Ziua 693 de război a debutat cu noi atacuri puternice ale rușilor. Două rachete au lovit o zonă rezidenţială din centrul orașului Harkov. 17 persoane au fost rănite, dintre care două grav, şi mai multe locuinţe au fost puternic avariate.
Despre acest atac, Moscova susţine că a vizat mercenari şi s-a soldat cu moartea a 60 de luptători străini, majoritatea francezi.
Și Odesa a fost bombardată. Trei persoane au fost rănite, 130 de civili au fost evacuați dintr-o clădire avariată, iar un crater adânc s-a format în centrul orașului. Autorităţile locale spun că ruşii au folosit rachete supersonice Onyx. Onyx e una dintre rachetele de fabricaţie rusă cel mai greu de interceptat, întrucât zboară cu mare viteză la o altitudine mică.
În Rusia, poliţia antirevoltă a tras cu gaze lacrimogene şi a lovit protestatarii cu bastoane în republica Başchiria (Başkortostan), după ce un important activist local pentru drepturile omului a fost condamnat la patru ani de închisoare într-o colonie penală. Iar dintr-o închisoare din Arctica opozantul Navalnîi spune că nu regretă întoarcerea în Rusia în urmă cu trei ani.
Confruntată cu o lipsă de arme, Ucraina primește vești bune din Franța: urmează să livreze alte 40 de rachete cu rază lungă de acţiune de tip SCALP şi ”sute de bombe”.
Dacă vor rămâne fără arme, ucrainenii se vor lupta cu lopețile, dă asigurări ministrul de Externe, Dmitro Kuleba. Între timp, Kievul încearcă să aducă mai mulți oameni în armată și le oferă șomerilor locuri de muncă.
Pe de altă parte, Belarusul a inclus în doctrina militară utilizarea armelor nucleare. Iar băncile de stat ale Chinei înăspresc limitele pentru finanțarea clienților ruși, deoarece se tem că vor fi supuse unor sancțiuni secundare din partea SUA.
Situația pe front
- Atac în Harkov - Două rachete ruseşti au lovit o zonă rezidenţială din centrul celui de-al doilea oraş al Ucrainei, Harkov. 17 persoane au fost rănite, dintre care două grav, şi mai multe locuinţe au fost puternic avariate, au declarat oficiali locali. Echipele de salvare cercetau grămezile de moloz pentru a stabili dacă mai sunt răniţi. Primarul oraşului a menţionat două "explozii puternice" şi a spus că cel puţin zece locuinţe au fost avariate.
- Rusia susţine că a omorât 60 de mercenari - Rusia susţine că forţele sale au efectuat o lovitură de precizie asupra unei clădiri ce găzduia "luptători străini" în Harkov. Ministerul rus al Apărării a precizat că luptătorii erau în mare parte mercenari francezi, iar clădirea a fost distrusă, peste 60 de persoane fiind ucise. Ministerul nu a furnizat dovezi.
- Crater în centrul Odesa - Trei persoane au fost rănite în urma unui atac al rușilor, noaptea trecută, în Odesa, a informat Administrația Militară Regională. 130 de civili au fost evacuați dintr-o clădire avariată. Un crater adânc s-a format în centrul orașului.
- Odesa atacată cu rachete supersonice - Forţele ruse au atacat infrastructuri agricole din regiunea Odesa, în sudul Ucrainei, cu rachete supersonice Onyx, potrivit şefului administraţiei militare din zonă, Oleg Kiper. Onyx este una dintre rachetele de fabricaţie rusă cel mai greu de interceptat, întrucât zboară cu mare viteză la o altitudine mică. 58 de imobile de locuit din Odesa nu au deloc agent termic, din cauza unei avarii survenite la reţeaua de termoficare în urma atacului.
- 19 drone doborâte - Forțele ucrainene au doborât 19 dintre cele 20 de drone de atac de tip Shahed lansate de Rusia noaptea trecută, au informat Forțele Aeriene. Dronele au fost lansate din Primorsko-Ahtarsk, în sudul Rusiei, în largul Mării Azov.
- Copii răniți - Un copil de 13 ani și un băiat de 19 ani au fost răniți într-un atac cu dronă la Nikopol, regiunea Dnipropetrovsk, după cum a raportat Administrația Militară Regională.
- Ucrainenii se vor lupta și cu lopeți - Chiar dacă vor rămâne fără arme, ucrainenii se vor lupta cu lopețile, a declarat ministrul de Externe de la Kiev, Dmitro Kuleba. El a spus că mai mulți bani pentru Ucraina ar putea ajuta la evitarea unei confruntări directe între NATO și Rusia, în care trupele americane ar fi forțate să intervină. „Dacă Occidentul nu este capabil să oprească Rusia în Ucraina, cine altcineva poate să o oprească în alte părți ale lumii? Chiar dacă rămânem fără arme, ne vom lupta cu lopeți, pentru că ceea ce este în joc aici pentru Ucraina este existența acestei națiuni”, a spus Kuleba.
- Șomeri angajați în armată - Ucrainenilor șomeri li se vor oferi locuri de muncă în forțele armate. Ministerul Apărării și Serviciul de Stat pentru Ocuparea Forței de Muncă iau măsuri pentru îmbunătățirea recrutării prin postarea locurilor militare vacante. Potrivit serviciului de presă al ministerului, site-ul Centrului de Stat pentru Ocuparea Forței de Muncă va afișa posturile vacante pe care le au unitățile militare. Aceste posturi vacante vor fi apoi oferite șomerilor din cele 535 de centre de angajare care operează în fiecare regiune a Ucrainei. Inițial, această ofertă va fi limitată la pozițiile care nu implică lupta pe front, cu scopul de a asigura sprijinul logistic și administrativ necesar forțelor armate. Însă, în viitor, Serviciul de Ocupare este posibil să înceapă recrutarea candidaților pe care îi consideră potriviți pentru pregătirea în toate specialitățile necesare Forțelor de Apărare.
- Obiectivul Ucrainei în 2024 - Ucraina a comunicat că obiectivul său pentru acest an este obţinerea supremaţiei aeriene în războiul cu Rusia, dar a avertizat că pentru victorie mai este nevoie de timp şi de ajutor occidental. La Forumul Economic de la Davos, ministrul de Externe ucrainean Dmitro Kuleba a afirmat că "în 2024 prioritatea este să alungăm Rusia de pe cer, fiindcă cine controlează cerul va stabili când şi cum se va încheia războiul. I-am învins (pe ruşi) în 2022 pe pământ, i-am învins în 2023 pe mare şi ne concentrăm să îi învingem în 2024 în aer", a susţinut el.
Ce se mai întâmplă în Rusia
- Ciocniri între poliţie şi protestatari - Poliţia antirevoltă a tras cu gaze lacrimogene şi a lovit protestatarii cu bastoane în republica rusă Başchiria (Başkortostan), miercuri, după ce un important activist local pentru drepturile omului a fost condamnat la patru ani de închisoare într-o colonie penală. Ciocnirile au izbucnit între poliţie şi o mulţime mare de oameni care se adunaseră pentru a-l susţine pe activistul Fail Alsinov. După un proces la care presa nu a avut acces, un tribunal l-a găsit vinovat de incitare la ură etnică, acuzaţie pe care acesta a negat-o.
- Navalnîi nu are regrete - Liderul opoziţiei ruse, Aleksei Navalnîi, care ispăşeşte în prezent sentinţe cumulate de aproape 30 de ani de închisoare, spune că nu regretă că s-a întors în Rusia, la trei ani după ce a fost arestat pe un aeroport din Moscova, declarându-se convins că statul preşedintelui Vladimir Putin se va prăbuşi într-o bună zi, împreună cu elita postsovietică, pe care a catalogat-o drept coruptă, avidă de putere şi duplicitară. Navalnîi se află în prezent într-o închisoare la aproximativ 60 km nord de Cercul Polar.
- China nu mai vrea să finanțeze rușii - Băncile de stat ale Chinei înăspresc limitele pentru finanțarea clienților ruși, deoarece se tem că vor fi supuse unor sancțiuni secundare din partea SUA. Cel puțin două bănci au ordonat o revizuire a afacerilor lor cu rușii în ultimele săptămâni și intenționează să rupă legăturile cu clienții de pe lista de sancțiuni din SUA. Băncile vor înceta, de asemenea, să ofere servicii financiare sectorului militar rus și vor analiza companiile, inclusiv clienți non-ruși care fac afaceri în Rusia sau trimit bunuri critice în Rusia printr-o țară terță, scrie Bloomberg.
- Lavrov la New York - Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, va participa începând de luni, la New York, la şedinţele Consiliului de Securitate al ONU, pentru a lua parte la dezbaterile despre Ucraina şi Orientul Mijlociu. Aceste dezbateri sunt programate pe parcursul a trei zile.
- Moscova deschide secţii de votare în SUA - Rusia va deschide pentru alegerile sale prezidenţiale din martie secţii de votare în SUA, în trei dintre reprezentanţele sale diplomatice sau consulare, a anunţat ambasadorul rus la Washington. Acest anunţ intervine într-un moment în care relaţiile dintre cele două ţări se află la cel mai jos nivel de după Războiul Rece, din cauza conflictului în Ucraina.
- Căi ferate sabotate - Căile ferate din regiunile Saratov, Iaroslavl și Nijni Novgorod din Rusia au fost vizate de sabotaj, a informat agenția de informații militare a Ucrainei (HUR). „Oponenți necunoscuți ai regimului lui Putin au comis acte de sabotaj pe calea ferată utilizată pentru logistica militară”, susţine HUR. Agenția a distribuit o compilație video a ceea ce pare să arate mai multe atacuri incendiare asupra casetelor de releu și altor părți ale infrastructurii căilor ferate. Ca urmare a sabotajului, traficul feroviar pe anumite tronsoane de cale a fost „paralizat”, potrivit HUR.
Alte informații relevante
- Sute de bombe din Franța - Franţa urmează să livreze Ucrainei alte 40 de rachete cu rază lungă de acţiune de tip SCALP şi ”sute de bombe”, anunţă preşedintele Emmanuel Macron, care urmează să efectueze o vizită la Kiev în februarie. Franţa este ”pe cale să finalizeze un acord” de securitate cu Ucraina - de tipul celui încheiat vineri de Londra cu Kievul, pe o perioadă de zece ani, a anunţat Macron.
- Utilizarea armelor nucleare în Belarus - Belarusul a inclus în doctrina militară utilizarea armelor nucleare, a declarat ministrul Apărării, Viktor Hrenin. El a explicat că, având în vedere agravarea ameninţărilor externe, a fost necesară revizuirea regulilor în vigoare din 2016. Ministrul nu a dat detalii despre posibila utilizare a armelor atomice. Rusia, aliată a Belarusului, a desfăşurat anul trecut rachete nucleare tactice pe teritoriul acestei foste republici sovietice, în contextul tensiunilor cu NATO acutizate din februarie 2022, când a început invazia forţelor ruse în Ucraina.