Anul 1395: Prima mențiune documentară a Cetății Neamț.
Dar se pare că cetatea are origini mai vechi decât ar rezulta din respectiva atestare documentară. O bulă papală din anul 1232 (înainte de marea migrație tătară din 1241 și mult înainte de formarea primului stat al lui Dragoș sau al lui Bogdan Vodă), vorbește spre cavalerii teutoni care ar fi construit pe versatul estic al Carpaților un castrum muntissimum, încă neidentificat cu precizie pe hartă.
Istorici de seamă, precum A.D. Xenopol, B.P. Hașdeu sau Dimitrie Onciul, sunt tentați să observe că denumirea Cetății Neamț ar putea sugera eventuala ei construire de către cavalerii teutoni, constituiți în avanposturi ale Europei centrale, pe teritoriul viitoarei Moldove medievale. În acest caz, denumirea cetății vine să confirme respectiva ipoteză.
Undeva, construirea, poate chiar în anul 1232, dar în orice caz înainte de urgia tătară din 1241, sugerează că, intuind invazia, conducătorii locali, poate ajutați de teutoni, erau interesați și ei în construirea unui fort de apărare pe propriul teritoriu.
Din păcate, nu s-au găsit mărturii documentare care să susțină această ipoteză logică. Totuși, o interpolare a lui Misail Călugărul, postată în cronica lui Grigore Ureche, sugerează că cetățile moldovenești erau construite în evul mediu de către meșteri genovezi. Citez:
"Aflatu-s-au într-această țară și cetăți făcute mai de demultŭ de ianovedzi: cetatea în târgul Sucévii și cetatea la Hotin și Cetatea Albă și Cetatea Chilii și Cetatea Neamțului și Cetatea Noaă, Romanul, ce i s-au surpat pământul ș-au cădzut cetatea".
Constatăm un inventar cât se poate de interesant al vechilor cetăți de pe teritoriul moldav, dar și informația că principele local folosea manoperă din import pentru construirea fortificațiilor. Ca urmare, multe cetăți, nu numai cea de la Neamț, erau construite de „ianovezi”, adică de genovezi.
Prețioase informații, dar ce păcat că faima credibilității acelui Misail Călugărul nu se ridică la un nivel de chiar 100%!
În varianta lui M.C, poate tot „ianovezi” au fost și constructorii cetății Neamț, înălțată desigur anterior migrației tătare din 1241, poate prin grija voievozilor de peste munți, interesați să-și asigure posturi de apărare inexpugnabile, pe versanții opuși ai Carpaților.
Anul 1653: Cardinalul Mazarin se întoarce la Paris după exilul în care fusese nevoit să plece ca urmare vitregiilor Frondei, din anii 1650-1652.
Anul 1815: A fost fondată, în Elveția, prima fabrică din Europa, pentru producția de brânză pe cale industrială, în vederea comercializării. De atunci, Elveția a evoluat neîntrerupt, ajungând astăzi să fie una din principalele surse pentru aprovizionare cu cele mai fine brânzeturi.
Anul 1876: A fost semnat tratatul de pace care a pus capăt războiului dintre Argentina și Paraguay.
Anul 1908: Se constituie Partidul Conservator-Democrat. Astfel, se apar premisele viitorului Partid Conservator, condus multă vreme de abilul politician și admirabilul memorialist Constantin Argintoianu.
Anul 1917: După izbucnirea războiului in Europa, SUA au întrerupt relațiile diplomatice cu Germania, prefigurând astfel participarea Americii la conflictul armat.
Anul 1957: Poetul Ștefan Augustin Doinaș a fost arestat și condamnat de regimul comunist la un an închisoare sub acuzația de „omisiune de denunț”: refuzase să denunțe vreun coleg, un vecin, poate o rudă, la cererea securității. A fost eliberat după ce și-a ispășit pedeapsa de un an, la 5 februarie 1958.
Anul 1959: Un avion charter care transporta muzicienii Buddy Holly, Ritchie Valens și Bopper Big se prăbușește în apropiere de Clear Lake, Iowa, ucigând toți cei 4 pasageri de la bord, inclusiv pilotul. Mai târziu, tragedia a fost numită Ziua în care muzica a murit, iar în anul 1972, a făcut obiectul piesei de teatru "American Pie" a lui Don McLean.
Anul 1966: Stația rusească automată "Luna 9", lansată la 31 ianuarie 1966, a realizat prima aselenizare și a transmis imagini ale suprafeței lunare.
Anul 1972: Este prima zi a viscolului din Iran care a ținut șapte zile și a ucis cel puțin 4.000 de oameni, devenind furtuna de zăpadă care a provocat cel mai mare număr de decese din istorie.
Anul 1983: Papa Ioan Paul al II-lea a prezentat noul drept canonic.
Anul 1994: Este lansată naveta spațială "Discovery", pentru o misiune de opt zile. La bord s–a aflat cosmonautul Serghei Krikaliov, alături de alți 5 astronauți americani. A fost prima misiune comună americano–rusă din 1975, când a avut loc istorica întâlnire în cosmos dintre stația americană "Apollo" și cea sovietică "Soiuz".
Anul 2006: Feribotul egiptean Al Salam Boccaccio 98 s-a scufundat în Marea Roșie în drumul zău de la Duba, Arabia Saudită la Safaga, în sudul Egiptului. Nava transporta 1312 de pasageri și 96 membri ai echipajului la momentul dezastrului. Doar 388 de persoane au supraviețuit.
Anul 1809: S-a născut Felix Mendelssohn Bartholdy, compozitor, dirijor și pianist german de prim rang. Compozițiile sale de factură romantică impresionează și astăzi, nelipsind din programul celor mai prestigioase orchestre, al celor mai virtuoși interpreți și al celor mai recunoscuți dirijori ai lumii.
Anul 1925: S-a născut marele actor român Ștefan Mihăilescu–Brăila, personalitate de vază a teatrului, cinematografiei și al studiourilor de televiziune românești.
Anul 1941: S-a născut Ștefan Iordache, actor român de teatru și film.
Anul 1468: A murit Johannes Gutenberg, inventatorul german al tiparului, metalurgist, bijutier și tipograf de talent.
Originea primelor prese ale lui Gutenberg este neclară, unii autori considerând presele sale inițiale drept adaptări ale preselor fixe deja existente în Europa, în combinație cu tehnologia de tipărire cu caractere mobile din metal inventată mai demult în Coreea și China.
Dar nu există invenție care să nu fi avut predecesorii săi, deschizătorii unui drum parcurs adesea de generații succesive, până când cel din urmă contributor își asumă gloria de a prezenta lumii reușita „sa”.
Îi datorăm lui Gutenberg realizarea unei metode eficiente pentru producerea pe scară largă a cărților și creșterea de proporții a tirajului tipăriturilor în Europa. Cu siguranță, a contribuit la succes popularitatea Bibliei, a cărei tipărire a fost, de altfel, și prima sa execuție în tiraj mare. Totuși Gutenberg nu a avut talent la afaceri, și, ca urmare, nu a obținut din invenția sa, profituri pe măsura a ceea ce putea oferi aceasta.
Profiturile le-au obținut ulterior alții, mai buni în afaceri, dar poate dotați cu mai puțină pricepere tehnică, decât Gutenberg.
Anul 1954: A decedat Ionel Teodoreanu, scriitor de mare sensibilitate român, cel care ne-a înduioșat tinerețile cu La Medeleni, cu Lorelei și cu multe altele.