În ciuda zvonurilor, Michelle Obama dă asigurări că nu va candida la prezidențiale în locul lui Biden

În ciuda zvonurilor, Michelle Obama dă asigurări că nu va candida la prezidențiale în locul lui Biden

Fosta Primă Doamnă a SUA, Michelle Obama, a negat că aspiră să candideze pentru Casa Albă la alegerile prezidenţiale din noiembrie şi să-l eclipseze pe actualul preşedinte şi candidat democrat, Joe Biden.

„Doamna Obama îi susţine pe preşedintele Joe Biden şi pe vicepreşedintele Kamala Harris”, a declarat directoarea de comunicare a cabinetului fostei Prime Doamne, Crystal Carson, într-un comunicat difuzat de NBC News.

Purtătoarea de cuvânt a lui Obama a dat asigurări că, „aşa cum fosta primă doamnă Michelle Obama a spus-o deja de mai multe ori, ea nu va candida la preşedinţie”.

Potrivit unor surse apropiate soţiei lui Barack Obama (2009-2017), aceasta intenţionează să ajute echipa de campanie a lui Biden în toamnă, aşa cum a făcut-o acum patru ani.

Clarificarea vine după ce parlamentari republicani, inclusiv reprezentanta statului Georgia, Marjorie Taylor Greene, şi senatorul de Texas, Ted Cruz, au declarat că fosta Primă Doamnă l-ar putea înlocui pe buletinul de vot la alegerile din noiembrie pe Biden, confruntat cu niveluri scăzute de popularitate şi îngrijorări legate de vârsta sa înaintată.

După scrutinele de marţi în care 15 din cele 50 de state ale ţării au votat în alegerile primare ale partidelor republican şi democrat, Biden şi-a consolidat nominalizarea democrată.

Cu toate acestea, sprijinul lui Biden pentru Israel şi condamnarea de formă a ofensivei acestei ţări în Fâşia Gaza par să-l coste, notează EFE.

ADVERTISING

Votul de protest la adresa preşedintelui

În state precum Alabama sau Tennessee, votul în alb a reprezentat 5,7% şi respectiv 10,1% din numărul total de voturi înregistrate, şi nu mai puţin de 13% în statul Michigan, cu o populaţie arabă semnificativă, la primarele de săptămâna trecută.

Votul de protest la adresa preşedintelui american Joe Biden a ajuns la aproape 20% în state precum Minnesota în "Super Tuesday".

Din cele 15 state care au organizat alegeri primare în "Super Tuesday", democraţii au avut posibilitatea de a vota "fără angajament", echivalent cu un vot alb, în Alabama, Colorado, Massachusetts, Minnesota, Carolina de Nord, Iowa şi Tennessee.

Biden, care a câştigat fără probleme această zi a alegerilor de ''Super Tuesday'', a primit cea mai mare lovitură a nopţii în Minnesota, care desemnează 75 de delegaţi din cei 3.936 care sunt în joc pentru convenţia democrată din august de la Chicago. Cu 88% din voturi numărate, Biden a câştigat în statul respectiv cu 69,7% din sufragii, voturile în alb reprezentând 19% din numărul de voturi exprimate.

În Alabama, cu 53 de delegaţi, votul de protest a reprezentat 6% din numărul total de voturi exprimate. Biden a obţinut acolo 89,5% din voturi, numărătoarea fiind practic finalizată.

În Colorado, care desemnează 72 de delegaţi, această respingere explicită a actualului preşedinte de la Casa Albă a ajuns la 7,6%.

În Massachusetts, cu 92 de delegaţi în joc, procentul de voturi nule a fost de 9,3%, în timp ce în Carolina de Nord, cu 116 delegaţi, votul de protest a fost de aproape 13%, iar în Tennessee, de 8%.

În fine, în Iowa, cu 40 de delegaţi în cursă, votul în alb a ajuns la 3,9%, ceea ce demonstrează impactul pe care l-ar putea avea această opţiune în alegerile prezidenţiale din noiembrie.

ADVERTISING

În ceea ce-l priveşte, fostul preşedinte Donald Trump a câştigat fără drept de apel primarele republicane, lăsând-o cu mult în urmă pe oponenta sa la nominalizarea partidului, fosta ambasadoare la ONU, Nikki Haley.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇