DNA a anunţat, vineri, că procurorii au ridicat documente de la Primăria Bucureşti, în cadrul unui dosar penal deschis în urma sesizării depuse de mai multe persoane.
„Activitatea de ridicare a unor înscrisuri, reglementată de Codul de Procedură Penală, a fost realizată în contextul instrumentării de către procurorii anticorupţie a unui dosar penal, deschis ca urmare a unei sesizări depuse de mai multe persoane, în care cercetările se desfăşoară doar cu privire la faptă (in rem)”, a transmis, vineri, DNA, într-un comunicat de presă.
Procurorii precizează că „acest gen de activităţi sunt unele comune fiind executate în majoritatea dosarelor instrumentate de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie”.
DNA nu a precizat deocamdată care sunt infracţiunile vizate sau care este natura plângerii primite.
Surse citate de Antena3 susțin că este vorba de amenda dată de primarul Nicușor Dan, anul trecut, proprietarului terenului din parcul IOR. Parte din sancțiune ar fi considerată ilegală pentru că suprafața pentru care s-a dat amenda nu era încadrată la spații verzi.
Antena 3 mai susține că procurorii DNA ar verifica și ipoteza în care primarul general al Capitalei i-ar fi destituit din funcție pe fostul director al Poliției Locale pentru că ar fi refuzat să aplice acea amendă.
Procurorii DNA ar fi mers vineri și în sediul Poliției Locale București.