Noul rege al Danemarcei surprinde pe toată lumea: A publicat o carte

Noul rege al Danemarcei surprinde pe toată lumea: A publicat o carte

Noul rege al Danemarcei, Frederik al X-lea, a publicat în mod surprinzător o carte, miercuri, la doar câteva zile după ce a preluat tronul ţării sale.

Familia regală daneză a anunţat publicarea acestei cărţi prin intermediul unui mesaj distribuit pe pagina sa de Instagram.

carte-rege-danemarca
Foto: Instagram/detdanskekongehus

Mesajul include şi un citat din această carte: „Sunt persoana care sunt. Mă voi strădui să arăt acest lucru şi în calitate de rege al Danemarcei”.

Cartea se intitulează „Kongeord”. În traducere ad litteram, titlul său înseamnă „Cuvântul Regelui”, dar poate fi considerat şi ca o trimitere la motto-ul pe care noul suveran danez l-a enunţat pentru prima dată din balconul Palatului Christiansborg din Copenhaga, duminică, după ce a urcat pe tronul Danemarcei: „Uniţi, angajaţi, pentru Regatul Danemarcei”.

Editura care a publicat noul volum, Politikens Forlag, precizează că regele danez vorbeşte în această carte despre ideile aflate în spatele motto-ului său, informează DPA.

ADVERTISING

Într-un mesaj publicat pe Facebook, editorii danezi spun că această carte este, de asemenea, despre istoria Danemarcei şi despre viaţa regelui "de la un tânăr prinţ moştenitor reticent la bărbatul matur, familist şi monarh". Gândurile suveranului danez au fost redate de scriitorul Jens Andersen.

Mama monarhului, regina Margrethe a-II-a, şi-a anunţat abdicarea în discursul ei de Anul Nou după o domnie de 52 de ani şi a semnat declaraţia oficială de abdicare duminica trecută. Fiul ei cel mare, Frederik, în vârstă de 55 de ani, a devenit noul şef de stat din Danemarca în momentul semnării acelui document.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇