja, Poiana Brașov îi va avea la start pe cel mai bine cotați piloți ai anului. În 2019, la etapă participau 91 de piloți cu trei mai mult decât în acest an lovit de pandemia de Coronavirus.

ADVERTISING

În premieră campion la Categoria II, titlu cucerit matematic încă de pe Transalpina, Emil Nestor (Norma M20FC) este gata să bată al șaselea record consecutiv și să își ia revanșa după abandonul din 2019 de la Poiana Brașov. Atunci, victoria i-a revenit bulgarului Stefan Stoev (Silver Car EF10), care va fi prezent și de această pregătit pentru a-și apăra trofeul.

Următorii doi clasați pe podiumul diviziei mașinilor de competiție, Silviu Dumitrescu (Osella PA 2000 EVO) și Costi Stratnic (Dacia STCC) vin și ei în Poiana. De asemenea, primii trei clasați de la Categoria I, Mihai Leu (Ferrari 458 Challenge), deja campion încă de la Baia Mare, Alex Mirea (BMW M2) și Alin George Luca (Porsche 911 GT Cup) sunt înscriși.

ADVERTISING

Runda finală de viteză în coastă a atras și piloți din Campionatul Național de Raliuri Betano. Dan Gîrtofan (Skoda Fabia R5), Cristi Dolofan (Citroen C3 R5), Adrian Teslovan (Citroen DS3 R3 Max), Gabriel Ene (Ford Fiest R2), Andrei Cașcval (Subaru Impreza N14), Mihai Manole (Renault Clio R3) și Victor Supuran (Suzuki Swift) sunt doar o parte dintre cei care anul acesta au fost prezenți în special la raliuri și se vor duela pe Drumul Poienii.

Grupa E2-SH va avea cel mai mare număr de concurenți, nu mai puțin de 30 din totalul de 88, pe locul secund clasându-se Grupa A, cu un total de 21 participanți. După ce până acum a concurat numai pe Citroen, Ciprian Lupu va lua startul în premieră pe un VW Golf 6GTI. Singurul român care a terminat pe podium anul trecut în runda finală, Bogdan Cuzma, va fi prezent și de această dată cu Mitsubishi Lancer EVO 9.

ADVERTISING

Și la Istorice prezența va fi numeroasă, cu 8 mașini de epocă, dintre care 4 vor fi în divizia Dacia Revival. În premieră, Sorin Ghișoi (VW Golf E) nu va mai fi singurul participant de la Electrice, urmând să se dueleze cu Andrei Barbu (Mini Cooper E).

Sâmbătă, între 09:30 și 18:00 vor avea loc manșele de recuoașteri și antrenamente libere, iar duminică între 09:00 și 12:30 vor fi ultimele manșe de recunoașteri. Cele două manșe de concurs ale Trofeului Opel powered by Total sunt programate între 14:00 și 18:00, urmând să fie transmise în direct pe TV de SportExtra și online de canalul de YouTube al Federației Române de Automobilism Sportiv. Accesul publicului este restricționat pentru a preveni răspândirea virusului COVID 19.

Iată ce mai poți citi astăzi pe SpotMedia.ro:

Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇