Ziua 738 de război a început cu un atac masiv cu drone al Ucrainei în Peninsula Crimeea. Forțele ruse susțin că au doborât toate cele 38 de drone, însă pe rețele sunt relatări despre explozii puternice în zona portului maritim și la un depozit de petrol. De asemenea, podul Kerci, care leagă Peninsula Crimeea de Rusia continentală, a fost închis pentru câteva ore.
A crescut și bilanțul victimelor de la blocul parțial prăbușit la Odesa, după atacul rușilor din noaptea de vineri spre sâmbătă. O mamă și bebelușul ei de 8 luni au fost găsiți împreună sub dărâmături. Volodimir Zelenski a spus că drona care a lovit la Odesa era Shahed, furnizată de Iran, și a acuzat că atacurile ruseşti cu ajutorul acestor drone „nu au nicio logică militară”, fiind concepute doar pentru a ucide şi a intimida.
Iar trupele ruse au folosit muniție cu substanțe chimice în sectorul frontului de la Avdiivka, încălcând prevederile convențiilor internaționale, a anunțat comandantul forțelor ucrainene care luptă în zonă.
Am aflat și o statistică sumbră, furnizată de Ministerul britanic al Apărării: Mai mulţi soldaţi ruşi au fost ucişi şi răniţi zilnic în Ucraina în luna februarie decât oricând de la începutul invaziei pe scară largă lansate de Moscova cu peste doi ani în urmă. În medie, Rusia a suferit pierderi în morţi şi răniţi de 983 de oameni pe zi.
Aflat în Antalya, unde a participat la Forumul Diplomatic de la Antalya (ADF), la invitaţia preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, premierul ungar Viktor Orban a spus că nu se întrevede nicio ieşire din conflictul de război din Ucraina, iar acest lucru paralizează politica europeană. El crede că timpul lucrează în favoarea Rusiei, iar continuarea războiului va aduce succes Rusiei, de aceea ar fi bine ca totul să se oprească acum.
În Rusia, sute de ruşi au stat la coadă şi duminică, pentru a treia zi consecutiv, la cimitirul Borisovo din sud-estul Moscovei, pentru a-i aduce un omagiu liderului opoziţiei Alexei Navalnîi, care a fost înmormântat vineri.
Și toate cele șase puncte de trecere de la frontiera Ucrainei cu Polonia sunt blocate de fermierii polonezi care protestează, iar 2.400 de camioane staționează pe teritoriul polonez. Serviciul ucrainean de frontieră a anunțat că numai camioanele sunt blocate, celelalte vehicule fiind lăsate să treacă
Situația pe front
- Atac masiv cu drone - Ucraina a lansat un atac masiv cu drone asupra Peninsulei Crimeea duminică dimineață devreme, dar Ministerul rus al Apărării susține că sistemele de apărare anti-aeriană ale Rusiei au distrus toate cele 38 de drone. Reţelele sociale ruseşti şi ucrainene au citat locuitori din Feodosia care au relatat că explozii puternice au fost auzite în zona portului maritim şi una la un depozit de petrol, duminică, la ora locala 2 a. m., potrivit Reuters. Ministerul rus al Apărării nu a precizat dacă sunt pagube sau victime, dar traficul rutier în apropiere de Feodosia a fost restricţionat. Deocamdată, oficialii ucraineni nu au comentat.
- Podul Kerci, închis - Circulaţia pe podul care face legătura între Peninsula Crimeea şi Rusia continentală a fost întrerupt pentru câteva ore, pe fondul unor rapoarte privind explozii în orașul Feodosia, informează The Kyiv Independent. Circulația a fost oprită în jurul orei locale 3:40, autoritățile cerând celor care se aflau pe pod să rămână calmi și să urmeze instrucțiunile.
- Crește bilanțul morților de la Odesa - O femeie şi un bebeluș de opt luni au fost găsiţi duminică în dărâmăturile clădirii lovite în noaptea de vineri spre sâmbătă de o dronă rusească la Odesa, ridicând numărul morţilor la 12, au declarat duminică autorităţile ucrainene, scrie AFP. „Acest atac asupra unei clădiri de nouă etaje din oraşul-port de la Marea Neagră a dus la moartea a zece persoane, inclusiv a unei femei găsite în dărâmături şi a unui bebeluş găsit lângă (această) femeie", a deplâns guvernatorul Regiunea Odesa, Oleg Kiper. Autorităţile au raportat anterior un număr de opt morţi. Lucrările de curăţare a zonei sunt încă în curs. Volodimir Zelenski a spus că drona care a lovit la Odesa era Shahed, furnizată de Iran, și a acuzat că atacurile ruseşti cu ajutorul acestor drone „nu au nicio logică militară", fiind concepute doar pentru a ucide şi a intimida.
- Bilanț final la Odesa - Salvatorii ucraineni au finalizat duminică intervenţia după atacul cu dronă asupra unei clădiri de apartamente din oraşul Odesa. Salvatorii au mai găsit cadavrul unei fetiţe de opt ani lângă corpul fratelui ei mai mare, numărul total al morților ajungînd la 12. Dintre persoanele decedate în clădirea de apartamente din Odesa, cinci sunt copii, cel mai mic având doar patru luni.
- Atac cu rachetă la Dnipro - Trupele ruse au lansat după miezul nopții o rachetă asupra orașului Dnipro. "Un incendiu a izbucnit la locul loviturii. Lucrătorii de la serviciul de intervenții de urgență au stins flăcările", a anunțat șeful administrației militare regionale. Acesta a adăugat că rușii au lansat și o dronă kamikaze vizând orașul Nikopol.
- Rușii au lansat bombe cu ghidaj - Regiunile Donețk și Zaporojie au fost atacate dimineață cu bombe aeriene cu ghidaj, au anunțat forțele aeriene ucrainene. În regiunea Zaporojie un bărbat de 38 de ani a fost ucis. O rachetă Iskander-M a lovit dimineață, la ora locală 6:30, un bloc din Pokrovsk, regiunea Donețk. Două femei, de 24 de ani și 52 de ani, precum și un bărbat de 37 de ani au fost răniți. Cel puțin 12 clădiri și 13 locuințe din zonă, precum și o unitate de învățământ, un magazin și un autobuz, au fost avariate. În orașul Herson trupele ruse au tras dimineață cu rachete de pe maul stâng al Niprului, lovind de cel puțin cici ori mai multe blocuri. Mai multe apartamente și chioșcuri au fost avariate. Nu există informații despre eventuale victime.
- Atac chimic la Avdiivka - Trupele ruse au lansat nouă muniții cu substanțe chimice dintr-o dronă în sectorul Avdiivka, încălcând prevederile convențiilor internaționale, a anunțat pe Telegram comandantul Grupului Operațional Strategic Tavriia, Oleksandr Tarnavskîi. Acesta a spus că situația de pe frontul de la Avdiivka este "dificilă, dar sub control", adăugând că este în curs de stabilizare.
- Rușii încearcă să spargă linia frontului - În ultimele 24 de ore trupele ruse au făcut 25 de tentative de a avansa în sectorul Novopavlivka, din regiunea Dnipropetrovsk, a anunțat Statul Major ucrainean. 71 de lupte s-au dat în acest interval pe toată linia frontului. Trupele ruse au lansat un atac cu rachete, 50 de lovituri aeriene și tiruri de lansatoare de rachete multiple (MLRS) vizând 120 de localități din regiunile Sumî, Harkov, Donețk și Zaporojie.
- Cele mai mari pierderi pentru ruși - Mai mulţi soldaţi ruşi au fost ucişi şi răniţi zilnic în Ucraina în luna februarie decât oricând de la începutul invaziei pe scară largă lansate de Moscova cu peste doi ani în urmă în ţara vecină, potrivit estimărilor britanice, citate de DPA. În medie, Rusia a suferit pierderi în morţi şi răniţi de 983 de oameni pe zi, estimează duminică Ministerul britanic al Apărării în buletinul său zilnic despre evoluţiile de pe frontul în Ucraina. În total, peste 355.000 de soldaţi ruşi au fost ucişi şi răniţi până în prezent, indică ministerul. "Această creştere a numărului mediu de victime reflectă aproape sigur pregătirea Rusiei pentru acţiunile de luptă în masă şi de un război de uzură", mai apreciază instituţia de apărare britanică. "Deşi costisitoare în termeni de vieţi umane, această abordare a crescut presiunea asupra poziţiilor Ucrainei pe linia frontului", se menţionează în acelaşi raport britanic.
Ce se întâmplă în Rusia
- Rușii stau de trei zile la coadă pentru Navalnîi - Sute de ruşi au stat la coadă şi duminică, pentru a treia zi consecutiv, la cimitirul Borisovo din sud-estul Moscovei, pentru a-i aduce un omagiu liderului opoziţiei Alexei Navalnîi, care a fost înmormântat vineri. Profitând de o zi însorită, sute de moscoviţi s-au adunat la cimitir pentru a-i aduce un omagiu disidentului, de a cărui moarte mulţi dintre susţinătorii săi îl consideră responsabil pe Vladimir Putin. La coada formată lângă cimitirul din Borisovo au putut fi văzute chiar şi familii cu copii. "Coada creşte minut în minut", a comentat un simpatizant al lui Navalnîi pe reţelele de socializare. Mormântul lui Navalnîi este acoperit în întregime de flori care au ajuns aproape până la înălţimea crucii de lemn de la capătul mormântului. Oamenii aduc nu doar garoafe şi trandafiri, ci şi afişe, jucării şi alte obiecte. Persoanele prezente au spus că atât sâmbătă, cât şi duminică dispozitivul poliţiei s-a diminuat, iar forţele de ordine nu au comis excese sau arestări în ultimele două zile la Moscova.
Alte informații relevante
- Se redeschid magazine Zara în Ucraina - Grupul spaniol Inditex, proprietarul Zara, intenţionează să redeschidă treptat magazinele din Ucraina, de la 1 aprilie, invocând ”circumstanţele pieţei locale” pentru decizia sa, transmite Reuters. Cea mai mare companie de fast-fashion din lume, în funcţie de vânzări, a declarat că intenţionează într-o primă fază să redeschidă 20 de magazine în Ucraina, trei dintre ele sub brandul Zara, şi să reia vânzările online. Primele magazine vor fi în jurul regiunii Kiev. Inditex şi-a închis magazinele din Rusia şi Ucraina în martie 2022. Grupul avea 72 de magazine deschise în Ucraina şi 558 în Rusia în 2019. Unul dintre rivalii Inditex, retailerul suedez de modă H&M, a început să-şi redeschidă magazinele în Ucraina în noiembrie anul trecut şi acum are şapte magazine deschise în Kiev şi Lvov.
- Blocaj la frontiera cu Polonia- Toate cele șase puncte de trecere de la frontiera Ucrainei cu Polonia sunt blocate de fermierii polonezi care protestează, iar 2.400 de camioane staționează pe teritoriul polonez. Serviciul ucrainean de frontieră a anunțat că numai camioanele sunt blocate, celelalte vehicule fiind lăsate să treacă, relatează Ukrainska Pravda.
- Războiul paralizează politica europeană - Nu se întrevede nicio ieşire din conflictul de război din Ucraina, iar acest lucru paralizează politica europeană, a declarat prim-ministrul ungar Viktor Orbán, în Antalya, unde a participat la Forumul Diplomatic de la Antalya (ADF), la invitaţia preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, relatează MTI. „Dacă cineva crede că timpul lucrează în favoarea ucrainenilor şi a Occidentului, iar continuarea războiului ar putea aduce succes militar Ucrainei, atunci continuarea are sens. Dacă cineva crede că timpul lucrează în favoarea Rusiei, iar continuarea războiului va aduce succes Rusiei, atunci ar fi mai bine ca totul să se oprească acum. Eu personal fac parte dintre cei care cred că este vorba de varianta a doua”, a explicat Viktor Orbán. El a vorbit şi despre faptul că deseori este numit căţeluşul lui Putin, respectiv un cal troian. „Aş recomanda psihoterapia pentru asta. Asta nu este o dezbatere politică”, a spus Orbán.