Bocanci vs. schiuri: Administratorul pârtiilor din Poiana Brașov le cere turiștilor să nu mai strice zăpada coborând pe jos

Bocanci vs. schiuri: Administratorul pârtiilor din Poiana Brașov le cere turiștilor să nu mai strice zăpada coborând pe jos

Compania care amenajează pârtiile din Poiana Braşov a făcut un apel către turiștii care aleg să coboare cu bocancii pe pârtiile de schi să „își schimbe obiceiul” pentru că strică astfel stratul de zăpadă amenajat pentru practicarea sporturilor de iarnă.

Reprezentanţii companiei Comprest, care se ocupă de salubrizare, dar şi de amenajarea pârtiilor din zona Poiana Braşov au publicat marți imagini în care se vede cum stratul de zăpadă de pe pârtiile amenajate cu utilajele speciale, denumite Ratrac, este stricat de cei care merg în drumeţie pe munte şi coboară din Masivul Postăvaru pe pârtii, încălţaţi cu bocanci.

ADVERTISING

„Revenim cu rugămintea insistentă de a evita sa alegeţi ca traseu de coborâre din Masivul Postăvaru mijlocul pârtiilor. După ce colegii noştri amenajează stratul de zăpadă, acţionând cu Ratracul pentru nivelarea pârtiilor, turiştii optează pentru coborârea pe pârtie cu bocancii, rezultatul fiind cel din imagine”, scriu reprezentanţii Comprest maţi, pe reţelele de socializare.

Aceştia atrag atenţia asupra faptului că, dincolo de faptul că stratul de zăpadă amenajat pe pârtiile de schi este deteriorat, un astfel de comportament poate duce şi la accidentarea celor care practică sporturile de iarnă.

‼️În atenția practicanților de drumeții ‼️🙏🏻Revenim cu rugămintea insistenta de a evita sa alegeți ca traseu de...

Publicată de Comprest pe Marţi, 2 ianuarie 2024

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇