A fost câștigat marele premiu la Loto 6/49, de peste 7 milioane de euro

A fost câștigat marele premiu la Loto 6/49, de peste 7 milioane de euro

La tragerea Loto 6/49 de sâmbătă, a fost câştigat premiul de categoria I în valoare de 36.450.832,24 lei, echivalentul a peste 7,32 milioane euro.

Potrivit Loteriei Române, biletul norocos a fost jucat la agenţia 03-029 din Piteşti, judeţul Argeş şi a fost completat cu trei variante simple la Loto 6/49, preţul biletului fiind de 24,50 lei.

Numerele câștigătoare au fost 39, 1, 14, 48, 10, 26.

marele-premiu-loto

Acesta este primul câştig de categoria I obţinut în acest an la Loto 6/49, mai arată sursa citată..

Ultima dată, premiul de categoria I la Loto 6/49 a fost câştigat în data de 17.09.2023 şi a fost în valoare de 13.829.095,20 lei.

ADVERTISING

Conform Regulamentului privind organizarea şi administrarea jocurilor de tip loto tradiţional, câştigătorul are la dispoziţie 90 de zile începând cu data tragerii pentru a-şi revendica câştigul.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇