Certitudinea pe care Paula Badosa o are după ce a învins-o pe Simona Halep la Miami

Certitudinea pe care Paula Badosa o are după ce a învins-o pe Simona Halep la Miami
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Paula Badosa a declarat despre Simona Halep că se aşteaptă ca aceasta să revină foarte repede în top, după ce a învins-o pe româncă, marţi, în primul tur la Miami Open.

”Cred că va reveni în top foarte repede”, a declarat Badosa după meci, citată de Reuters.

Iberica, care revenea şi ea după ce s-a confruntat cu mai multe probleme medicale, a mărturisit că nu s-a bucurat deloc când a aflat că va juca în primul tur la Miami cu Halep.

''Nu mi-a plăcut deloc, ca sa fiu sinceră. Chiar dacă Simona stă zece ani fără să joace, este tot Simona. Este o jucătoare mare şi a câştigat multe titluri'', a spus Badosa.

ADVERTISING

''Sunt sincer surprinsă de nivelul la care am jucat, pentru că nu jucasem prea mult şi era vânt. Am jucat bine, mai ales la final a fost o bătălie grozavă. Sunt foarte fericită că am obţinut victoria. Pentru mine, Simona este o adversară puternică şi este o victorie grozavă'', a adăugat Badosa.

''Am suferit în primul set, am încercat sa fiu pozitivă, nu a fost uşor, pentru că, sincer, acum nu am prea multă încredere, iar accidentarea (la spate) a fost foarte grea. Sper să pot juca multe meciuri şi găsiţi din nou acea Paula, o Paula puternică mental din nou'', a comentat jucătoarea spaniolă.

ADVERTISING

Jucătoarea română de tenis Simona Halep (32 ani) a fost învinsă de spaniola Paula Badosa, cu 1-6, 6-4, 6-3, marţi, în prima rundă a turneului WTA 1.000 de la Miami (Florida), dotat cu premii totale de 8.770.480 de dolari, în meciul său de revenire în circuitul profesionist, după o absenţă de un an şi jumătate.

Simona Halep, beneficiara unui wild card, va primi un cec de 23.250 de dolari şi 10 puncte WTA, graţie cărora va figura în clasamentul WTA publicat în data de 1 aprilie.

Halep nu a mai jucase un meci oficial din 29 august 2022, când era învinsă de ucraineanca Daria Snigur cu 6-2, 0-6, 6-4, în primul tur la US Open, ulterior fiind depistată pozitiv la un control antidoping efectuat la turneul newyorkez.

ADVERTISING

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne a admis apelul depus de Simona Halep şi i-a redus, pe 5 martie, la nouă luni suspendarea de patru ani dictată de Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA).


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri despre Simona Halep!