FRF a anunțat, marți, o nouă regulă pentru fotbalul românesc.
Prin vocea lui Răzvan Burleanu, președintele, FRF a anunțat o adoptarea regulii „5+6” în fotbalul românesc, care se va pune în aplicare din sezonul 2024/2025.
Burleanu a explicat că regula se referă la faptul că toate echipele vor trebui să aibă în cadrul lotului cinci jucători formați la nivel național.
„Cel mai așteptat subiect se referă la regula 5+6. Pot să vă anunț cu bucurie că astăzi s-a adoptat o nouă regulă în fotbalul românesc la nivelul primelor două eșaloane. Regula 5+6 se aplică începând cu sezonul 2024/2025. Presupune ca pe durata unui joc să avem cel puțin 5 jucători formați la nivel național. Din stagiunea 2025/2026, numărul lor va crește la 6”, a declarat Răzvan Burleanu într-o conferință de presă, citat de gsp.ro.
Regula "5+6" a fost adoptat, marți, în cadrul Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal.