Patriarhul BOR, Daniel, va oficia, lunea viitoare, ceremonia de sfinţire a capelei ortodoxe de la Palatul Parlamentului.
La iniţiativa preşedintelui interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred-Robert Simonis, Biroul permanent al forului legislativ a aprobat alocarea unui spaţiu din Palatul Parlamentului pentru realizarea unei capele ortodoxe.
"Demersul se alătură celorlalte evenimente care pregătesc Anul Centenar al Patriarhiei Române şi reprezintă expresia legăturii apropiate a parlamentarilor cu ortodoxia românească. Lăcaşul de cult urmează să fie un spaţiu de rugăciune, reculegere şi celebrare a slujbelor religioase pentru cei care îşi desfăşoară activitatea în Palatul Parlamentului", se arată într-un comunicat de presă remis de Camera Deputaţilor.
Capela, care va fi situată la nivelul P, în zona intrării oficiale C1, va purta hramul Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României.
La evenimentul de luni vor participa prim-ministrul Marcel Ciolacu, preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, şi preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis.
Sunt invitaţi şi membri ai Guvernului, parlamentari, precum şi conducători ai unor instituţii centrale şi ai cultelor religioase.
Capela se va afla sub jurisdicţia canonică şi administrativă a Arhiepiscopiei Bucureştilor.