SUA, în alertă maximă: Un atac semnificativ al Iranului este inevitabil

SUA, în alertă maximă: Un atac semnificativ al Iranului este inevitabil
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

SUA se află în alertă maximă şi se pregătesc activ pentru un atac „semnificativ” din partea Iranului săptămâna viitoare, care să vizeze activele israeliene sau americane din regiune, ca răspuns la atacul israelian de luni, de la Damasc, care a ucis comandanţi iranieni de rang înalt, a declarat pentru CNN un înalt oficial al administraţiei.

De asemenea, Statele Unite au avertizat Iranul să nu folosească atacul israelian de la Damasc ca „un pretext pentru a ataca personalul şi instalaţiile americane”, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA pentru CNN.

ADVERTISING

Înalţi oficiali americani cred în prezent că un atac al Iranului este „inevitabil” – o viziune împărtăşită de omologii lor israelieni, a transmis oficialul.

Guvernele american şi israelian lucrează intens pentru a se poziţiona înaintea a ceea ce urmează, deoarece anticipează că atacul Iranului s-ar putea desfăşura în mai multe moduri diferite – şi că atât activele şi personalul american, cât şi cele israeliene riscă să fie vizate.

Un viitor atac iranian a fost un subiect major în discuția telefonică pe care a avut-o, joi, președintele Joe Biden cu premierul israelian Benjamin Netanyahu.

ADVERTISING

Vineri, cele două guverne nu ştiau când şi cum plănuia Iranul să riposteze, a spus oficialul.

Un atac direct al Iranului asupra Israelului este unul dintre cele mai defavorabile scenarii pentru care se pregăteşte administraţia Biden, deoarece ar garanta escaladarea rapidă a unei situaţii deja sensibile din Orientul Mijlociu.

O astfel de lovitură ar putea duce la extinderea războiului Israel-Hamas într-un conflict regional mai larg, ceva ce Biden a încercat să evite.

ADVERTISING

Statele Unite au avertizat Iranul să nu folosească atacul israelian de la Damasc, de la începutul acestei săptămâni ca „un pretext pentru a ataca personalul şi instalaţiile americane”, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat pentru CNN.

Avertismentul a fost trimis ca răspuns la un mesaj din Iran, a precizat purtătorul de cuvânt, fără a oferi detalii despre conţinutul mesajului iranian.

„După cum a anunţat public Iranul, am primit un mesaj de la ei”, a spus purtătorul de cuvânt. „Am răspuns avertizând Iranul să nu folosească acest lucru ca pretext pentru a ataca personalul şi instalaţiile americane. Nu am „cerut”. 

Purtătorul de cuvânt nu a oferit informaţii suplimentare despre răspunsul SUA sau despre modul în care acesta a fost transmis Iranului.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇