Ziua 660. Kremlinul comentează deciziile de la Bruxelles, CE caută soluții să-l ocolească pe Orban. Noi sancțiuni pentru Moscova. Unde e Navalnîi?

<span style="color:#990000;">Ziua 660</span>. Kremlinul comentează deciziile de la Bruxelles, CE caută soluții să-l ocolească pe Orban. Noi sancțiuni pentru Moscova. Unde e Navalnîi?

Ziua 660 de război vine cu vești proaste pentru Ucraina, care spera la un nou ajutor financiar din partea UE. Dar liderii Uniunii Europene au eşuat noaptea trecută în a convinge Ungaria să-şi ridice vetoul asupra unui nou ajutor de 50 de miliarde de euro în favoarea Ucrainei.

UE plănuise să acorde Kievului 33 de miliarde de euro împrumuturi şi 17 de miliarde de euro în granturi, pe o perioadă de patru ani începând de anul viitor.

Acest nou ajutor este considerat crucial de Ucraina într-un moment în care ajutorul american de peste 60 de miliarde de dolari rămâne blocat în Congres din cauza reticenţei aleşilor republicani.

În schimb, liderii europeni au ajuns la un acord privind cea de-a 12-a rundă de sancţiuni împotriva persoanelor, organismelor publice şi corporaţiilor ruseşti implicate în susţinerea războiului din Ucraina.

Între timp, pe front luptele continuă. Forțele de apărare aeriană ale Ucrainei au anunțat că au doborât 14 drone rusești noaptea trecută. Iar grupuri de sabotori ruși au încercat să intre pe teritoriul ucrainean de șapte ori în ultimele două săptămâni.

ADVERTISING

Rușii pierd tot mai mulți soldați. Ieri a fost o nouă zi în care numărul soldaților morți în Ucraina a trecut de 1.000.

Situația pe front

  • 14 drone doborâte - Forțele de apărare aeriană ale Ucrainei au anunțat că au doborât 14 drone rusești noaptea trecută. Toate dronele au fost interceptate peste regiunile Nikolaev, Herson, Hmelnițki și Poltava. Autoritățile ucrainene au avertizat că atacurile aeriene ale rușilor vor escalada în timpul iernii, Moscova concentrându-se asupra infrastructurii energetice a Ucrainei.
  • Sabotori ruși - Grupuri de sabotori ruși au încercat să intre pe teritoriul ucrainean de șapte ori în ultimele două săptămâni, dar cinci dintre încercări au fost împiedicate de trupele ucrainene, a declarat generalul-locotenent Serhii Naiev. El nu a spus însă ce s-a întâmplat în celelalte două cazuri, când sabotorii nu au fost prinși. Incursiunile au fost detectate în regiunile Sumî, Cernigău și Harkov.
  • Pierderile Rusiei - Rusia a pierdut 343.890 de militari în Ucraina de la începutul invaziei sale, a informat vineri Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei. În ultimele 24 de ore au fost uciși 1.090 de soldați ruși. Iată, pe larg, toate pierderile înregistrate de Rusia:

Alte informații relevante

  • Ajutor de la UE blocat - Liderii din Uniunea Europeană nu au reuşit să convingă Ungaria să-şi ridice veto-ul asupra unui nou ajutor de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina. "Rezumatul nopţii: veto pentru fonduri suplimentare către Ucraina", dar şi pentru proiectul de revizuire a bugetului european, a scris premierul ungar Viktor Orban pe X.Celelalte 26 de ţări din UE, care s-au reunit cu Ungaria la un summit la Bruxelles, au fost nevoite să cedeze în faţa obstinaţiei liderului naţionalist maghiar. Detalii AICI.
  • CE caută soluții să-l ocolească pe Orban - Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a dat asigurări vineri că UE va găsi o soluţie pentru a debloca ajutorul de 50 de miliarde de euro promis Ucrainei, în ciuda veto-ului premierului ungar Viktor Orban. O viitoare reuniune a şefilor de stat şi de guvern din UE, care va avea loc la începutul anului 2024, ar trebui să deblocheze acest ajutor. „Până atunci, ne vom asigura că, indiferent ce se va întâmpla, vom avea o soluţie operaţională la acest summit", a declarat Ursula von der Leyen.
  • Kremlinul comentează deciziile de la Bruxelles - Rusia consideră că decizia Uniunii Europene de a deschide negocieri de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova este una politizată care ar putea destabiliza blocul european. Pe de altă parte, Kremlinul a lăudat, vineri, Ungaria pentru că s-a opus acestui demers. „Negocierile de aderare la UE pot dura ani sau decenii. UE a avut întotdeauna criterii stricte de aderare şi este evident că, în acest moment, nici Ucraina şi nici Moldova nu îndeplinesc aceste criterii. Este clar că aceasta este o decizie absolut politizată, dorinţa UE de a demonstra sprijin pentru aceste ţări. Dar astfel de noi membri ar putea destabiliza UE şi, din moment ce trăim pe acelaşi continent cu UE, noi, bineînţeles, urmărim îndeaproape acest lucru", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
  • Noi sancţiuni împotriva Rusiei - Liderii europeni au ajuns joi seara la un acord privind cea de-a 12-a rundă de sancţiuni împotriva persoanelor, organismelor publice şi corporaţiilor ruseşti implicate în susţinerea războiului din Ucraina. Detaliile nu au fost făcute publice, dar pachetul recomandat de Comisia Europeană a inclus propuneri de a bloca beneficiile comerciale obţinute din comerţul rusesc cu diamante şi împotriva unor persoane precum fiul lui Dmitri Medvedev, fostul preşedinte, care acum este vicepreşedinte al Consiliului rus de Securitate şi este una dintre vocile propagandistice dure ale Kremlinului.
  • Unde e Navalnîi? - Apropiați ai opozantului lui Putin, Alexei Navalnîi, susțin că încă nu se știe unde se află acesta, după ce autoritățile penitenciare au anunțat că nu se mai află în colonia penală unde își ispășea pedeapsa. Un avocat al lui Navalnîi, Vyacheslav Gimadi, a declarat că au trecut 10 zile de când nu se mai știe unde se află opozantul regimului lui Putin.
  • Un consilier a aruncat mai multe grenade în timpul unei ședințe - Un consilier dintr-o localitate din vestul Ucrainei a aruncat grenade pe podeaua unei săli în timpul unei ședințe de consiliu, rănind 26 de persoane, a anunțat poliția, potrivit BBC. Atacul a avut loc vineri dimineață la sediul consiliului local din Keretsky, un sat cu aproximativ 4.000 de locuitori. Întâlnirea era transmisă în direct pe Facebook, iar consilierii purtau o discuție aprinsă despre bugetul pe anul următor. La un moment dat, un consilier îmbrăcat cu o jachetă intră în cameră și în timp ce stă în dreptul ușii scoate mai multe grenade din buzunare, le aruncă în mijlocul camerei, iar acestea explodează. Atacatorul a fost dus la un spital fiind în stare gravă.
ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇