FCSB a anunțat că l-a „împins” să plece sub formă de împrumut pe Eduard Radaslavescu (19 ani), care a avut două oferte concrete din Superligă.
Prin vocea lui Gigi Becali, FCSB a dezvăluit că Eduard Radaslavescu, fotbalist aflat acum în centrul atenției pentru că a fost schimbat în minutul 28 al victoriei cu Farul (1-0, la Ovidiu), a refuzat oportunitatea să plece sub formă de împrumut pentru a căpăta încredere și ritm de joc.
Becali a spus că "m-am rugat două săptămâni de Radaslavescu" să plece sub formă de împrumut, dar mijlocașul a refuzat ofertele pe care le-a avut de la FC Botoșani și Hermannstadt.
"M-am rugat două săptămâni de Radaslavescu să se ducă să joace, dar el voia șansa. Îi dau șansa și încă mai cred în el. Dacă nu credeam îți spuneam de acum, dar încă mai cred în el. Nu a fost el cel mai rău, pentru că toată echipa în primele 15 minute a fost praf", a spus Gigi Becali, pentru Fanatik.
Eduard Radaslavescu a jucat 403 minute în 19 meciuri din toate competițiile sezonului cu FCSB, fără gol sau pasă decisivă în cont.
FCSB a învins Farul cu 1-0, prin golul marcat de Adrian Șut în minutul 82, în etapa a 2-a din play-off-ul Superligii.