Inginerii au găsit o modalitate de a construi drumuri pe Lună doar cu lumină solară și cu praf lunar. Conceptul a fost demonstrat printr-o serie de experimente în cadrul cărora au fost folosite lasere și o substanță asemănătoare cu praful lunar.
Drumurile astfel construite ar putea fi folosite în viitoare misiuni pe Lună, oferind spații pe care vehiculele să opereze fără să fie produs praf fin ce ar putea distruge instrumentele științifice și alte echipamente de la bord, potrivit inginerului Juan-Carlos Ginés-Palomares și colegilor săi de la PAVER, un proiect al Agenției Spațiale Europene, scrie Nature.com.
Ca urmare a gravitației reduse a Lunii, praful nu se așază, îngreunând astfel o eventuală misiune selenară. Problema ar putea fi rezolvată dacă suprafața lunară ar fi pavată, ceea ce s-ar putea face prin topirea regolitului, un strat format din materiale puțin compacte precum praf și fragmente de roci.
Inginerii de la PAVER propun utilizarea unui concentrator solar care folosește o lentilă pentru a topi praful, focalizând lumina soarelui asemenea unei lupe. Practic, lumina solară este folosită direct, fără a mai fi nevoie ca energia solară să fie transformată în electricitate, așa cum necesită alte soluții.
Asemenea dispozitive au nevoie de lentile costisitoare, cu diametrul de circa 2 metri, astfel că, pentru a testa conceptul, cercetătorii au folosit în schimb lasere cu performanțe similare, cu care au topit regolit lunar artificial.
Prin această metodă au produs ”pavele” cu diametrul de circa 25 de centimetri. Pavelele au fost create în diferite forme geometrice, astfel încât să se poată îmbina.
Rezultatele inițiale sunt promițătoare, mai spun cercetătorii, dar este în continuare nevoie de mai multe studii, privind inclusiv modul în care suprafețele pavate se comportă atunci când este lansată o rachetă, de exemplu.
C.S.