Rafila spune că multe dintre protestele din Sănătate sunt justificate

Rafila spune că multe dintre protestele din Sănătate sunt justificate

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat că multe dintre protestele din Sănătate sunt justificate, explicând că s-a produs o dezechilibrare în momentul în care s-au mărit salariile pentru Casele de Asigurări de Sănătate şi nu şi pentru Direcţiile de Sănătate Publică.

El a subliniat că trebuie găsite soluţii, adăugând că acestea vor putea fi implementate de anul viitor.

“Aceste solicitări, din punctul meu de vedere, multe dintre ele sunt justificate, pentru că, în mod evident, s-a produs o dezechilibrare în momentul în care s-au mărit salarile, de exemplu, pentru Casele de Asigurări de Sănătate şi nu şi pentru Direcţiile de Sănătate Publică, și trebuie găsită o soluţie. Există o opinie favorabilă pentru găsirea unei soluţii, dar, aşa cum vă spuneam, pe baza unui calendar implementabil, din punctul meu de vedere, de la începutul anului viitor.

ADVERTISING

Am discutat cu liderii de sindicat două probleme. Una care se referă la Direcţiile de Sănătate Publică şi angajaţii Ministerului Sănătăţii, cea de-a doua care se referă la angajaţii TESA din spitale, care ştiţi bine că au, unii dintre ei, cel puţin, nişte salarii foarte mici, care nu sunt corelate cu restul personalului medical şi chiar nemedical din unele spitale. Lucrăm la două documente consolidate şi, ceea ce este cel mai important, lucrăm la un calendar”, a afirmat ministrul Sănătăţii.

El a precizat că a discutat aceste probleme şi cu premierul Marcel Ciolacu.

ADVERTISING

“Eu am discutat această problemă şi cu domnul prim-ministru în urmă cu o săptămână. Dânsul este deschis la dialog şi nu numai la dialog, ci şi la încercarea de a soluţiona aceste probleme. Dar trebuie să avem în vedere un calendar care să poată să facă posibilă implementarea lor, cred că de la începutul anului viitor, pentru că, după cum ştiţi, constrângerile bugetare de la acest sfârşit de an, care pun în pericol încadrarea în limita de dificit bugetar a României, cred că trebuie să le înţeleagă toată lumea. Dacă depăşim o anumită limită de deficit bugetar, atunci toate celelalte discuţii nu mai au rost”, a explicat Rafila.

ADVERTISING


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇