Un Crăciun cum nu se poate mai tragic la Satu Mare. O crimă a avut loc la o fermă, iar un pacient s-a sinucis la spital.
Un tânăr de 26 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Satu Mare pentru omor. Bărbatul a fost cel care a sunat la 112 şi a aşteptat sosirea poliţiştilor la locul crimei.
Conform datelor furnizate de oficialii Poliţiei judeţene Satu Mare, crima a avut loc în noaptea de duminică spre luni, la o fermă situată în oraşul Satu Mare.
În jurul orei 2:00, un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat decesul unui alt bărbat de 49 de ani.
”Poliţiştii sosiţi la faţa locului au constatat faptul că aspectele sesizate se confirmă. Persoana bănuită de comiterea faptei, un bărbat de 26 de ani, ar fi apelat numărul de urgenţă 112 şi ar fi fost prezent la faţa locului, la sosirea poliţiştilor”, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare.
Cei doi erau ciobani la fermă, iar totul a avut loc după o discuție în contradictoriu, transmite Antena3. Asta după ce amândoi au băut bine, în ajun de Crăciun.
Cazul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, care face cercetări pentru comiterea infracţiunii de omor.
Sinucidere la spital
Un bărbat de 53 de ani s-a aruncat, în ziua de Crăciun, de la etajul al doilea al unui spital din Satu Mare, şi a murit.
Incidentul a fost anunţat prin 112, luni, în jurul orei 11.30, când poliţiştii au primit o sesizare conform căreia o persoană s-ar fi aruncat de la un geamul unui spital.
”În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat faptul că un bărbat de 53 de ani ar fi recurs la acest gest, de la cel de-al doilea etaj al unei unităţi medicale, constatându-se decesul acestuia”, transmit oficialii Poliţiei Judeţene.
Surse judiciare au precizat pentru News.ro că bărbatul era pacient al spitalului şi era internat în Secţia de Anestezie-Terapie Intensivă.
Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.