Sondaje de opinie care măsoară același lucru – candidații pentru Primăria București – cu rezultate însă diferite. Manipulare, strategie electorală, spirală a tăcerii sau pur și simplu impostură? Un lucru pare cert: spirala tăcerii nu funcționează la București, unde nu există reținerea de a te declara votantul unor extremiști.
- Încă un sondaj pentru Primăria București. Aceeași perioadă de cercetare, rezultate complet diferite
- Piedone sau Nicușor Dan? Diferențe uriașe de scor între două sondaje pentru Primăria Capitalei, publicate în aceeași zi
Cum se poate explica acest lucru, sociologic? spotmedia.ro i-a întrebat pe sociologii Mircea Kivu și Barbu Mateescu cui folosește lansarea pe piață a unor sondaje de opinie care urcă sau coboară un anumit candidat.
Sociologul Mircea Kivu consideră că spirala tăcerii, care a funcționat la alegerile parlamentare care au părut că aduc în prim-plan, neașteptat, un partid cu tente extremiste - AUR - nu mai e valabilă astăzi, când extremismul a devenit mainstream și un candidat își asumă oficial mesajul "Și eu sunt interlop".
Barbu Mateescu e de părere că unele sondaje lansate pe piață au rolul de a demobiliza aparate de partid și mai ales aparate. E însă riscant: potențialul efectelor nedorite e consistent.
Mircea Kivu: Dacă ne referim la cele două sondaje publicate în aprilie, avem de-a face cu metodologii diferite: în timp ce CURS a intervievat față-în-față, la domiciliul respondenților, AtlasIntel folosește un chestionar online, selectându-și respondenții după o metodă proprie, netransparentă. Când intervievezi la domiciliu, au șanse mai mari să intre în eșantion persoanele care petrec mai mult timp acasă, deci mai puțin active. Profilul publicului abordabil prin internet este diferit: persoane cu nivel de instrucție ridicat, active, interesate de politică.
Rezultatele ambelor sondaje au în comun faptul că bătălia pentru biroul de peste drum de Cișmigiu se dă între Nicușor Dan și Piedone; Cîrstoiu este situat pe al treilea loc, la distanță considerabilă (aș spune, nerecuperabilă), iar candidatul AUR (care ar fi acela) întrunește un scor cu o singură cifră. Deosebirea majoră apare în privința ordinii primilor doi, și aici explicația ar putea sta în diferența de metodologie.
Pofilele sunt diametral opuse: fostul ospătar cu bacalaureat luat la fără frecvență cu notă minimă este favorizat de sondajele efectuate la domiciliul respondenților, în timp ce olimpicul diplomat al Normale sup’ are mai multe șanse să-și găsească susținătorii printre cei care completează sondaje online.
Barbu Mateescu: Unele dintre sondaje sunt menite să demobilizeze aparate de partid și, mai ales, electorate. Altele pot fi, pur și simplu, prost realizate. În peisajul acestui an există și un sondaj online, o metodă de realizare a sondajelor ceva mai dificilă în ceea ce privește asigurarea reprezentativității respondenților.
Ce elemente contează atunci cînd avem un astfel de sondaj? Ce poate modifica practic radiografia pe care sondajul o face?
Mircea Kivu: Peisajul oferit de sondaje, atât în privința alegerilor locale, cât și a celor europarlamentare, este mai degrabă unul confuz. Dar și realitatea este confuză – începând cu suprapunerea celor două scrutine și continuând cu faptul că nu sunt cunoscuți toți candidații.
Situația politică este una fluidă, de aceea contează mult, pe lângă metodologia folosită, momentul în care sunt intervievați oamenii. Să nu uităm că decizia oficială privind candidatul coaliției de la guvernare a fost anunțată cu puține zile înaintea începerii anchetelor de teren, iar Piedone păstrase mult timp o anume incertitudine privind înscrierea sa în cursa pentru Primăria Capitalei.
Au devenit aceste sondaje mai degrabă un instrument de strategie politică? Ce efecte sunt obținute? Se poate modifica opțiunea de vot?
Mircea Kivu: Sondajele au fost întotdeauna un instrument de strategie. Ele permit cunoașterea publicului căruia i te adresezi, impactul mesajelor pe care le transmiți...
Problema apare odată cu transformarea lor în argument decisiv în desemnarea unor candidați. Atunci când un partid afirmă drept unic criteriu de desemnare a propriului candidat șansele de a-l învinge pe primarul în exercițiu, înseamnă că a abandonat orice preocupare pentru competență sau pentru promovarea unui proiect de guvernare.
Obiectivul politic nu mai are nimic de-a face cu binele public, ci doar cu maximizarea puterii partidelor. Iar când liderul unui partid declară că „studiile sociologice” i-au indicat că are nevoie cu un candidat a cărui imagine să nu fie asociată cu respectivul partid, te întrebi cam ce rol are acesta în societate.
Problema care se pune este dacă sondajele au devenit un instrument de manipulare a electoratului. Un candidat prost plasat în sondaje va fi dezavantajat atunci când alegătorul va dori să exprime un vot util. Pe de altă parte, cei situați în fruntea clasamentelor vor fi ținta atacurilor mai mult sau mai puțin legitime.
Mă încăpățânez să cred că există profesioniști în industria sondajelor de opinie care țin la propriul statut și în consecință nu sunt dispuși să accepte compromisuri în favoarea celui care „comandă muzica”. Pe de altă parte, atunci când majoritatea sondajelor de pe piață sunt comandate de către actorii politici, e clar că rezultatele nu vor fi făcute publice decât în măsura în care îi avantajează pe aceștia. Remediul ar trebui să stea în comandarea unor sondaje electorale de către instituțiile media. Numai că asta ar presupune independența canalelor media cu putere financiară – discuție incomodă.
Publicarea „pe surse”, adică colportarea unor presupuse rezultate de sondaje neconfirmate de agențiile care le-ar fi efectuat este o practică toxică pentru sănătatea proceselor electorale – adică a democrației. În general, sondajele nu pot deveni instrumente de manipulare fără complicitatea mass-media.
Barbu Mateescu: Teoretic, staff-urile de campanie speră că sondajele pot stârni mici efecte de (de)mobilizare în rândul unui electorat sau altuia. În practică, rezultatele sondajelor sunt memorate de foarte puținii cetățeni super-pasionați, marea majoritatea nereținând informațiile.
În plus, potențialul efectelor nedorite e consistent. Împingi în mod fals un candidat pe locul 1 în sondaj? Ți se pot demobiliza votanții ("aaa, oricum câștigă"). Îl arăți pe locul 2, la o distanță mică de un oponent? Poți astfel mobiliza … electoratul acestui oponent ("lupta e strânsă, neapărat trebuie să vin la vot și să mobilizez și familia!").
Cui folosește decredibilizarea sondajului, ca instrument științific, cu marjă de eroare?
Mircea Kivu: În măsura în care converg în apropierea datei alegerilor, sondajele pot fi un mijloc de validare a rezultatului alegerilor. (Ne amintim că în 2000, în Serbia, unul din argumentele care au dus la anularea rezultatului anunțat al alegerilor prezidențiale a fost diferența dintre cifrele oficiale și cele indicate de majoritatea sondajelor.)
Reciproc, dacă sondajele rămân divergente, există riscul ca, pe fondul scăderii încrederii în corectitudinea procesului, să asistăm la creșterea abstenționismului – situație care favorizează partidele cu electorat redus, dar activ.
Barbu Mateescu: Nimeni nu beneficiază de fapt nici din publicarea sondajelor și nici din decredibilizarea lor. Acum câțiva ani am fost întrebat de Cătălin Striblea, parcă, care este folosul rezultatelor unui sondaj de opinie pentru un cetățean obișnuit, care nu este consultant sau membru de partid. Răspunsul la care am ajuns, după câteva secunde, a fost: NICIUNUL.
În speța despre care vorbim nu există niciun folos pentru tine, ca bucureștean, să știi scorurile din sondaje. Oricum vei afla rezultatele - nu sondajele - peste 50 de zile.
Pot fi puse aceste rezultate diferite pe seama unor comportamente sociale? Mă refer la discutata spirală a tăcerii. O vedeți în Romania? La ce zonă de electorat se manifestă mai degrabă?
Mircea Kivu: „Spirala tăcerii” presupune existența unor valori considerate inacceptabile de către opinia publică dominantă. Într-o astfel de situație, cei care aderă la aceste valori au tendința să nu și le exprime public, rezultatul fiind că ele sunt percepute drept mai marginale decât sunt în realitate. Așa s-a întâmplat în 2020, când exista o puternică atitudine de respingere a ceea ce se numea extremism, suveranism etc. Din acest motiv, simpatizanții AUR apăreau în sondaje în proporție mult mai mică decât s-au dovedit a fi în realitate, la urne.
Acum, din păcate, valorile exprimate de partidele extremiste au devenit mainstream, nu mai este o problemă să te declari votant al unui astfel de partid. Când un candidat nu se sfiește să adopte drept slogan de campanie „Și eu sunt interlop”, cum ar mai funcționa o spirală a tăcerii? Deci nu mă aștept să asistăm în acest an la subestimarea forței electorale a unor partide sau candidați, rezultată dintr-un asemenea mecanism.
Barbu Mateescu: E posibil ca în ultimele luni să fi apărut o spirală a tăcerii vizavi de AUR. Nu cred însă că la București există rețineri vizavi de a specifica opțiunea de vot.