Moment istoric: După 50 de ani, NASA a lansat un robot care va coborî pe Lună (Video) UPDATE Misiunea are probleme tehnice

Moment istoric: După 50 de ani, NASA a lansat un robot care va coborî pe Lună (Video) <span style="color:#990000;">UPDATE</span> Misiunea are probleme tehnice

Moment istoric azi pentru NASA. După 50 de ani, a lansat o misiune care are scopul de a aseleniza.

Mai exact, racheta Vulcan, care transportă robotul lunar Peregrine, a fost lansată luni dimineață de la Cape Canaveral din Florida.

Momentul este istoric şi pentru că ar fi prima aselenizare a unei nave spațiale comerciale.

UPDATE: Compania Astrobotic, care se află în spatele proiectului american privat de trimitere a unei misiuni pe Lună, a declarat că modulul său Peregrine a suferit o "anomalie" care l-a împiedicat să-şi îndrepte în mod stabil panourile către Soare, relatează BBC. Fără capacitatea de a-şi încărca bateriile şi de a menţine o sursă de energie, misiunea nu va putea continua. Astrobotic a precizat că inginerii lucrează la această problemă şi că va furniza actualizări atunci când va avea mai multe informaţii.

ADVERTISING

Misiunea Peregrine este dezvoltată de compania privată Astrobotic Technology din Pittsburgh și finanțată doar parțial de NASA (100 de milioane de dolari). Peregrine a fost astfel botezată după cea mai rapidă pasăre din lume (un vultur).

First US Commercial Moon Launch: Astrobotic Peregrine Mission 1 (Official NASA Broadcast)

Ce urmează

Racheta va face o buclă în jurul Terrei înainte de a se îndrepta către Lună. Robotul va coborî pe Lună pe 23 februarie şi va duce 21 de pachete.

Sonda va aseleniza într-un loc numit Sinus Viscositatis (“Golful lipicios”, în latină) de pe suprafața vizibilă a Lunii.

robot Luna
Foto: Astrobotic

Peregrine Mission One conține mai multe experimente NASA care ar putea deschide calea pentru programul Artemis, care își propune să ducă oamenii din nou pe suprafața lunară în 2030.

ADVERTISING

Dacă misiunea actuală va fi succes, o a doua lansare cu racheta Vulcan va avea loc în aprilie.

Americanii au cam rămas în urmă

Deși Peregrine ar fi prima navă din SUA care merge pe Lună de la misiunea Apollo 17 în 1972, totuşi au existat alte țări care au experimentat în acest domeniu în ultimii câțiva ani.

Chandrayaan-3 din India, cea mai recentă misiune, a aselenizat în august 2023, devenind prima navă spațială care a ajuns la polul sudic lunar neexplorat.

Şi sonda spațială chineză Chang'e-4 a aselenizat cu succes pe partea îndepărtată a Lunii în ianuarie 2019, ceea ce a marcat o piatră de hotar semnificativă pentru programul spațial al țării. A fost urmată de misiunea de returnare a probei Chang'e-5 în 2020, aminteşte Sky News.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇