Simona Halep a fost întrebată dacă mai ia suplimente, după ce a avut probleme din cauza unui lot contaminat și a stat departe de tenis un an și jumătate.
Jurnaliștii de la Tennis Magazine au venit în România pentru un interviu cu Simona Halep, care urmează să fie publicat.
Printre întrebările adresate a fost și una legată de suplimente. Jurnaliștii au întrebat-o dacă încă mai ia suplimente, iar sportiva noastră a răspuns cu sinceritate că da.
"Este încă supărată pe un sistem despre care crede că o dă greș? Da. Au fost momente în care s-a gândit să renunțe pur și simplu? Da. Este furioasă pe fostul ei antrenor, Patrick Mouratoglou, care a recomandat și a oferit suplimentele? Nu. Mai ia suplimente? Da, în mod surprinzător. Iși dorește să revină în competiție? Da. Se vede câștigând mai multe turnee mari? Poate nu", a scris Tennis Magazine.
Simona Halep a fost testată pozitiv la Roxadustat după ce a consumat un supliment contaminat.
Astfel, sportiva noastră a decis să dea în judecată compania producătoare Quantum Nutrition și să solicite despăgubiri.