Tătaru spune că România are în depozite 4.000 de flacoane de Remdesivir

Tătaru spune că România are în depozite 4.000 de flacoane de Remdesivir
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat marţi că în depozite mai există 4.000 de doze de Remdesivir, folosit în terapia contra COVID-19, dar că acest medicament nu este „un panaceu universal”, în condiţiile în care nu există un tratament specific pentru noul coronavirus.

„De la începutul lunii iulie noi am folosit în terapia cu Remdesivir 11.820 de flacoane. În acest moment în depozite avem 4.000 de flacoane. Acest tratament cu Remdesivir este un tratament care face parte din protocol. Se adaugă la cel cu Hidroxiclorochină sau Kaletra, la diferite cazuri selectate, în anumite criterii pe care medicul curant le acceptă pentru pacientul respectiv.

ADVERTISING

Noi trebuie să ştim că este un tratament care se dă pentru cinci zile (…), dar nu trebuie să îl vedem ca pe un panaceu universal. Nu avem un tratament specific pentru SARS-CoV-2. Avem combinaţii de medicamente, pe care le folosim în anumite etape", a precizat ministrul Sănătăţii, în cadrul unei emisiuni la TVR1.

Nelu Tătaru a adăugat faptul că în acest moment există o transmitere comunitară accentuată a virusului, iar deciziile privind suspendarea anumitor activităţi se iau în funcţie de evoluţia locală a pandemiei şi de transmiterea SARS-CoV-2 în comunitate.

ADVERTISING

"Evaluarea făcută de INSP a arătat că suntem pe un trend ascendent şi atunci deciziile se iau în funcţie de acest trend la fiecare localitate în parte. Comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă, comitetul municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă sunt cele care adaptează evoluţia raportată de către DSP sau de către INSP la măsurile care se iau.

ADVERTISING

Şi, în acest moment avem o transmitere comunitară accentuată destul de mare şi în Bucureşti şi în alte localităţi, unde aceste comitete judeţene pentru situaţii de urgenţă sau comitetul municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă ia acele decizii de a închide, să spunem, restaurante, de a închide teatre sau cinematografe sau de a limita anumite, eu ştiu, desfăşurări de activitate", a afirmat acesta.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇