Un fost ministru al Sănătății i-a acordat primul ajutor în avion unui deputat

Un fost ministru al Sănătății i-a acordat primul ajutor în avion unui deputat

Senatorul PSD Florian Bodog, fost ministru al Sănătății, i-a acordat prim-ajutor unui coleg deputat luni, în timpul zborului companiei Tarom de la Oradea la Bucureşti, efectuând manevre pentru a-l ajuta să respire.

Bodog a precizat că au aşteptat în aeroport aproximativ trei ore până la îmbarcare şi, probabil, pe fondul oboselii acumulate, colegul a suferit cel mai probabil o lipotimie, dar şi-a revenit în câteva minute.

„Nu s-a întâmplat nimic deosebit. În avionul care venea de la Oradea la Bucureşti, deasupra Clujului, echipajul a anunţat că există o urgenţă medicală. Au solicitat un medic. Între timp, stewardesa a aflat că sunt în avion, a venit şi m-a chemat în spate.

ADVERTISING

Unui coleg deputat i-a venit rău şi i-am acordat prim-ajutor împreună cu domnul profesor Suciu de la Maternitatea Polizu. Era şi dânsul în avion. Colegul şi-a revenit după câteva minute", a spus Florian Bodog, la Senat.

Fostul ministru al Sănătăţii a explicat că nu a fost vorba de o resuscitare, iar în momentul în care s-a pus problema aterizării de urgenţă la Cluj-Napoca „şi-a asumat răspunderea" şi au continuat drumul până la destinaţie, la Bucureşti.

„Am mai avut astfel de episoade pe cursele Tarom. Eu sunt ghinionist din punctul ăsta de vedere", a adăugat Bodog.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇