România, victorie excepțională în fața Serbiei la Campionatul Mondial de handbal

România, victorie excepțională în fața Serbiei la Campionatul Mondial de handbal

Selecționata României la handbal feminin a repurtat o victorie de mare finețe în fața naționalei Serbiei, scor 37-28 în a doua partidă de la Campionatul Mondial de handbal feminin.

După 44-19 cu Chile, fetele antrenate de Florentin Pera au arătat multă maturitate în joc și multă spectaculozitate în atac, în fața unei naționale grele, care a chinuit timp de 54 de minute Danemarca în prima partidă. Elevele lui Florentin Pera s-au calificat în a treia grupă principală, de unde primele două clasate vor merge în sferturile turneului.

Selecționata României a avut o prestație excepțională în această seară de duminică în Danemarca, acolo unde, cel puțin în prima parte, le-a ieșit totul fetelor antrenate de Florentin Pera. Cu un start furibund de joc, româncele au avut 5 goluri din chiar primele cinci acțiuni. Cu o apărare atentă, cu o Ciucă și ea în zi mare, portărița de la Rapid, România s-a distanțat serios pe tabelă și avea deja în minutul 10 scorul de 9-5.

Am jucat foarte bine pe extreme, acolo unde Seraficeanu a fost de departe MVP, cu procentaj sută la sută în primele 30 de minute, ne-am dus și la 15-9, iar mitanul s-a terminat tot la plus 6, e drept după câteva atacuri irosite prea repede de fetele noastre, în special prin șuturile slabe de la 9 metri ale lui Bazaliu.

ADVERTISING

Au fost ceva emoții destul de mari în partea secundă însă, după un start de joc foarte nesigur, ezitant în atac, cu multe găuri de șvaițer în defensivă. Și sârboaicele au prins curaj, au intrat golurile, iar pe tabelă vecinele noastre au ajuns la minus 3.

România, victorie zdrobitoare cu Serbia la Campionatul Mondial. Înregistrarea meciului

Pera și-a calmat puțin elevele, iar după primele 10 minute de dezordine, lucrurile au revenit la standardul din prima jumătate de oră. Seraficeanu și Buceschi au marcat tot ce au prins sau tot ce au avut de aruncat, iar spectacolul a fost la el acasă și în ceea ce privește paradele lui Hossu.

Finalul a fost spectaculos, amintind aici și intrarea tinerei Gogârlă, fata fostei legende a handbalului românesc, care a și marcat 2 goluri. Câștigăm cu 37-28 și convingem mai ales, în fața unei selecționate deloc slabe de pe Bătrânul Continent. Marți seara vom juca în fața Danemarcei de la 21,30, având deja 2 puncte asigurate pentru grupa principală, acolo unde ne vom împerechea cu Germania, Japonia și Polonia.

Pentru România au marcat Eliza Buceschi 8, Sonia Seraficeanu 7, Cristina Laslo 4, Crina Pintea 4, Nicoleta Dincă 4, Alicia Gogîrlă 2, Andreea Popa 2, Alexandra Dindiligan 2, Lorena Ostase 2, Bianca Bazaliu 1, Daria Bucur 1.

ADVERTISING

Desfășurarea întâlnirii:

Final de meci, plus 9, 37-28, excepțională victorie pentru România!

Min.59: Două goluri imediat marcate de Gogârlă!

Min.58: Intră și Alicia Gogârlă pe teren, Janusevic de la ele este cea mai buna sârboaică, componenta celor de la Rapid.

Min.54: Două goluri la ultimele două aruncări prin pivotul Lorena Ostase.

Min.52: Pleacă pe contraatac Andreea Popa și ne ducem la plus 8 acum, time-out din nou cerut de antrenorul sloven.

Min.49: Ajungem la cifra trei în față la goluri marcate, Hosu o lansează pe Dincă pe extremă minunat.

Min.48: Și Eliza Buceschi face fără îndoială un meci mare, ne ducem iarăși la plus 7.

Min.45: Șase goluri Buceschi, ultimul superb de la distanță.

Min.44: Două goluri la rând marcate de rivalele noastre.

Min.42: Laslo bate și ea clar de la 7 metri, ne ducem la plus 7 goluri, time-out Serbia!

INFO: 7 goluri din 7 are Seraficeanu, de departe jucătoarea partidei!

Min.40: Excepțională Seraficeanu din nou, gol de pe extremă cu dublă superioritate.

Min.38: Două goluri la rând de la 7 metri, Buceschi și Laslo sunt foarte sigure pe ele.

Min.37: Stamenic marchează din extrema stângă, vin la -3 sârboaicele, nu jucăm deloc bine în acest mitan.

ADVERTISING

Min.35: Gol de la 7 metri Buceschi, primul gol din această postură pentru noi azi.

Min.34: Se strânge diferența de scor, sârboaicele tocmai au marcat din 7 metri.

Min.32: Laura Dincă oferă primul nostru gol în acest mitan.

Începe partea secundă! Serbia are atacul.

Pauză, 19-13 pentru România în acest joc!

Min.27: Am avut și un time-out, Pera le-a cerut mai multă răbdare jucătoarelor sale.

Min.24: Bombă marca Bazaliu de la peste 12 metri, 19-11!

Min.23: Crina Pintea marchează chiar și pe contraatac.

Min.21: Dă și Bucur gol de la 9 metri, practic e o zi în care ne iese tot.

Min.19: Laslo e și ea one-man-show azi, deși a marcat un singur gol, dar a făcut tot jocul nostru.

Min.18: Seraficeanu e în zi mare, 5 din 5, mergem mai departe, 15-9.

Min.16: Jucăm excelent pe extreme, avem 14-7, parca ne și miră acest joc excelent al fetelor noastre.

Min.14: Și ne ducem din nou la plus 5, Seraficeanu merge excelent pe extremă azi.

Min.12: Pentru prima dată când luăm două goluri la rând, Radosavljevici punctează de pe extremă, 7-10.

Min.10: Se duc primele 10 minute din meci, este 9-5 pentru noi, chiar avem un start bun de meci.

Min.9: Seraficeanu, 3/3, start excelent de joc, ne ducem la plus 5 pe tabelă!

Min.7: Și dă gol și Seraficeanu, încă unul de pe extrema dreaptă, time-out Serbia, care pare că nu are soluții!

Min.6: Laura Dincă dă gol cu boltă de pe extrema stângă, părem o echipă matură și experimentată în atac.

Min.5: Pintea ajunge la al doilea gol al său de pe pivot, avem 5 goluri din 5 atacuri, 100 la sută procentaj până acum.

Min.4: Seraficeanu pătrunde și ea pe extremă, dreapta acum, este 4-2 după primele 5 minute la Herning.

Min.2: Tot Eliza vine de pe extrema stângă și ne ducem la 2-0.

Min.1: Buceschi trimite o ghiulea de la 9 metri, începem cu bine.

ÎNCEPE PARTIDA! România are primul atac.

18.55: Avem imagini de la întâlnirea de la Herning, se intonează cele două imnuri naționale de stat.

18.00: Veste proastă pentru naționala României anunțată azi de selecționerul Pera, care a decis să o scoată din lot pe Cristina Neagu, încă nerefacută medical, nici pentru acest joc. Să sperăm că ea va putea fi aptă pentru jocul cu Danemarca de marți.

Pierdere uriașă pentru România la Campionatul Mondial de handbal, în ziua partidei decisive cu Serbia

În prima partidă din cadrul competiției, România a trecut fără drept de apel de Chile, scor 44-19. Danemarca și Serbia sunt celelalte adversare ale elevelor lui Florentin Pera la Campionatul Mondial. În celălalt meci al primei etape, danezele s-au impus greu în fața Serbiei, 25-21, deși vecinele noastre au dominat jocul timp de 50 de minute.

România a participat la toate edițiile de CM din istorie, fiind singura țară care se poate lăuda cu această performanță. Țara noastră are în palmares un titlul mondial (1962), două medalii de argint (1973, 2005) şi una de bronz (2015). La precedenta ediţie, România s-a clasat pe locul 13.

Partida va fi televizată pe DigiSport 2 și Prima Sport 2.

Lotul României pentru Campionatul Mondial de handbal feminin 2023:

Diana Ciucă, Iulia Dumanska, Daciana Hosu (portari) Nicoleta Dincă, Alexandra Dindiligan (extreme stânga) Bianca Bazaliu, Cristina Neagu, Claudia Paşcan, Diana Lixăndroiu (interi stânga) Eliza Buceschi, Cristina Laslo, Andreea Popa (centri) Daria Bucur, Alicia Gogîrlă (interi dreapta) Alexandra Badea, Sonia Seraficeanu (extreme dreapta) Nicoleta Balog, Lorena Ostase şi Crina Pintea (pivoţi)


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇