Universitatea Craiova a anunțat oficial despărțirea de un fotbalist de perspectivă

Universitatea Craiova a anunțat oficial despărțirea de un fotbalist de perspectivă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Gruparea olteană CS Universitatea Craiova a anunțat că se desparte de unul dintre fotbaliștii săi din lot, chiar înainte de startul celei de-a doua jumătăți a sezonului competițional 2023/2024.

Chiar în ziua partidei în care Craiova revine în Liga 1, într-un meci derbi cu campioana Farul Constanța, oltenii anunță că se despart de Florin Borța, primul nume de care antrenorul bulgar Ivaylo Petev a vrut să scape la Universitatea Craiova.

Fundașul dreapta nu mai făcea parte din planurile oltenilor încă din decembrie, iar acum a venit și anunțul oficial: „OFICIAL | Universitatea Craiova și fundașul Florin Borța au hotărât, de comun acord, rezilierea contractului. Mult succes în continuare, Florin!”, a fost anunțul oltenilor de pe pagina oficială de Facebook.

ADVERTISING

Borța este crescut chiar la academia Craiovei, însă nu și-a găsit un loc în prima echipă alb-albastră mai deloc. A fost împrumutat la Petrolul sau Concordia Chiajna, de-a lungul ultimilor ani. Aflat la 24 de ani, Borța a bifat doar 4 meciuri pentru Craiova în această stagiune.

Fundașul a adunat o selecție la naționala României U21, având o cotă de piață în prezent de 300.000 de euro, bifând în total 9 partide pentru craioveni.

D.A.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!