Situație de urgență într-un sat din Dolj, unde s-au înregistrat emisii spontane de gaze

Situație de urgență într-un sat din Dolj, unde s-au înregistrat emisii spontane de gaze

Situație de urgență în comuna Calopăr, satul Bâzdâna, din Dolj, unde s-au înregistrat emisii spontane de gaze. Pompierii din cadrul ISU Dolj au început să facă măsurători privind eventuale emanaţii de gaze naturale după ce, vineri dimineaţa, a explodat o sobă. Potrivit măsurătorilor, de sâmbătă până duminică, valorile de gaze în jurul unui puț s-au triplat. Prefectul judeţului Dolj, Dan Diaconu, a întrunit, duminică după-amiază, comisia Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă pentru a stabili măsurile care se impun. Satul Bâzdâna este cunoscut ca fiind o zonă cu potenţiale resurse de gaze naturale, care de multe ori au ţâşnit din fântâni şi au produs incendii.

ADVERTISING

O explozie a atras atenția

Pompierii din cadrul ISU Dolj au început să facă măsurători privind eventuale emanaţii de gaze naturale în comuna Calopăr după ce, vineri dimineaţa, a explodat o sobă, iar proprietarul s-a ales cu arsuri la nivelul feţei şi mâinilor.

"În jurul orei 07:53, un apel pe 112 anunţa explozia unei sobe neurmată de incendiu, în comuna Calopăr, sat Bâzdâna. La faţa locului s-a deplasat Secţia de Pompieri Segarcea cu 2 autospeciale de lucru cu apă şi spumă, un echipaj de prim ajutor medical şi echipajul CBRN. Urmare a exploziei produse a rezultat o victimă de sex masculin cu arsuri la nivelul feţei şi membrelor superioare, conştient şi cooperant, fiind transportată la spital", a informat ISU Dolj.

ADVERTISING

În urma măsurătorilor, de sâmbătă până duminică, valorile au crescut în jurul puţului, respectiv s-au triplat, motiv pentru care prefectul judeţului Dolj, Dan Diaconu, a întrunit, duminică după-amiază, comisia Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă pentru a stabili măsurile care se impun, informează Agerpres.

Ce a decis Comitetul pentru Situații de Urgență

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dolj a decis, duminică, după ce s-au constat emisii spontane de gaze în comuna Calopăr, satul Bâzdâna, ca zona să fie supravegheată permanent până la înaintarea unei informări către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, în calitate de autoritate competentă.

ADVERTISING

Potrivit unui comunicat de presă al Prefecturii Dolj, CJSU Dolj a mai dispus:

  • asigurarea perimetrului în zona afectată de urmările evenimentului şi interzicerea accesului neautorizat în interiorul acestuia, prin grija IPJ Dolj şi autorităţile publice locale a UAT Calopăr;
  • supravegherea permanentă a locului evenimentului prin grija Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Calopăr;
  • continuarea monitorizării concentraţiei de gaz natural în zona evenimentului, precum şi verificarea prezenţei altor substanţe posibil a fi asociate emisiei de gaz natural prin efectuarea de măsurători periodice de echipa specializată a ISU Dolj;
  • identificarea unor locaţii şi amenajarea acestora la nivelul comunei Calopăr pentru evacuarea la nevoie a persoanelor din satul Bâzdâna prin grija autorităţilor publice locale ale U.A.T. Calopăr;
  • contactarea unor specialişti în scopul identificării soluţiilor pentru oprirea emisiei spontane de gaz natural prin grija CLSU Calopăr cu sprijinul CJSU Dolj;
  • analizarea posibilităţii achiziţionării unui detector de gaz metan la nivelul SVSU Calopăr;
  • efectuarea unei evaluări exacte a pagubelor produse de explozia de gaze naturale rezultate şi transmiterea acesteia către CJSU Dolj.

Nu este prima dată când țâșnesc gaze din fântâni

Satul Bâzdâna este cunoscut ca fiind o zonă cu potenţiale resurse de gaze naturale, care de multe ori au ţâşnit din fântâni şi au produs incendii, ultimul incendiu de acest fel fiind cel din septembrie 2022.

Incendiul din septembrie 2022 s-a produs prin arderea gazelor evacuate pe cale naturală dintr-un puţ destinat alimentării cu apă pentru uzul gospodăresc, forat de un localnic, la adâncimea de circa 75 de metri.

După izbucnirea incendiului, focul, care a ars câteva zile, a fost permanent supravegheat de către pompieri, iar Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă din Calopăr a hotărât atunci contractarea în regim de urgenţă a unei firme specializate pentru cimentuirea/astuparea puţului forat.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇