Pepsi si Mars, luate la țintă de protestatarii din SUA. Cu ce au greșit și ce vor face

Pepsi si Mars, luate la țintă de protestatarii din SUA. Cu ce au greșit și ce vor face
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

PepsiCo va schimba numele şi imaginea brandului pentru mixul de clătite şi sirop Aunt Jemima, renunţând la o mascotă criticată din motive rasiale.

Mars a anunţat la rândul său că analizează schimbări ale brandului pentru orez ambalat Uncle Ben’s, transmite Reuters.

Logo-ul brandului Aunt Jemima, cu o istorie de peste 130 de ani, înfăţişează o femeie afro-americană care poartă numele unui personaj din spectacolele de varietăţi din secolul 19.

Imaginea ofensatoare îşi are rădăcinile într-un stereotip al negresei prietenoase care lucrează ca servitoare sau dădacă pentru o familie de albi.

ADVERTISING

Separat, compania Mars a anunţat că evaluează posibile schimbări pentru brandul Uncle Ben’s pentru orez ambalat, care înfăţişează un afro-american cu părul alb numit după un cultivator de orez din Texas.

Brandurile au fost discutate pe reţelele de socializare în ultimele zile, pe fondul protestelor anti-rasiale extinse din Statele Unite declanşate în urma morţii afro-americanului George Floyd în custodia poliţiei din Minneapolis.

PepsiCo recunoaște că imaginea se bazează pe un stereotip rasial

Un video de pe reţeaua TikTok, numit “How To Make A Non Racist Breakfast” (Cum să pregăteşti un mic dejun nerasist), publicat de utilizatorul @singkirbysing, în care o femeie aruncă la chiuvetă un mix pentru clătite, a atras 109.000 de vizualizări pe Instagram, începând de marţi, când a fost postat.

ADVERTISING

”Recunoaştem că originea Aunt Jemima se bazează pe un stereotip rasial. În timp ce lucrăm pentru a face progrese către egalitatea rasială prin câteva iniţiative, trebuie să analizăm cu atenţie portofoliul de branduri pentru a ne asigura că reflectă valorile noastre şi că răspunde aşteptărilor consumatorilor”, a declarat Kristin Kroepfl, vicepreşedinte şi director de marketing la Quaker Foods North America, parte a grupului PepsiCo.

Mars: Uncle Ben’s va evolua inclusiv prin identitatea vizuală

Compania Mars a anunţat că ”are responsabilitatea de a lua poziţie pentru a contribui la oprirea părtinirilor rasiale şi injustiţiilor” şi că ”una dintre modalităţi este prin evoluţia brandului Uncle Ben’s, inclusiv prin identitatea vizuală a brandului”.

ADVERTISING

”Încă nu ştim care vor fi şi când vor avea loc schimbările, dar evaluăm toate posibilităţile”, a afirmat un purtător de cuvânt, într-o declaraţie pe email.

Citeste si Antifa, rasism, lebede negre, idioții utili ai lui Trump și cine ia profitul politic: America văzută din orașul lui George Floyd - Interviu

Quaker nu a anunţat un nume sau un logo nou pentru mixul de clătite şi sirop, dar a arătat că pachetele fără imaginea Aunt Jemima vor ajunge pe piaţă în trimestrul patru al anului 2020.

PepsiCo a mai marţi un set de iniţiative în valoare de 400 de milioane de dolari, pentru următorii cinci ani, pentru susţinerea comunităţilor afro-americane şi creşterea reprezentativităţii acestora în cadrul PepsiCo.

Măsuri prea lente

Unii observatori au analizat măsurile, dar au spus că sunt prea lente.

”Brandurile bazate pe imagini rasiste au trăit pe timp împrumutat. Această măsură  a Quaker Oats, deşi este binevenită, vine decenii mai târziu”.

Citeste si Black lives do matter. Ce putem învăța din protestele din SUA


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇