Oamenii nu au imunitate la virusul gripei aviare. Avertisment asupra unei pandemii

Oamenii nu au imunitate la virusul gripei aviare. Avertisment asupra unei pandemii
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Autoritatea Europeană pentru Siguranţă Alimentară (EFSA) a avertizat miercuri cu privire la o pandemie de gripă aviară dacă virusul devine transmisibil între oameni, deoarece aceştia nu au imunitate la virus.

Această avertizare survine la o zi după ce în statul american Texas s-a anunţat că tulpina H5N1, cunoscută în mod obişnuit sub numele de gripă aviară, a fost detectată la o persoană care a avut contact cu vaci de lapte care ar fi fost infectate cu virusul, relatează Reuters.

Răspândirea gripei aviare este o preocupare pentru guverne şi pentru industria păsărilor de curte din cauza pagubelor enorme pe care le poate provoca şi a riscului de transmitere umană.

ADVERTISING

Numărul focarelor de gripă aviară a fost mai scăzut până acum în acest sezon, dar s-a răspândit geografic, inclusiv în Antarctica şi la un număr tot mai mare de mamifere, crescând riscul ca virusul să evolueze într-o ameninţare în creştere pentru oameni.

Până în prezent, nu a fost observată o transmitere susţinută de la om la om şi transmiterea gripei aviare de la animale infectate la om este rară.

Cu toate acestea, aceste virusuri continuă să evolueze la nivel global şi, odată cu migrarea păsărilor sălbatice, ar putea fi selectate noi tulpini care poartă potenţiale mutaţii pentru adaptarea la mamifere, a explicat EFSA.

ADVERTISING

"Dacă virusurile gripei aviare A(H5N1) dobândesc capacitatea de a se răspândi eficient în rândul oamenilor, transmiterea pe scară largă ar putea avea loc din cauza lipsei de apărare imunitară împotriva virusurilor H5 la oameni", a spus EFSA într-un raport.

Aproximativ 887 de cazuri de infecţie la om cu gripă aviară H5N1 au fost raportate la nivel global între ianuarie 2003 şi 26 februarie în acest an, a declarat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) în ultimul său raport. Dintre acestea, 462 au fost fatale, reprezentând o rată de 52%.

ADVERTISING

Majoritatea cazurilor umane au fost detectate la persoane cu expunere neprotejată la păsări de curte bolnave sau moarte, pieţe de păsări vii sau la un mediu contaminat.

Mamiferele sălbatice ar putea acţiona ca gazde punte între păsările sălbatice, animalele domestice şi oameni, a indicat EFSA. Animalele de companie, cum ar fi pisicile care trăiesc în gospodării şi au acces la exterior, ar putea fi, de asemenea, un potenţial vehicul de transmitere, a adăugat sursa citată.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇