Unii dintre locatarii blocurilor de locuinţe racordate la sistemul centralizat de încălzire din Ploieşti reclamă că în apartamente este prea cald, solicitând oprirea sistemului.
Primarul spune că nu este posibilă oprirea pentru perioade scurte a CET care produce agentul termic şi le recomandă celor nemulţumiţi să închidă vanele aferente fiecărui bloc.
”Am văzut că în ultimele zile au apărut discuţii că este prea cald în casă. Vreau să se cunoască foarte clar procedura care poate fi aplicată în contextul în care o asociaţie de locatari, sau o scară, depinde cum sunt tehnic în legătură, să rezolve această problemă şi anume oricând administratorul, sau preşedintele, prin hotărârea Adunării Asociaţiei de Proprietari, poate decide să oprească căldura”, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, primarul Andrei Volosevici.
Potrivit edilului, centrala care produce energie termică şi care se află în administrarea SC Termo Ploieşti, firmă a Consiliului Local, nu poate fi oprită pentru perioade scurte de timp, iar decizia nu poate fi luată din cauza nemulţumirilor unora dintre locatarii blocurilor.
”Varianta de lucru prin care să oprim noi CET-ul de la Brazi este imposibilă în contextul în care o eventuală repornire a lui înseamnă o perioadă de timp foarte mare.
Şi cred că, dacă anul trecut am avut un joc al Consiliului Judeţean, în speţă al domnului preşedinte Iulian Dumitrescu, care nu ne-a pus la dispoziţie la timp instalaţiile, în momentul în care le-am avut din timp, în momentul în care ne-am pregătit, în momentul în care s-a investit şi le-am reparat, nu mai avem această problemă în oraş, acum, când discutăm”, a adăugat edilul.
El face referire la faptul că, în prima parte a iernii anului trecut, ploieştenii reclamau că este frig în case, din cauză că firma Consiliului Local nu primise de la Consiliul Judeţean instalaţiile aferente CET Brazi şi nici nu avusese timp să facă investiţii în centrala care produce agent termic.