Iohannis l-a uns în funcție pe noul șef al Armatei și i-a cerut o analiză strategică a apărării (Galerie foto)

Iohannis l-a uns în funcție pe noul șef al Armatei și i-a cerut o analiză strategică a apărării (Galerie foto)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Klaus Iohannis a participat joi la ceremonia de învestire în funcție a noul şef al Statului Major al Apărării. În cadrul ceremoniei, președintele i-a înmânat drapelul de luptă generalului Gheorghiță Vlad.

Ceremonia de învestire a avut loc pe esplanada Monumentului Eroilor Patriei din fața Universității Naționale de Apărare „Carol I” din București.

„Domnule general–locotenent Gheorghiță Vlad, preluați astăzi mandatul de şef al Statului Major al Apărării, într-un context de securitate deosebit de dinamic și dificil. Dvs vă revine responsabilitatea de a continua procesul de adaptare a Armatei la noile provocări și de a menține un nivel ridicat de pregătire pentru luptă a forțelor.

ADVERTISING

Din această perspectivă, se impune efectuarea unei analize strategice a apărării, pentru a determina dacă actuala structură de forțe a Armatei României și nivelul aprobat de Parlament în urmă cu mai mult de două decenii mai corespund actualelor riscuri și amenințări, în continuă evoluție.

Avem în derulare și în perspectivă programe majore de înzestrare, având în vedere că alocarea bugetară pentru Apărare a crescut în acest an la 2,5% din PIB”, a spus Klaus Iohannis.

În cadrul ceremoniei, generalul Daniel Petrescu a predat generalului Gheorghiță Vlad comanda structurii de forțe a Armatei României. La ceremonie au mai participat, printre alții, Angel Tîlvăr, ministrul Apărării, și Nicolae Ciucă, preşedintele Senatului.

ADVERTISING

Primele declarații ale noului șef al Armatei

Noul şef al Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, a declarat că va rămâne la fel de dedicat Armatei României şi va continua pe calea consolidării capacităţii de luptă, dar şi a modernizării unităţilor militare.

"Vă mulţumesc tuturor pentru prezenţa la acest moment important al Statului Major al Apărării şi, implicit, pentru evoluţia mea în carieră ca şi ostaş al ţării. (...) Prin preluarea Drapelului de Luptă îmi asum onoranta responsabilitate de a îndeplini la cel mai înalt nivel al abilităţilor comanda structurii de forţe. (...) Rămân înscris pe traseul continuităţii, acela al accelerării consolidării capacităţii de luptă a structurii de forţe a Armatei României. Rămân angajat în procesul de modernizare a marilor unităţi şi unităţilor, astfel încât să asigure capacitatea maximă de reacţie în cadrul naţional şi în context aliat, indiferent de situaţia de securitate", a declarat generalul Gheorghiţă Vlad.

ADVERTISING

El a mai spus că evoluţia Armatei române este ancorată în "triada naţională de securitate", apartenenţa la Alianţa Nord-Atlantică, la UE, precum şi Parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii.

Printre obiectivele pe termen scurt şi mediu, noul șef al Armatei a menționat: „creşterea capacităţii de cunoaştere a mediului operaţional şi a nivelului de reacţie a forţelor, precum şi realizarea capabilităţilor relevante pentru contracararea întregului spectru posibil de riscuri şi ameninţări”.

Cine este Gheorghiță Vlad

Gheorghiță Vlad a îndeplinit până azi funcția de locţiitor al şefului Statului Major al Apărării din data de 16 august 2022.

Anterior, în perioada februarie 2020-august 2022, Gheorghiță Vlad a deținut funcția de locțiitor pentru operații și instrucție al șefului SMAp.

În perioada august 2017 – februarie 2020 a fost comandant al Diviziei 2 Infanterie„Getica” Buzău, iar între 2016-2017 s-a aflat la comanda Centrului Naţional de Instruire Întrunită„Getica” din Cincu.

Între anii 2005-2014 a ocupat diferite funcții cum ar fi: comandant al Batalionului 631 Tancuri, şef al planificării în Serviciul Operativ la Statul Major al Forţelor Terestre, şef al informaţiilor la Componenta Operaţională Terestră şi comandant al Brigăzii 1 Mecanizată „Argedava”.

În anul 2007, a participat ca ofiţer de stat major în cadrul Comandamentului Multinaţional al Forţei în Irak.

A absolvit numeroase forme de studii și de pregătire, printre care se numără cele ale Facultăţii Interarme a Academiei de Înalte Studii Militare (absolvite în anul 2002), curs de Sisteme de Comunicaţii şi Informatică - Ede, Olanda, curs postuniversitar la Colegiul Naţional de Apărare Bucureşti, curs de Operaţii de Menţinere a Păcii– Oberammergau, Germania, master în Relaţii Internaţionale şi Studii de Securitate, Universitatea„Lucian Blaga” – Sibiu, precum şi master în Studii Strategice, U.S. Army War College - Carlisle, SUA.

A absolvit Liceul Militar„Dimitrie Cantemir” în anul 1988, Şcoala Militară de ofiţeri activi de Tancuri din Piteşti în anul 1991 şi și-a început cariera în funcţia de comandant de pluton tancuri la Regimentul 22 Tancuri în Bucureşti.

Gheorghiță Vlad s-a născut pe 7 septembrie 1969, în Bucureşti. Este căsătorit şi are doi copii.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇